PROFETIILE
ARHIM. GAVRIIL DESPRE ANTIHRIST:În timpurile lui antihrist oamenii vor aştepta
salvarea din cosmos
Niciodată să nu vă pierdeţi
nadejdea!
din “Stareţii despre ultimele vremuri”
În
perioada vremurilor de pe urmă nu vă uitaţi la cer: aţi putea fi
înşelaţi de minunile ce se vor petrece acolo – puteţi să greşiţi şi să vă
pierdeţi.
Adepţii lui antihrist vor umbla dezgoliţi. Creştinii însă vor
fi îmbrăcaţi cuviincios. Conform canoanelor bisericeşti femeia nu trebuie să
poarte haine bărbăteşti. Îmbrăcămintea omului arată starea lui
duhovnicească.
Diavolul are 666 de mreje. În timpurile lui
antihrist oamenii vor aştepta salvarea din cosmos. Aceasta va fi cea
mai mare înşelare (momeală) a diavolului: omenirea va cere ajutor de la
extratereştri, neştiind că aceea sunt demoni.
Despre lupta sfinţilor
proroci Enoh şi Ilie cu antihristul se va transmite la televizor.
Când
icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Iviru („Portăriţa”) va purcede
să părăsească Athosul, va începe dangătul clopotelor, bisericile în mod văzut i
se vor închina, pentru a o petrece. Toate acestea vor fi arătate la televizor.
Aceasta-i mila Domnului”, spunea stareţul.
Va veni timpul,
oamenii vor pleca în munţi. Dar să nu vă duceţi câte unul… În păduri şi munţi
să mergeţi în grupuri mici.
Pentru creştini cel mai mare chin va
fi faptul, că ei singuri vor pleca în păduri, apropiaţii lor însă vor primi
pecetea lui antihrist. Produsele pe care pun semnul lui antihrist nu vă pot
dăuna. Aceasta încă nu este pecetea. Trebuie rostită rugăciunea „Tatăl nostru”,
de însemnat cu sfânta cruce, de stropit cu aghiasmă şi astfel se va sfinţi orice
hrană.
Dacă vei fura, vei încălca una dintre cele zece porunci. Cine va
proceda astfel îl va primi pe antihrist.
Omul credincios va nădăjdui în
Dumnezeu. Iar Domnul în ultimele vremuri va săvârşi aşa minuni pentru poporul
său, încât o mică frunzuliţă din copac îi va ajunge pentru o lună întreagă. Şi
pământul nu va scădea; îi vei face cruce şi îţi va da pâine.
Nu vă
temeţi. Principalul este să nu fie primită
pecetea lui antihrist pe mâna dreaptă şi pe
frunte.
Nu mâncaţi pâinea
celui care a primit pecetea lui antihrist.
În ultimele
vremuri adepţii lui antihrist vor umbla la biserică, se vor boteza şi vor
predica poruncile evanghelice. Însă nu-i credeţi pe cei care nu au fapte
bune. Doar după fapte se poate recunoaşte adevăratul
creştin.
Credinţa adevărată îşi află loc în inimă, şi nu în minte
(raţiune). Antihrist va fi urmat de cel ce are credinţa în minte, iar
cel ce are credinţă în inimă, lesne îl va
recunoaşte.
Acum se încep
evenimente importante. Astfel de pericol n-a fost pe pământ de la facerea lumii.
Este ultimul… Imaginaţi-vă mama a cinci copii: cum poate să-i
hrănească, fără a primi pecetea lui antihrist? Vedeţi ce curse întinde
antihristul oamenilor.
La început aceasta se va face benevol. Dar când
antihristul se va înscăuna şi va deveni stăpânul lumii, îi va impune pe toţi să
primească această pecete. Pe cei care nu o vor primi îi va declara trădători.
Atunci va trebui de plecat în păduri; grupuri a câte zece-cincisprezece oameni.
Însă nu vă duceţi câte unul sau doi: nu vă veţi salva… Veţi fi păziţi de Duhul
Sfânt. Niciodată să nu vă pierdeţi nădejdea. Dumnezeu vă va da înţelepciune cum
să procedaţi.
La sfârşitul vremurilor oamenii se vor mântui prin
dragostea, smerenie şi
bunătate. Bunătatea va deschide porţile Raiului, smerenia îi va
duce încolo, iar dragostea îl va arăta pe Dumnezeu.
Arhimandritul Gavriil
(Urghebadze) 1929 -1995
Episcopul Nicolae Velimirovici:RAZBOIUL SI BIBLIA
Episcopul Nicolae Velimirovici, “Razboiul si Biblia”, Editura Sophia, Bucuresti, 2002
Inarmarea
- Toate popoarele Europei si Americii, draga generale – incepu balcanicul – se inarmeaza in modul cel mai febril pentru un nou razboi. Cine nu vede asta? Acest lucru de-abia e un secret pentru ciobanul din munte, cu atat mai putin pentru oamenii care traiesc in orase si urmaresc treburile omenesti. In cursa inarmarii, dintre popoarele Asiei deocamdata merg in pas cu Europa si cu America doua-trei popoare, cum sint Japonia, Turcia, intr-o oarecare masura Persia si Afganistanul. Marea China se rafuieste cu ea insasi si face sangeroase exercitii militare pe fiii sai, pregatindu-se astfel, si fara sa o stie, pentru macelarirea fiilor altora. Dar cei ce si-au impovarat constiinta cu raspunderea pentru primul razboi mondial se vor incarca si cu raspunderea pentru razboiul care sta sa vina: sint popoarele rasei albe, popoarele numite crestine. In pregatirile pentru noul razboi, sau pentru noile razboaie, ei se afla inaintea tuturor celorlalte popoare si semintii de pe globul pamantesc. Iar ca lumea sta inaintea unui nou razboi, o marturisesc urmatoarele:
1. Pregatirile pe fata si in secret ale popoarelor amintite;
2. Bugetele militare, care la toate statele intrec incomparabil cheltuielile cu orice alta destinatie, si intrec de departe bugetele militare dinaintea razboiului trecut;
3. Activitatea febrila a nenumaratelor fabrici de armament, munitie, gaze toxice, aparate electrice si electromagnetice de razboi, prectam si masa sporita de lucratori si de productie din aceste fabrici;
4. Constructia febrila de nave militare si alte mijloace de razboi navale;
5. Efectivele crescute ale armatelor regulate fata de cele de dinainte de razboi;
6. Echipele de savanti cu inalta calificare angajati de unele state, care isi pun inteligenta si energia in slujba descoperirii sau perfectionarii gazelor toxice ucigase si altor mijloace chimice de razboi pe uscat, pe apa, sub apa si in aer;
7. Aliantele si gruparile secrete cu scopuri militare ale unor state si popoare;
8. Foarte dezvoltatele servicii de spionaj, cu ajutorul carora un stat afla planurile de razboi si inventiile secrete destinate razboiului ale altor state.
Acestea sint dovezile — dar exista si semne prevestitoare ale unui nou razboi, printre care: neincrederea crescanda dintre state, ura rasiala si nationala, si mai ales presentimentul intunecat general si nelinistea generala a spiritelor de pe toate cele cinci continente.
La aceasta, un voitor de bine poate raspunde: „Toate acestea sint asa cum spui. Vedem si noi asta. Dar toate pregatirile de razboi nu duc neaparat la razboi: fiindca in paralel cu pregatirile de razboi merg si pregatirile de pace”[1]. Merg, da, dar merg ca un copil in urma unui urias, ca un car cu boi in urma carelor de foc. Daca ar fi sa personificam razboiul si pacea, razboiul ar trebui sa-i spuna pacii: „Eu trebuie sa ma micsorez, iar tu sa cresti”. Dimpotriva – ia seama! – razboiul spune pacii: „Cu pregatirile tale tu, copile, ascunde-ma, apoi alearga pe strazi si striga ca eu nu exist si, indeobste, nici nu voi exista!” Chiar si propaganda verbala a pacii serveste multora in scopuri de razboi. Si astfel, in zilele noastre se adevereste inca o data spusa prorocului: Pace, pace, si pace nu este (Ier. 8,11).
Despre pace se vorbeste in ziua de azi atat de mult nu pentru ca e pace, ci fiinca pacea este in primejdie — asa cum despre cinste nu se vorbeste mult cand exista cinste si despre sanatate atata timp cat tine sanatatea. Sau nu vedeti, ca militar, ca multe convorbiri de pace sint intrebuintate ca tactica de razboi camuflata? Oamenii spun: „Pace, pace”, si pace nu este!
Si intr-adevar, generale, nu am avut pace dupa incheierea Razboiului Mondial. Daca a avut-o cineva, au avut-o papuasii si bosimanii mai degraba decat oamenii albi. In fapt, a existat un armistitiu, nu pace. Am avut si avem pregatire febrila pentru un nou razboi — la fel ca in cazul unui armistitiu. De cand Germania a cerut armistitiu in 1918 si pana acum am avut de fapt numai un armistitiu. De atunci si pana acum, cheltuiala principala a statelor, principala preocupare a oamenilor de stat si a generalilor si principala teama a popoarelor se leaga de un nou razboi, la fel ca in cazul unui armistitiu.
Din toate acestea reiese limpede urmatoarea invatatura:
1. Ca Razboiul Mondial, inceput inca din anul 1914, nu pare a se fi incheiat nici pana astazi;
2. Ca de la Razboiul Mondial incoace ideea unui nou razboi domina cu toata autoritatea dispozitiile psihice si eforturile materiale ale popoarelor si statelor;
3. Ca faptele privitoare la inarmarea lumii pun in umbra toate convorbirile si bunele intentii de pace;
4. Ca lumea, din punct de vedere financiar, adica din punctul de vedere al cheltuielilor in scopuri de razboi, este deja in stare de razboi.
Cum va fi viitorul razboi
Trebuie sa va descriu asta, generale? Oamenii cinstiti si rationali nu pot nici in trezie, nici in vis, nici in imaginatie sa isi inchipuie privelistea ingrozitoare a razboiului care sta sa vina.
Va fi un razboi cu totul lipsit de mila, cinste si eroism. Razboiul eroic dintre israiliteni si filisteni, in care cele doua osti priveau lupta dintre reprezentantii lor, David si Goliat, asteptandu-si de la deznodamantul acelei lupte biruinta sau infrangerea, este doar o idila pastorala fata de razboiul ce sta sa vina. Si razboiul lui Arjuna impotriva lui Bhima, descris in Mahabharata, este doar o idila. Precum idila e si razboiul de la Kosovo dintre sarbi si turci, ba idila e si razboiul lui Napoleon impotriva Moscovei. Dar ce spun eu? Toate razboaiele din lume, in care au strafulgerat intrucatva si raze de milostivire, cinste si eroism; toate razboaiele care au putut sa insufle macar un cantaret bun si un cantec bun sint o idila fata de razboiul in fata caruia sta lumea: fiindca razboiul care va sa vina nu va tinti doar biruinta asupra potrivnicului, ci nimicirea potrivnicului — deplina nimicire nu doar a luptatorilor lui, ci si a tot ce au ei in spatele frontului, a parintilor, copiilor, bolnavilor, ranitilor lor si a celor luati prizonieri dintre ei, a satelor si oraselor lor, a animalelor si patulelor lor, a cailor ferate si soselelor lor! Parjol care nu gandeste si nu face deosebire!
In razboiul trecut a fost plansa nimicirea catedralei din Reims. In noul razboi se va rade peste ruinele multor catedrale, ale multor locuri sfinte, monumente de veacuri ale popoarele, si a tot ce mai este drag si pretios inimii omenesti pe pamantul patriei. Va fi aruncat fara crutare foc de pe pamant, de pe apa, din vazduh, asupra tot ce e potrivnic. Foc, plumb si otel vor cadea ca o ploaie nestavilita care ineaca si da totul mortii. Odata cu aceasta vor veni si fulgere electrice, tancuri electrice, aparate din fier cu deplasare rapida si cu tir rapid, si Dumnezeu stie – mai pe sleau spus, dracul stie – care sint toate mijloacele infernale de ucidere, torturare si siluire a oamenilor, animalelor, fiintelor si fapturilor. Iar ca o incununare a tuturor acestora va veni ultima si suprema inventie a civilizafiei latino-teutonice: putoarea! Adica gazele puturoase, aruncate asupra potrivnicului si a patriei lui din cele mai felurite arme si in cele mai felurite compozitii. Fiece fiinta vie pe care Facatorul Cel Preainalt a daruit-o cu organ de respirat ca sa se indulceasca de aerul Lui curat si datator de viata, isi va da duhul in chinuri din pricina putorii otravitoare cu care va fi „dat buna ziua” civilizatia apuseana. Attila, Ghinghis-Han si Cambyses ar rosi de rusine inaintea unor asemenea metode inumane de razboi. Dar cei ce sint botezati in numele Atotmilostivului Fiu al lui Dumnezeu se vor rusina, oare? Cifrele razboiului viitor vor intrece in toate privintele, afara de numarul crutatilor, cifrele tuturor celorlalte razboaie din istoria neamului omenesc. In cursul razboiului vor fi mobilizati si copiii de la doisprezece ani in sus, precum si multe femei si fete. Se va lua pentru necesitati de razboi, prin rechizitie, tot ce va fi ramas in spatele frontului: si ultimul bou, si ultimul cal, si orice alt animal domestic de hrana sau de povara, si toate alimentele, toti banii, toate bijuteriile persoanelor private, toate lichiditatile din bancile private, ale unor societati sau ale statului, si toate valorile bisericilor si manastirilor, imbracamintea, vasele, tot ce este de fier, cupru, aluminiu, cauciuc – fara sa mai vorbim de argint si aur -, telefoanele private, sobele de metal, incuietorile de la porti si usi, paturile de metal, ramele de metal de la portrete, icoane si oglinzi; intr-un cuvant, tot ce e din metal, din piele, din panza, din cauciuc sau din oricare material ce va fi necesar razboiului si razboinicilor. Batranii si batranele, impreuna cu copiii mici si cu invalizii, vor ramane in casele goale si reci, cu hambarele goale, cu staulul si grajdul gol, fara incaltaminte, fara curele, fara vesela, fara plug si sapa, fara cutit si lingura, in case neincuiate – oameni flamanzi in primejdie din partea fiarelor flamande. Vor rupe cate putina iarba – unde va fi ramas dupa parjolul razboiului -, vor scurma pamantul si vor jupui scoarta de pe copaci ca sa manance. Cu asta se vor tine in viata. Si vor veni zile friguroase cand oamenii vor arde toate cartile din biblioteci, atat din cele publice cat si din cele particulare, si toate tablourile si obiectele de arta din muzee, numai sa se incalzeasca poporul, numai sa incalzeasca batrana bunicuta putin ceai – fara ceai – pentru nepotul care trage sa moara. De groaza, multi se vor salbatici, se vor indobitoci sau vor innebuni. Si ei vor alerga, cu totul goi, nepieptanati si murdari, pe drumuri si pe strazi, prin munti si prin campii, urland ca fiarele si napustindu-se asupra celor pe care ii intalnesc sau ii ajung. Iar dupa aceea, Comandamentele Supreme vor da ordin ca toate acele sarmane parti ale neamului omenesc de care luptatorii din primele randuri isi vor aminti ca de parintii lor, de fratii si de surorile lor, si de copiii lor, ca toate aceste sarmane parti si particele ale neamului omenesc sa fie stramutate in pesterile din munti, din pricina primejdiei otravurilor puturoase prin care vrajmasul va incerca sa otraveasca tot ce sufla in tara celeilalte tabere. In acest fel, in cursul razboiului nu va mai fi, de fapt, popor in asezarile omenesti de acum, in orasele si satele de acum, in casele si colibele de acum: fiindca toata tara va fi un camp de lupta. Nu cumva se va preface, draga generale, toata planeta noastra intr-un camp de lupta? Dintre orasenii din spatele frontului nu va mai putea fi vazut, nicaieri, nici unul. Vor fi cu totii in refugii, prin pesteri si prin rapile din munti. Cum isi va duce zilele sarmanul popor in refugiile acelea, nici un om nu va putea sa povesteasca. Cand razboiul, dupa vreme indelungata, se va fi incheiat, se va vedea ca toate acele pesteri si rape din munti sint pline cu osemintele poporului care va fi murit.
O caracteristica aparte a viitorului razboi va fi lipsa de idealuri a tuturor tarilor beligerante si neincrederea reciproca dintre luptatorii aflati sub acelasi stindard: fiindca acest razboi nu va fi dus, in fapt, nici in numele credintei, nici in numele libertatii, nici in numele patriei sau natiunii – chiar daca acestea vor fi etalate ca lozinci – ci, in principal, doar in numele urii si razbunarii, al acapararii si jafului. Din pricina acestei lipse de idealuri, care nimiceste orice insufletire, in toate armatele vor fi multi tradatori si spioni platiti. Prin urmare, va fi multa neincredere reciproca, si vor fi puse la zid intregi unitati de lupta. Pe langa cei vinovati vor fi omorati si multi nevinovati de catre propriile autoritati. Si mai mult, din pricina lipsei oricarui ideal important si adevarat pentru care cineva sa se invoiasca a muri de bunavoie va fi si o lipsa totala de eroism si de eroi. Intr-o situatie grea, oamenii se vor arata lasi, iar intr-una usoara – lipsiti de suflet si jefuitori de cadavre. Masinile moarte de razboi vor reprezenta, la drept vorbind, principalii si singurii eroi ai viitorului razboi. Ele se vor arata mai vii, mai inteligente, mai puternice si mai viteze decat omul – facatorul si proprietarul lor. Omul va fi atat de nimicit in mijlocul masinilor sale, atat de sarman si de infricosat! El va aplauda masinile sale de razboi asa cum erau candva aplaudati eroii. Si vor fi distinse cu decoratii, si vor fi impodobite cu cununi de laur. Masinile moarte de razboi O mare parte din toate grozaviile pe care le-am descris ale razboiului viitor le-am trait si vazut deja in trecutul Razboi mondial. Insa razboaiele viitoare vor fi in toate privintele mai cumplite decat toate razboaiele trecute.
Este greu insa, draga generale, sa descrii cu limba omeneasca acea noapte furtunoasa si intunecata, plina de crima, groaza si haos, in care Europa si America, intrand, trag dupa ele intreaga lume
Din toate acestea reiese limpede invatatura:
1. Lumea civilizata va pune in slujba viitorului razboi toata inteligenta sa, toata energia si tot avutul sau, fara rezerve.
2. Grozaviile distrugerilor din viitorul razboi vor intrece toate grozaviile razboaielor din vremurile trecute.
3. Viitorul razboi se va distinge prin lipsa de idealuri si prin lipsa milostivirii si eroismului.
Care sint cauzele viitorului razboi
Ma intrebati, generale, care pot fi cauzele viitorului razboi?
Ma intrebati, de fapt, despre adevaratele pricini ale acestui razboi sau despre incidentul prin care va incepe razboiul? Fiindca, vedeti, e vorba despre doua lucruri diferite. Politicienii si ultrapatriotii europeni care socot ca trecutul Razboi mondial a fost pricinuit de atentatul de la Sarajevo nu sint catusi de putin calificati sa ne explice cauzele viitorului razboi.
Daca cetatenii unui oras si-au stropit casele cu petrol si se gaseste un copilandru care din reavointa sau strengarie arunca in oras un chibrit aprins, se va chema ca el a provocat incendiul? Apreciati singur cat de miopi au devenit carturarii si fariseii vremurilor noastre! Cauzele nasterii unui monstru le cauta cu pana la chiar noua luni inainte de nastere, in vreme ce cauzele unei monstruozitati atat de infricosatoare cum a fost trecutul macel mondial, ei sint gata sa le afle intr-un incident sangeros care s-a intamplat la Sarajevo cu numai o luna de zile inainte ca aceasta monstruozitate sa iasa la lumina! Atunci cand oamenii vor razboi, asemenea incidente se gasesc repede pentru a sluji drept uvertura a razboiului. Daca oamenii sint gata de razboi, oare multa vreme va trebui asteptat vreun atentat, sau arderea vreunui steag, sau maltratarea vreunui consul, sau omorarea vreunui misionar? Cu greu ar putea fi in masura sa ne explice cauzele viitorului razboi si filosofii evolutionisti si economistii. Cine poate sa asculte in serios vorbind despre razboi pe cei care privesc razboiul ca pe un lucru firesc si necesar pentru un asa-numit progres al neamului omenesc? Daca aceasta varsare de sange nebuneasca pe care ochii nostri au vazut-o vreme de cativa ani este un lucru firesc, inseamna ca ratiunea si cinstea sint nefiresti la oameni. Daca un puhoi de faradelege organizata, si numai de faradelege, cu toate zagazurile si stavilarele deschise, inunda si pustieste lumea, cateva milioane de vieti omenesti si preface in cenusa tot ce s-a infaptuit si cladit cu osteneala indelungata de-a lungul a generatii si generatii, si totul pentru nu stiu ce progres, atunci progresul e cel mai de nedorit lucru din lume, si insusi cuvantul „progres” este cel mai primejdios si mai blestemat cuvant din vocabularul omenesc.
Ce progres a adus lumii trecutul Razboi mondial? Sa deschida ochii si sa vada macar cei ce isi amintesc de oamenii si conditiile de viata dinaintea acestui razboi. Nu e nimic mai evident ca faptul ca acest razboi vestitor de rau i-a facut pe oameni mai rai si mai degenerati, fizic si moral, iar conditiile politice, economice si financiare s-au inrautatit in urma lui. Bineinteles, la asta filosofii evolutionisti vor raspunde cu obisnuitul zambet sardonic: „Asta nu se poate aprecia acum. Progresul pe care omenirea l-a facut prin razboiul trecut va putea fi calculat abia dupa sute si mii de ani“. Astfel, acesti filosofi, in aceasta problema ca si in oricare alta, plutesc intr-un intuneric de mii de ani – adesea intr-un intuneric si mai intunecat, de milioane de ani – fie inainte, fie dupa, intr-un intuneric in care nici o teorie nu poate fi verificata.
In fine, nici ganditorii de tipul lui Machiavelli si Nietzsche nu explica defel taina razboiului. A diviniza anumiti oameni si a le da cheile razboiului si pacii fara a tine seama de nici un fel de scrupule morale, fara a tine seama de raporturile lor cu Dumnezeu si aproapele, inseamna a teoretiza impotriva nu doar a idealurilor, ci si a realitatilor si experientei de veacuri a neamului omenesc.
Ma intrebati, generale, cine ar putea atunci sa ne arate si sa ne explice cauzele viitorului razboi sau ale razboiului indeobste? Nimeni altcineva decat Sfanta Scriptura a lui Dumnezeu. Nu exista nici macar o singura carte in aceasta lume in care sa fie descrise atatea razboaie ca in Biblie, descrieri insotite de explicarea lor, care merge pana la radacina prima. Acolo este adunata o uriasa experienta privitoare la razboaie, la biruinte si infrangeri, a neamului omenesc de pe trei continente – si toata aceasta experienta este explicata si lamurita intr-o lumina aparte. Nu exista nici o filosofie a razboiului care sa poata da raspunsuri multumitoare cu privire la cauzele razboiului si sa prevada biruinta sau infrangerea uneia dintre partile aflate in razboi. Astfel de raspunsuri si astfel de prevederi numai Biblia ne poate da. Ca atare, nici nu exista in ziua de astazi, niciunde, nici o carte mai actuala despre razboi, despre cauzele razboiului si despre deznodamantul final al razboiului, decat Biblia sau Sfanta Scriptura a lui Dumnezeu.
Se intelege ca in Biblie nu sint descrise toate razboaiele din istoria neamului omenesc: insa acelea care sint descrise si explicate in ea sint exemplare pentru toate razboaiele din trecut si din viitor. Acest fapt nu-l schimba nici amploarea razboiului, nici tehnica de razboi. Atat razboaiele locale cat si cele mondiale au loc ca urmare a acelorasi cauze, asa incat si unele si celelalte, de orice amploare ar fi si pe oricare camp de lupta s-ar desfasura, se explica la fel de usor prin Biblie. Si viitorul razboi, asadar, va putea fi inteles si explicat numai prin Biblie, adica prin razboaiele exemplare pomenite si explicate in Biblie.
Ca atare, lasand pe mai tarziu adevarata explicatie a cauzelor viitorului razboi, ingaduiti-mi ca in aceasta clipa solemna si dureroasa dintre doua razboaie, cel de ieri si cel de maine, sa rasfoim inca o data vechile pagini ale acestei carti marete, care nu ne invata prin teoriile si cugetarile catorva oameni, ci prin experienta si fapte.
E cazul sa va spun numaidecat ca in lumina Bibliei nu trebuie sa ne intrebam care vor fi cauzele, ci care sint cauzele viitorului razboi. In lumina Bibliei ele sint deja realizate si sint palpabile. Cetatenii din oras isi stropesc de zor casele cu petrol. Este cu totul lipsit de obiect sa ne intrebam cine va arunca primul scanteia in oras.
Caine, unde este fratele tau?
Primul sange omenesc, generale, care a fost varsat pe pamant a fost sange de frate. Acest fapt e simbolic pentru toate faradelegile savarsite de om asupra omului pana la sfarsitul istoriei. Si ultimul sange omenesc, generale, care va fi varsat pe pamant va fi, din nou, sange de frate: fiindca ce altfel de sange ar putea fi?
Dar fratii dupa sange nu sint intotdeauna frati dupa duh. Cain si Abel aveau acelasi sange, dar nu si acelasi duh; erau frati dupa sange, dar nu frati dupa duh: fiindca in vreme ce duhul lui Abel era luminat de Dumnezeu, duhul lui Cain era intunecat de zavistie. S-a intristat Cain foarte, si s-a mahnit fata lui, adica i s-a intunecat si fata din pricina duhului intunecat. Si cand erau singuri in camp, s-a sculat Cain asupra fratelui sau Abel si l-a omorat pe el (Fac. 4, 5-8).
Vazut-a Atoatevazatorul Dumnezeu ce a facut Cain si l-a intrebat: Unde este Abel, fratele tau? Iar varsatorul de sange, ca fiecare varsator de sange de mai tarziu, s-a slujit de minciuna si a raspuns: Nu stiu: au doar pazitor sint eu fratelui meu?
Cu asta a inceput istoria neamului omenesc pe pamant, si anume cu o ucidere de frate. O ucidere de frate din zavistie! Aceeasi zavistie satanica ce a racit dragostea protoparintilor nostri fata de Facator a racit si dragostea primului lor fiu fata de fratele sau. Aceasta din urma faradelege a venit ca urmare a celei dintai, precum si ca pedeapsa pentru cea dintai – pedeapsa pentru Adam si Eva. Vazand pe fiul lor mai tanar si mai bun omorat, tatal si mama nu au avut cum sa nu simta boldul otravit al pacatului pe care il savarsisera fata de Dumnezeu in Rai. Insa acesta a fost doar inceputul, exemplar pentru intregul viitor al urmasilor lor. In ce consta caracterul exemplar al acestei faradelegi? In aceea ca pacatul omului fata de om apare ca urmare a pacatului omului fata de Dumnezeu. Sau, cu alte cuvinte – atunci cand vorbim despre razboi – ca razboiul omului impotriva omului apare ca urmare a razboiului omului impotriva lui Dumnezeu. Daca Atotmilostivul Facator al oamenilor nu ar fi potolit incendiul care a fost si este in continuare aprins de pacat, neamul omenesc ar fi fost nimicit chiar de la prima generatie istorica. Dar mila Facatorului mai intai a impiedicat razbunarea asupra ucigasului de frate Cain, iar apoi a dat mangaiere nefericitilor parinti prin cel de-al treilea fiu, Sit. Si a pus Domnul Dumnezeu semn lui Cain, ca oricine il va afla pe el sa nu-l omoare (Fac. 4,15). Si a tot trait Cain pe pamant, fugind din loc in loc si tremurand cu intregul trup. Iar mama lui Abel ecel omorat, cand l-a nascut pe Sit, a pus acest fapt pe seama milostivirii lui Dumnezeu, zicand: Dumnezeu mi-a dat alt fiu in locul lui Abel, pe care l-a omorat Cain (4, 25).
Si astfel, generale, acest prim inceput al tuturor razboaielor care au urmat se intelege in lumina Sfintei Scripturi in urmatorul chip:
1. Exista o lege implacabila a pacatului.
2. Razboiul omului impotriva omului este urmarea razboiului omului impotriva lui Dumnezeu.
3. Razboiul parintilor impotriva lui Dumnezeu il continua apoi fiii unul impotriva altuia.
4. Milostivirea Facatorului tempereaza legea pacatului si prin acesta face cu putinta dainuirea neamului omenesc pe pamant.
Care sunt, deci, cauzele viitorului razboi?
Dupa ce am rasfoit toate paginile Sfintei Scripturi, in care e inscrisa filosofia cea adevarata a razboiului, si dupa ce am cercetat in lumina acestei Sfinte Carti aversul si reversul catorva dintre razboaiele moderne, putem raspunde, generale, la intrebarea dvs.: „Care sint cauzele viitorului razboi?”
De calitatea pacii noastre depinde ca razboiul sa fie ori sa nu fie. Daca viata noastra ar fi placuta lui Dumnezeu in vremea pacii, fara indoiala ca nu s-ar ajunge la razboi, unde nu ar fi asa! Pacea fara Dumnezeu e leaganul razboiului. In vreme de pace, bacilii razboiului se inmultesc si cresc; iar dupa ce se inmultesc si cresc, razboiul este inevitabil, fie ca o vor oamenii in acel moment, fie ca nu o vor. Eu nu voi proroci ca viitorul razboi va fi deschis prin asasinarea vreunui misionar sau consul, sau prin scufundarea criminala a unui vas apartinand unui stat vecin, sau prin orice fel de atentat asupra persoanei si avutului unui popor. Razboiul poate fi deschis prin evenimente de acest fel, poate fi deschis si prin altele. Acest lucru, insa, nu ne intereseaza. El nu conteaza catusi de putin atunci cand se vorbeste despre cauzele unui razboi. Acestea sint numai pretexte sau semnale pentru razboiul care a fost dinainte „leganat” si „crescut”, vreme indelungata, in timpul pacii.
Cauzele viitorului razboi sint mostenite deja de la razboiul precedent. Ele au inceput sa se acumuleze inca de la ultima conferinta de pace. La aceasta conferinta au fost convocate multe tari beligerante; dar nu a fost chemat nici prin rugaciune, nici prin multumire, Acel al Treilea, Atoatevazator si Hotarator Factor fara de Care nimeni nu biruie si nimeni nu este infrant[2]. Prin urmare, conferinta s-a desfasurat intr-o atmosfera foarte apasatoare si incordata. In timpul nenorocirilor razboiului, Dumnezeu era pomenit si chemat in ajutor. Insa indata ce razboiul a incetat, oamenii L-au inlaturat pe Dumnezeu din treburile lor. Ca atare, la aceasta conferinta de pace s-a vorbit mai putin despre pace si mai mult despre despagubirile de razboi. A lipsit binecuvantarea lui Dumnezeu, si de aceea s-a incheiat o pace care a facut din lume o fabrica de razboaie si care s-a pus, cu toate puterile si bunurile sale, in slujba neobosita a viitorului razboi. Aliatii au dictat conditiile pacii si au impartit avutul biruitilor cum au vrut. Dar au tras, oare, vreun folos de pe urma acestui avut? Au interzis invinsilor sa intretina armata si sa se inarmeze, iar siesi si-au permis acest lucru. De ce nu si l-au interzis si siesi? N-au prevazut ca prin aceasta hotarare s-au pus si pe ei insisi in randul celor invinsi: fiindca tot avutul pe care l-au stors de la invinsi nu l-au cheltuit oare – sau nu-l vor cheltui in scurta vreme – pe marirea armatelor proprii si pe noi pregatiri de razboi? Avut nebinecuvantat! Cea mai mare fericire a popoarelor invinse consta tocmai in faptul ca le sint legate mainile in privinta cheltuielilor pentru armata si a inarmarii pentru viitorul razboi. Ele nu trebuie sa regrete ca isi dau banii „invingatorilor”. Mai bine sa ii dea in dar vecinilor decat sa il arunce in gura lui Marte. Iar cea mai mare nefericire a Aliatilor vine din aceea ca avutul luat de la adversari l-au indreptat spre scopuri de razboi. Omeneste vorbind, aceasta este razbunarea Celui de-al Treilea, Care n-a fost chemat la nici una dintre conferintele de pace. Asta inseamna sa faci o treaba fara binecuvantarea lui Dumnezeu. Si asta inseamna a stropi iarasi cu petrol orasul indata dupa ce incendiul a fost stins.
Intre toate cauzele razboiului viitor, ca si ale razboaielor trecute, cauza fundamentala este lepadarea de Dumnezeu sau apostazia de la Dumnezeu Cel Unul si Viu. Nu este pace necredinciosilor (Isaia 48, 22). Multi crestini din Europa si America, crestini care in timpul razboiului se grabeau sa mearga in biserica chiar inainte de inceperea slujbei, numai sa prinda loc, au inceput dupa razboi sa se raceasca fata de credinta si sa apostazieze de la credinta in Dumnezeu. Cand le faci observatie, iti raspund cu ironie ca astfel credinta nu mai este un lucru de actualitate! Cum asa? Oare poate fi vorba de „actualitatea” sau „neactualitatea” realitatii? Iar Dumnezeu este cea mai inalta realitate, deasupra a orice se numeste in general realitate. Cum se poate ca credinta in Dumnezeu, care a fost legatura vie si indispensabila cu realitatea cu zece ani in urma, sa nu mai fie acum de actualitate?
Necredinta in Dumnezeu inseamna credinta in irealitate, in himere. Potrivit recensamintelor oficiale, numarul necredinciosilor din Cehia a crescut in timpul pacii la peste un milion. Adica fiecare al zecelea om este necredincios in patria evlaviosului Jan Hus! Constatam aceasta cu durere, nu cu satisfactie. Dar boala necredintei nu este nicidecum doar monopolul Cehiei. Aceasta boala roade si duhul Frantei, al Italiei si Germaniei, iar in vremea mai noua si al Rusiei. Necredinta a prins radacini, mai mult sau mai putin, in toate statele Europei si Americii, mai ales in orase, unde apar si se zaresc mai mult lucrurile oamenilor decat lucrurile lui Dumnezeu. Iar soarta ce-l asteapta pe un popor cu multi necredinciosi o citim limpede in Sfanta Scriptura a lui Dumnezeu: NU este pace necredinciosilor; iata care le este soarta; iata ce le este scris. Razboiul le este, asadar, scris,pentru necredinta in Dumnezeu. Si nu vor putea niciodata, prin urmare, sa fuga de razboi daca nu vor fugi mai inainte de necredinta in Dumnezeu. Fiindca necredinciosul, prin insusi faptul ca e necredincios, a facut ce este rau inaintea Domnului. Necredinta este jignire a Facatorului si Tiitorului lumii, dispretuire si rastignire a doua oara a lui Hristos Domnul, intru al Carui nume sint botezate popoarele crestine si Caruia si-au jurat credinta. Iar orice jignire adusa lui Dumnezeu, daca nu se face pentru ea grabnica pocainta, aduce nenorocire: seceta, inundatii, boala, dezordine, criza, regres in toate privintele si razboiul ca incununare a tuturor nenorocirilor. Aceasta nu este o superstitie populara taraneasca, ci un fapt confirmat de experienta, atat de cea biblica, cat si de cea cotidiana.
Sa trecem acum mai departe. Lepadarii de Dumnezeu sau necredintei ii urmeaza neaparat inchinarea la idoli: fiindca indata ce omul se leapada de Dumnezeu, isi umple golul inimii cu un oarecare alt lucru, caruia i se inchina ca unei realitati sau valori supreme. El inlocuieste unicitatea lui Dumnezeu cu multitudinea idolilor. Nici un inchinator la idoli, niciodata, nu s-a inchinat unui singur idol. Inchinarea la idoli este insotita in sufletul omenesc de haos, pana ce credinta in Dumnezeu aduce in suflet desavarsita simplitate, claritate si determinare. In masura in care se poate descurca cineva in haosul duhovnicesc de astazi al unei mari multimi de europeni si americani cu carte, si in masura in care se pot enumera ranile lor cele mai grele, ei au astazi cinci idoli principali, carora le dau nu mai putin decat cinstirea cuvenita Dumnezeirii:
• In primul rand, materia ca idol.
• In al doilea rand, eul personal (ego) ca idol.
• In al treilea rand, imperiul (statul) ca idol.
• In al patrulea rand, natiunea ca idol.
• In al cincilea rand, cultura ca idol.
Sa o luam pe rand. Chiar daca se vorbeste si se scrie ca materialismul filosofic, care a otravit duhul Europei de-a lungul intregului veac al XlX-lea, este mort, totusi e limpede ca din el si sub inraurirea lui a ramas materialismul practic. Copil si mai monstruos al unui parinte monstruos! Materialismul ca scop al nazuintelor si eforturilor omenesti a devenit pentru numerosi europeni si americani un lucru de la sine inteles, indiferent daca materia imbraca aspectul pamantului, sau pe cel al banilor, sau pe cel al lucrurilor, sau pe cel al placerii pricinuite de toate acestea. A poseda o multime de materie – oare nu acesta este obisnuitul demon postbelic al popoarelor crestine de pe ambele continente? Ne-marginita sete de materie a oamenilor poate fi comparata, in ce priveste puterea sa, doar cu nemarginita sete a crestinilor adevarati de Dumnezeu si de placerea ce vine de la Dumnezeu. Dar cei ce si-au pierdut gustul pentru Dumnezeu si putinta de a-L vedea sint condamnati sa se inchine materiei ca idol — si asta cu toata puterea, cu tot cugetul si cu toata inima. Si cum multi doresc aceleasi lucruri materiale, neaparat apar intre oameni invidie, rautate, ura, frictiuni si lupta. Iar acestea toate sint bacili ai razboiului, care atunci cand se inmultesc peste masura nu au cum sa nu duca la inflamarea organismului, adica la incendiul razboiului.
Imperiul ca idol a cuprins nu doar popoarele si oamenii mari, ci si popoarele si oamenii mici. Imperialismul inseamna sa rapesti pamant strain pentru dominatie, comert, strategic – pentru materie. Precum l-a nascut pe Pluton legendarul Zeus, asa a nascut materialismul european imperialismul european. Si, intr-adevar, ceea ceeste Zeus intre divinitatile pagane, aceea este materialismul intre idolii moderni. Si cum setea de imperiu a multor popoare este nemasurata, iar planeta Pamant este marginita, nu este de mirare ca iau nastere intre popoare invidia, rautatea, ura, frictiunile si lupta reciproca. Iar acestea sint, asa cum am mai spus, bacili ce duc in mod inevitabil la incendiul razboiului.
Natiunea ca idol il exclude pe Dumnezeu, asa cum il exclud pe Dumnezeu toti idolii. Ne intalnim adesea cu ateismul in forma nationalismului celui mai morbid. Nationalismul modern e totdeauna gata sa treaca in imperialism, si este pretutindeni nedespartit de materialism. In forma sa denaturata, el inseamna nu atat dragoste fata de propriul popor – ceea ce ar fi un lucru absolut firesc – cat ura trufasa fata de popoarele vecine – ceea ce e, fireste, o uraciune inaintea Celui ce a facut toate popoarele.
Eul personal ca idol este prezent mai peste tot intre oamenii albi. El L-a inlocuit pe Dumnezeu atat la cei care doresc mult si au mult, cat si la cei care doresc mult, insa au putin sau nimic. Punand propria personalitate in centrul lumii in locul persoanei lui Dumnezeu, fiecare om cauta, fireste, un templu si inchinatori pentru idolul sau, si mult aur si argint – adica materie – ca sa pastreze acest idol intr-o stralucire dumnezeiasca. Cei mai puternic a ajuns sa se exprime acest fel de inchinare la idoli in luptele partinice ale intelectualitatii europene, in luptele pentru intaietate, putere si bogatie. Particularitatile acestui idol sint trufia, iubirea de sine si lipsa de scrupule. Insa atunci cand aceste lupte, in turbarea lor, nu vor sa stie de Dumnezeu si de legea Lui, razboiul ramane singurul mijloc de aducere la realitate.
Cultura ca idol se afla in zilele noastre intre idolii cei mai orbi. Lepadandu-l pe Dumnezeu, Care e Singurul Insuflator si Pricinuitor al culturii nobile, atat a sufletului cat si a trupului, necredinciosii au inceput sa divinizeze propriile lor fapte si creatii pe care le numesc, intr-un cuvant, Cultura”. Iar a diviniza faptele omenesti este lucrul cel mai urat inaintea lui Dumnezeu: fiindca Dumnezeu a interzis oamenilor strict, prin legea Sa, sa-si faca dumnezei din faptele si fapturile Lui – dintre care si cea mai neinsemnata e mai desavarsita decat cea mai desavarsita cultura omeneasca – cu atat mai putin din faptele omenesti! Dar cand cultura este pusa in relatie cu ceilalti idoli amintiti, mai ales cu materia, atunci si ea slujeste cu vigoare culturii bacililor razboiului, care mai devreme sau mai tarziu provoaca „inflamatia” razboiului.
Dintre acesti cinci idoli, doi pot fi numiti prosti, iar trei fatarnici. Prosti sint nationalismul si cultura, fiindca striga mult si se bat cu pumnul in piept, iar fatarnici sint materialismul, imperialismul si egoismul, fiindca se ascund si, prin minciuna, se infatiseaza sub alte nume. Toti acesti idoli ar putea fi numiti, pe limba lui Dostoievsky „demonii”.
Fireste, toate acestea cinci au fost candva de o valoare autentica, si ar putea fi iarasi. Ele sint de o valoare autentica atunci cand sint luminate de credinta in Dumnezeu, Cel Unul si Viu, si cand stau sub legea lui Dumnezeu; intr-un cuvant, cand sint subordonate la modul absolut lui Dumnezeu si slujesc spre slava numelui Lui. Materia este de la Dumnezeu si este data oamenilor ca sa le slujeasca, nu ca sa le stapaneasca sufletele. Stapanirea imperiala este data de Dumnezeu anumitor popoare daruite ca acestea sa slujeasca popoarelor mai slabe si mai putin daruite asa cum un frate mai puternic slujeste fratelui mai slab. Natiunea este o arena marginita, insa exceptional de frumoasa si dreapta, de slujire lui Dumnezeu si oamenilor. Eul personal, adica sufletul rational, l-a dat Dumnezeu fiecarui om ca prin slujire si dragoste sa il ridice la asemanarea cu El, Facatorul lui. Cultura a inspirat-o Dumnezeu ca prin ea sufletele omenesti sa reflecte stapanirea lor asupra lumii materiale, precum si supunerea fata de Dumnezeu si slujirea Lui. Toate acestea cinci capata chip ingeresc prin slujire si dragoste, precum a randuit si poruncit Hristos Domnul. Dar precum serafimul cel apostat de la Dumnezeu, numit candva Lucifer, s-a prefacut in diavol pe loc, asa si aceste cinci valori, rupandu-se de Dumnezeu, au devenit idoli si demoni.
Acum, observati cum satisfacerea acestor idoli – care nu poate fi decat relativa – ii duce pe oameni la lenevie, depravare, decadere, lehamite de toate, imbecilizare si sinucidere (ca si inainte de sfarsitul imperiului roman); cum, de asemenea, nesatisfacerea lor ii duce pe oameni la extrema amaraciune, invidie, cartire, lipsa de scrupule, violenta de tot felul si, iarasi, la sinucidere. In amandoua cazurile, toti idolii respira ura stj dispret fata de blandul si bunul Hristos Domnul, si prin urmare ii duc pe oameni la razboi.
Nu intram in enumerarea tuturor grelelor rani deschise ce sint pricinuite organismului Europei si Americii de catre aceasta inchinare la idoli de cinci feluri, fiindca am relua ceea ce se repeta zi de zi in rubricile de crime si in alte rubrici ale ziarelor si s-ar putea numi: ignorarea lui Hristos si a legii Lui. Este clar din cele spuse pana acum ca popoarele crestine, care au fost in casatorie duhovniceasca cu Hristos, au devenit adultere si s-au dedat legaturilor josnice cu nimicurile, cu praful, cenusa si umbrele. Si nu traieste, oare, orice adultera in frica necurmata si in grija de a-si apara si asigura viata? Acesta este chipul si acesta este rodul inchinarii la idoli contemporane la idoli: frica; si, in urma fricii, egoismul, atasarea spasmodica de materie si acapararea acesteia. Iar dat fiind faptul ca sint multi cei care se lupta pentru aceleasi lucruri materiale, este cu neputinta de evitat conflictul – si razboiul.
Remarcati ca vorbesc numai despre popoarele crestine? Nu fara pricina, generale. Ele au purtat trecutul razboi mondial, ele pregatesc si noul razboi. In ultimii o suta cincizeci de ani, de cand a inceput razboiul impotriva lui Hristos in Europa, popoarele europene au purtat mai multe razboaie, de departe mai multe, decat tot restul lumii la un loc. Aceasta a fost bataia lui Dumnezeu, ca sa le vina mintea la cap celor lipsitii de minte. Insa celor lipsiti de minte nu le-a venit mintea la cap. Ei alearga tot mai jos si mai jos, in prapastie. Cei pe care Dumnezeu i-a ales sa fie sarea si lumina lumii si-au pierdut gustul si s-au intunecat. Macar ca se lauda si acum ca sint sare si lumina, nimeni nu crede in lumina lor. Nici India, nici China, nici Africa nu mai vad in oamenii albi sare si lumina, ci, din pacate, insipiditate si intuneric.
Din toate acestea reiese limpede invatatura:
1. Cauzele viitorului razboi consta in lepadarea de Dumnezeu si inchinarea la idoli a popoarelor crestine sau a conducatorilor acestora.
2. Aceste cauze sint identice cu cauzele razboaielor in urma carora lsrail – candva sarea si lumina lumii – a suferit si din pricina carora a si pierit in cele din urma.
3. Daca aceste cauze nu vor fi indepartate degraba prin pocainta si intoarcere la Hristos, grabnicul sir de razboaie care vor veni va insemna nu doar razboi, ci si pieirea popoarelor crestine – daca nu si a crestinismului
fragmente din: Episcopul Nicolae Velimirovici, “Razboiul si Biblia”, Editura Sophia, Bucuresti, 2002
———————————————————————————————–
Profeţie a Părintelui Iosif Vatopedinul
Părintele Iosif:Ne bucuram sa va primim. Aveti respectul nostru profund si cele mai bune urari
din partea noastra.Un pelerin: Multumim, parinte, ca
ne-ati primit. Vremurile in Rusia, acum, sunt pe de o parte teribile si pe de
alta parte complexe.Părintele Iosif: Noi ne rugam ca poporul rus sa
se intoarca la starea sa naturala, care a existat inaintea distrugerii, pentru
ca avem radacini comune si punem la inima situatia in care se afla poporul
rus.Un pelerin: Exista multe suferinte,
desigur. Dependenta de droguri este agresiva. Exista o stare de degenerare a
natiunii noastre.
acum intr-o stare de deteriorare – conditie care in momentul de fata este comuna pentru lumea
intreaga. Si ca urmare a acestei
conditii va incepe mania lui Dumnezeu. Am atins limita. Si acum se va intampla
ceea ce Dumnezeu, in mila Sa, a indurat. El acum va pedepsi aspru, datorita
dreptatii sale, pentru ca a venit timpul pentru
aceasta.
Va fi un razboi, si mai multe razboaie, si vom trece
prin mari dificultati. Puterea lumii a fost preluata acum de evrei, iar scopul
lor este de a anihila Crestinismul. Mania lui Dumnezeu va face astfel incat toti
dusmanii secreti care au condus la aceasta stare sa se autodistruga. Mai ales de
aceea este trimisa mania lui Dumnezeu peste noi: pentru a-i distruge, intr-un
fel sau altul. Dar acest lucru nu trebuie deloc sa ne inspaimanteze, pentru ca
trebuie sa avem mereu nadejde in Dumnezeu. Pentru ca mii si milioane de martiri,
inclusiv Noii Martiri, au suferit exact in acelasi mod, si trebuie sa fim
pregatiti pentru aceasta si sa nu ne inspaimantam. Trebuie sa existe rabdare,
rugaciune si nadejde in pronia Divina, din partea noastra. Sa ne rugam pentru
renasterea Crestinismului dupa acest razboi, dupa tot ceea ce ne asteapta,
pentru ca Domnul sa ne dea cu adevarat puterea sa restauram toate acestea.
Dar acest rau (razboiul) trebuie
indurat.
Un pelerin: Si cat de repede va renaste Rusia dupa
aceasta?
Părintele Iosif:
Totul a inceput acum, acum va fi o mare
explozie. Dupa aceasta va urma renasterea.
Un pelerin:Acum multe icoane izvorasc mir. Noi avem o icoana a
Mantuitorului din care curge sange.
Părintele Iosif: Si aici in Grecia
de asemenea, multe izvorasc mir. Aceasta simbolizeaza ca Mantuitorul plange, si
Maica Domnului plange, si icoanele plang.
Un pelerin: Au
dus o icoana pe hartie cu o urma de sange pe ea sa fie analizata si s-a
descoperit ca era plasma.
evenimente, evenimente tulburatoare, evenimente militare. Cei care
pun in miscare acest rau sunt evreii. Ei sunt indemnati de catre diavol sa faca
aceasta, pentru a distruge samanta ortodoxiei in Grecia si in Rusia. Acesta va
fi principalul lor obstacol in dominarea lumii. Si fara indoiala ei ii vor
obliga pe turci sa vina aici, in Grecia, pentru a-si incepe lucrarea lor; iar
Grecia, desi are teoretic un guvern, nu are un guvern cu adevarat. Ii lipseste
puterea, iar turcii vor veni aici. Acesta va fi momentul cand Rusia de asemenea
isi va pune in miscare fortele sale pentru a se impotrivi turcilor. Evenimentele
se vor desfasura astfel: cand Rusia vine in ajutorul Greciei, americanii si NATO
vor incerca sa previna aceasta, pentru a nu se forma nici o alianta intre doua
tari ortodoxe. De asemenea ei vor provoca la lupta alte puteri, cum ar fi
Japonia si altele. Va fi mare sacrificiu pe teritoriul fostului
Imperiu Bizantin. Vor pieri 600 de milioane de
oameni. Vaticanul de asemenea se va
implica mult, pentru a impiedica rolul crescand al ortodoxiei si pentru a
preveni o alianta intre tarile ortodoxe. Astfel se va implini pronia
Divina.
sunt create. Dar trebuie luat in considerare si faptul ca exista o opozitie in
mass-media. Cat timp va mentine presedintele Rusiei calea pe care merge acum?
Este buna calea pe care merge?
permite distrugerea tuturor celor care seamana aceste tentatii, pornografia si
dependenta de droguri. Iar Domnul le va intuneca mintile astfel incat sa se
distruga unii pe altii fara nici o satisfactie. Domnul va permite aceasta special pentru a putea
aduce o mare “epurare”. In ceea ce-l priveste pe Putin, nu
va fi mult la putere, si apoi va urma un razboi, iar el nu va rezista mult. Dar
dupa aceasta “epurare” va urma o mare renastere a ortodoxiei, nu numai in Rusia,
ci peste tot in lume. Dumnezeu
isi va arata binecuvantarea Sa, ca si in primele secole de crestinism. Atunci
oamenii se duceau la Dumnezeu cu inima deschisa. Aceasta va dura pentru 3-4 decade (decenii), apoi
dictatura lui Antihrist va incepe brusc. Acestea sunt evenimentele teribile pe care trebuie sa
le induram, sa nu le permitem sa ne sperie, pentru ca Dumnezeu ne va adaposti.
Da, cu siguranta vom trece prin dificultati, foame, si chiar persecutii, si
multe altele, dar Dumnezeu nu ne va abandona. Iar cei care sunt la putere ar
trebui sa-i indemne pe subordonatii lor sa fie cu Dumnezeu, sa respecte
rugaciunea, iar Dumnezeu ne va adaposti. Starea care va urma “epurarii” va fi
una de mare renastere.
Noi păstorii trebuie, atat cat ne sta in putinta,
sa-i facem pe oameni sa renunte la pacatele lor, pentru ca gratia Divina sa nu
se indeparteze de la noi. Pentru a fi cat mai aproape posibil de Dumnezeu, in
rugaciune. Atunci Dumnezeu va fi intotdeauna cu noi, indiferent de cat de grele
vor fi circumstantele. Dumnezeu nu ne va abandona.
Sfantul Serafim de Viriţa:„Va veni vremea când Rusia va fi sfâsiata în bucati. La început o vor împarti, iar apoi vor începe sa jefuiasca bogatiile ei. Occidentul va concura în toate felurile posibile la distrugerea ei si va da partea ei rasariteana pâna la o vreme în stapânirea Chinei. Extremul Orient îl vor acapara în mâinile lor japonezii, iar Siberia – chinezii, care vor veni în Rusia, se vor face casatorii mixte, iar în final prin viclenie si perfidie vor lua teritoriul Siberiei pâna la Urali. Când China va voi sa treaca mai departe, Occidentul se va opune si nu va permite. Multe tari se vor întoarce împotriva Rusiei, dar ea va rezista, pierzând mare parte din pamânturile sale. Acesta este razboiul despre care spune Sfânta Scriptura si proorocii ca va deveni pricina pentru unirea întregii omeniri. Oamenii vor întelege ca nu se poate trai asa pe mai departe fiindca tot ce este viu va pieri si vor alege un guvern unic care va fi antecamera împaratiei lui Antihrist. Apoi vor începe prigoanele asupra crestinilor; când în adâncul Rusiei vor iesi primele esaloane din orase trebuie sa se grabeasca cineva sa iasa între primii, caci multi dintre cei ce vor ramâne vor pieri”.Sf. Lavrentie de Cernigov:“Va fi un asemenea război mare încât atât de mulţi se vor pierde, că vor rămâne foarte puţini care vor supravieţui, dar cei ce vor rămâne nu vor putea scăpa decât dacă se vor adăposti prin crăpăturile pământului, prin peşteri. Spunea că în acest război se vor distruge atâtea state încât până la urmă vor mai rămâne doar două sau trei. Atunci ei se vor hotărî să-şi aleagă un singur împărat peste tot pământul. În ultimele timpuri, la sfârşit, va începe prigoana împotriva adevăraţilor creştini, care vor trebui să scape fugind, (evadând), iar cei neputincioşi şi bătrâni măcar de remorcile lor să se prindă şi să fugă”.“Va fi război, continua Părintele povestirea, iar locurile prin care el va trece vor fi pustiite, vor dispărea şi oamenii şi toate vieţuitoarele. Dar înainte de aceasta Dumnezeu va trimite tot felul de boli pentru oamenii cei slabi şi ei vor muri. Când va veni antihrist la putere, bolile însă vor dispărea.
Cel de-al treilea război mondial nu va fi pentru pocăinţă, ci pentru nimicire, pentru distrugere.
O soră l-a întrebat pe Părintele:
Asta înseamnă că vom pieri cu toţii?
Nu, a răspuns Părintele. Cei credincioşi îşi vor vărsa sângele pentru credinţă şi atunci ei vor trece în rândul mucenicilor, iar cei necredincioşi vor merge direct în iad. Până când nu se vor completa rândurile îngerilor căzuţi, Dumnezeu nu va veni la judecată. În timpurile cele de apoi, Dumnezeu şi pe cei vii înscrişi în cartea vieţii îi va trece în rândurile îngerilor, completând astfel rândurile”.
“În ultimul timp, Părintele, stând pe lângă corişti, ne povestea foarte des despre timpurile de apoi şi despre sfârşitul lumii acesteia. În timpurile acelea nu vor mai fi draci în iad, ci toţi vor fi pe pământ şi în oameni. Va fi o mare calamitate atuncea pe pământ, nici măcar apă nu va mai fi, apoi va fi războiul mondial (al treilea n. ed.). Vor fi nişe bombe atât de puternice, încât şi fierul şi pietrele se vor topi. Focul şi fumul se vor ridica până la cer şi pământul va arde, vor rămâne foarte puţini oameni, şi atunci ei vor striga: „Terminaţi cu războiul şi să ne alegem un singur împărat pe tot globul!”
Proorociile schimonahiei Nila:
“Maica spunea că, la sfârşitul vremurilor, în locul Petersburgului, va fi mare. Moscova parţial se va prăbuşi, în subterana ei se află multe goluri. Iar când au întrebat-o despre casa şi orăşelul în care locuieşte, ea a răspuns:
Din orăşel nu va rămâne nimic. Va rămâne căsuţa mea şi încă una. Va fi război, distrugeri, însă căsuţa mea nu va fi distrusă. Eu nu voi vedea acestea, iar voi o să le vedeţi. Iată, drumul spre Egorievsk va rămâne şi căsuţa mea, şi nu-i nimic lângă ea. În timpul războiului, orăşelul va fi distrus.
Sosi-va timpul când chinezii vor năvăli asupra noastră şi tuturor le va veni foarte greu. Aceste cuvinte maica le-a repetat de două ori.
Copilaşi, am văzut un vis. Va fi război. Doamne, adolescenţii, de la paisprezece ani, vor fi recrutaţi şi trimişi pe front. Acasă vor rămâne doar copiii şi bătrânii. Soldaţii vor umbla din casă în casă, îi vor mobiliza pe toţi şi-i vor goni la război. Vor domni jaful şi nelegiuirile celor înarmaţi şi pământul va fi împresurat cu cadavre. Copilaşii mei, cât de milă îmi este de voi! – de multe-multe ori repeta maica”.
Fericita Matrona (1881-1952):
“Cât de milă îmi este de voi. Veţi trăi până în timpurile cele de pe urmă. Viaţa va fi tot mai rea şi mai rea. Apăsătoare. Va veni timpul când vi se va pune în faţă crucea şi pâinea, spunându-vă: „Alegeţi!” „Noi alegem crucea”. „Maică, dar cum se va putea trăi atunci?” Ea: „Noi ne vom ruga, vom lua puţin pământ, vom face cocoloaşe, ne vom ruga lui Dumnezeu, le vom mânca şi vom fi sătui”. Fără de război veţi muri cu toţii, vor fi multe jertfe, toţi morţii vor zăcea pe pământ. Şi iată ce vă mai spun: seara veţi fi cu toţii pe pământ, la suprafaţă, iar dimineaţa, trezindu-vă, toţi veţi dispărea sub pământ. Fără război merge războiul“.
Pustnicul Zosima
Despre pustnicul Zosima, am aflat ca a fost monah la Manastirea Rarau. L-a cunoscut pe parintele Daniil Tudor – Staret la Manastirea Rarau, intre anii 1954 – 1958. A plecat pe Muntele Rarau, fiind prigonit de autoritatile comuniste.
Fratele I. l-a intrebat in anul 2007 pe Pustnicul Zosima:
- Parinte, ce o sa fie in Romania in anul 2011?
- O sa fie mare macel in orase*. O sa fie mai rau decat ti-a spus parintele Pustnic N. Roaga-te sa te pazeasca Dumnezeu, ca este greu de scapat de ce o sa fie.
Fratele I. a insistat sa afle mai mult:
- Ce o sa fie, revolta, razboi sau cutremur?
Zosima i-a raspuns:
- O sa traiesti si o sa vezi. Sa te rogi lui Dumnezeu neincetat.
Sihastrul Zosima a spus sa nu luam documentele biometrice si ca este foarte bine ca la manastirile de pe Muntele Rarau se slujeste zilnic Sfanta Liturghie.
* Este canonul romanilor pentru cele peste 25.000.000 de avorturi si alte mari pacate. Criza economica, foamea, pierderea a sute de mii de locuri de munca, neplata integrala a salariilor, a pensiilor, a medicamentelor compensate, pierderea a sute de mii de case si a multor masini achizitionate in leasing, fara a li se restitui banii platiti; patimile si pacatele, vor scoate milioane de romani in strada, avand loc acest mare macel in Rornania. Indrumam pe crestini nostri, sa mearga la Biserica si la Sfintele Manastiri, sa se roage pentru pace si mantuire, sa posteasca, sa se spovedeasca si Impartascasca si sa nu participe la aceste revolte. Sunt Parinti care spun ca Romania va fi atat de distrusa, incat nu va mai prezenta interes pentru a fi angrenata de marile puteri, care se vor confrunta dupa puțin timp in cel de al III-lea Razboi Mondial, care va incepe prin atacul armatei ruse asupra Turciei si stramtorilor Dardanele si Bosfor.
====================================================================
Profeţiile Părintelui Paisie şi Proiectul Anatoliei de sud-est
aţi citit cartea Apocalipsei şi profeţiile cu privire la râul Eufrat şi viitorul
război mondial numit “Armaghedon”. În afară de aceasta există mai mulţi părinţi
înduhovniciţi care luminaţi de harul lui Dumnezeu au făcut tâlcuiri la
Apocalipsă descoperind multe dintre tainele cuprinse în versetele din
“Apocalipsă”. Unul dintre aceşti minunaţi părinţi este Cuviosul Părinte Paisie
Aghioritul, un monah aghiorit cu viaţă sfântă care a vieţuit în Sfântul Munte
Athos. Mulţi pelerini care l-au vizitat pe Părintele Paisie l-au întrebat despre
ce va fi în vremurile de pe urmă dacă noi trăim acele vremuri, cele scrise la
Apocalipsă, cerându-i sfatul şi în multe alte probleme cu care se confruntau.
Părintele fiind un adevărat trăitor întru Hristos, nu o dată, a răspuns
nedumeririlor celor ce-l căutau pentru sfat. Aceste îndrumări ale părintelui
fiind descoperite de la Duhul Sfânt sunt de un real folos duhovnicesc. Unele
dintre acestea s-au tipărit în cărţi care apoi au fost publicate iar altele s-au
transmis de la un credincios la altul prin viu grai.În cele ce urmează vom reda
câteva profeţii ale părintelui Paisie, dar înainte de aceasta vom încerca se
dezbatem un alt eveniment care este strâns legat de ceea ce a profeţit
părintele.Mai exact despre ce este vorba….În Turcia de mai
mulţi ani a fost pus în aplicare proiectul Anatoliei de Sud-Est(GAP). Acest
proiect îşi propune să transforme radical conditiile în aceasta regiune, prin
crearea unui vast sistem de irigare. Este printre cele mai mari proiecte din
Europa si unul dintre cele mai importante din lume. GAP acopera 13 proiecte
incluzand 22 de baraje, 19 hidro centrale electrice de-a lungul Eufratului dar
si de-a lungul Tigrului plus un canal de irigare lung de 630 de kilometri. În
afară de asta, proiectul mai cuprinde investiţii în infrastructura rural şi
urbană, agricultură, transporturi, industrie, educaţie, sănătate, locuinţe şi
turism.
SITUATIA DEZVOLTARII
ENERGIEI HIDRO SI IRIGATIILOR IN REGIUNEA GAP (2000)
|
Finalizat |
In |
Planificat |
|
| Capacitate (MW) |
4,490 |
898 |
1,947 |
| Productia de energie (GWh/yr) |
16,704 |
3,286 |
7,119 |
| Suprafata irigata (ha) |
212,197 |
159,147 |
1,428,656 |
| Numar baraje |
12 |
2 |
8 |
| Numar hidrocentrale |
6 |
2 |
10 |
Statistici
conform: romturkonline.com
anul 2005, dar lipsa de fonduri la care s-au adăugat o serie de probleme apărute
pe parcurs au întârziat finalizarea, termenul fiind prelungit până în anul 2010.
Proiectul a provocat mai multe neînţelegeri cu cele două state vecine ale
Turciei, Siria şi Irak. Printre aceste neînţelegeri cea mai accentuată este
reducerea fluxului de apă, râurile Tigru şi Eufrat fiind importante surse de apă
pentru cele două state. În ianuarie 1990 lucrările demarate de turci au redus cu
75% fluxul de apă pentru cele două state. Astfel, Irakul şi Siria au semnat un
protocol cu Turcia care să le garanteze un minim de debit de 654 de metri cubi
pe secundă. Totuşi până în momentul de faţă guvernele celor două state şi-au
exprimat rezeva cu privire la proiectul GAP. Banca Mondială a refuzat să acorde
fonduri pentru acest proiect până ce Turcia îşi va soluţiona neînţelegerile cu
Siria şi Irak. Cu toate acestea proiectul s-a bucurat de sprijin financiar din
partea marilor corporaţii turceşti. La final va fi posibila irigarea unei
suprafete de 1.7 milioane hectare şi generarea unei energii hidroelectrice 27
miliarde kwh/an cu o capacitate instalata de peste 7460MW. Terenul total care
trebuie irigat corespunde la 20% din totalul terenului irigabil din punct de
vedere economic al tarii in timp ce productia anuala de energie constituie 22%
din potentialul hidro-energetic al Turciei. Potrivit previziunilor, la
terminarea proiectelor de irigatii, cresterea productiei va fi de 90% la grau,
43% la orz, 600% la bumbac, 700% la tomate, 250% la linte si 167% la vegetale.
În prezent proiectul este finalizat în proporţie de 70%, urmând ca în 2010 să
fie gata.Se mai crede şi faptul că numele de Eufrat provine din
persana veche Ufratu sau din avestană
*hu-perethuua, însemnând “potrivit pentru traversat” (din hu-,
însemnând “bun”, şi peretu, însemnând “vad” ) – conform Wikipedia.Să vedem acum ce spune
Părintele Paisie Aghioritul:“Când veţi auzi că apele Eufratului sunt îngrădite
de turci în susul lor cu un baraj şi sunt folosite pentru irigare, să ştiţi
atunci că deja suntem în proces de pregătire a acelui mare război şi astfel se
deschide drumul pentru armata de două sute milioane de oameni a răsăritului,
precum spune Apocalipsa. Printre
pregătiri va şi aceasta: va trebui să
sece râul Eufrat ca să poată trece o armată numeroasă. La o adică, zâmbi Stareţul, dacă două sute de milioane de chinezi, ajungând
aici, vor bea câte o cană de apă, îl vor usca pe loc! Mi s-a spus că armata Chinei numără acum două sute
de milioane de ostaşi, adică acel număr concret despre care scrie Sfântul Ioan
în Apocalipă. Chinezii pregătesc chiar şi un drum pe care îl numesc “miracolul epocii”,
cu lăţimea unui rând de o mie de ostaşi
aliniaţi. Acest drum deja e construit până la hotarele Indiei. E nevoie,
de fapt, de multă atenţie şi luciditate ca să deosebim semnele vremurilor, căci
într-un fel sau altul, se întâmplă că cei care nu se îngrijesc de curăţenia
inimilor lor să nu le deosebească şi să greşească. Să presupunem că cineva ştie că, pentru venirea
unei armate multimilionare, trebuie să se usuce râul Eufrat. Dacă însă va
aştepta o minune: de exemplu, să apară o crăpătura care să înghită toată apa, va
greşi, pentru că nu s-a îngrijit ca, prin curăţenia inimii sale, să “pătrundă în spiritul” Scripturii.
urmă”)
“Turcii ne vor lovi dar Grecia nu va suferi prea
mult. Nu va trece mult timp dupã atacul turcilor si rusii îi vor lovi pe turci
si îi vor cãsãpi. Asa cum rupi o coalã de hârtie tot asa va fi sfâsiatã Turcia.
O treime din turci vor fi ucisi, o treime se vor încrestina, si o treime va
merge în adâncurile Asiei. Folosirea apelor
Eufratului de cãtre turci pentru irigatii va fi o preînstiintare ca a început
pregãtirea marelui rãzboi care va urma. Dupã destrãmarea Turciei, Rusia,
va continua rãzboiul pânã va ajunge în Golful Persic si îsi va opri trupele
lângã Ierusalim. Atunci puterile occidentale îi vor soma pe rusi si le vor da 6
luni. Rusia însã nu-si va retrage trupele si atunci puterile occidentale vor
începe sã aducã trupe pentru ai ataca pe rusi.
Rãzboiul care va izbucni va fi mondial si in cele
din urmã vor pierde rusii. Se va vãrsa mult sânge. Marile orase vor deveni
ruine. Dar noi, grecii, nu vom participa la acest rãzboi. Toti cei din jurul
nostru se vor sfâsia unii pe altii, însã noi vom sta de-o
parte.”
închinătorilor”, Nicolae Zurnazoglu)
câteva profeţii ale Părintelui Paisie Aghioritul precum şi
modul în care
trebuie să ne raportăm la profeţiile sfinţilor:
evlavios a hotărât să dea la o parte ruşinea şi să îi
pună Stareţului cele mai grele întrebări. Aşadar, el a întrebat despre tema eshatologică. În acel
timp se vorbea mult despre antihrist, se editau multe cărţi şi era o încurcătură nemaipomenită. Din fericire, pe
atunci Stareţul a scris broşura “Semnele
vremurilor”
şi a explicat starea lucrurilor, altfel
şi astăzi, mulţi ar fi fost dezorientaţi
.
Pentru început el l-a sfătuit pe
frate să nu se ocupe prea mult de problemele eshatologice, deoarece dacă – să
zicem – îl va lovi o maşină şi va muri, atunci pentru el de acum s-a
săvârşit a Doua Venire. Ulterior, deoarece
fratele era bine informat – şi, fireşte, cu bune intenţii -, pe parcursul
discuţiilor, continua să vorbească despre evenimentele înfricoşătoare care îl
aşteaptă în viitor, într-un fel îngrozind interlocutorii. Stareţul, cu toate că
fratele nu i-a spus nimic în prealabil, a zis:- Fii atent şi
nu speria oamenii!Referindu-se la
cele două pascalii, a spus că aceasta s-a
întâmplat în anul 1912, când a fost eliberată Macedonia. Despre anumite proorocii a spus că felul în care
acestea ni se transmit e legat de grave dificultăţi – ele se păstrează oral s-au
pe foi semişterse. De aceea
deseori sunt şterse sau
încurcate.În curând au venit şi alţi vizitatori şi, spre
deziluzia, fratelui au schimbat tema discuţiei. Totuşi, Stareţul a reuşit să
spună unele lucruri despre turci.- Mulţi greci
se tem de turci, deoarece populaţia lor e mai numeroasă cu multe milioane. De
fapt, aceasta nu are nici o importanţă. Important e că ajutorul lui Dumnezeu
vine la cel drept.Duşmanii noştri o păţesc precum
lupii. Lupul, apropiindu-se de o turmă de oi, se apropie încetişor, ca să nu fie
simţit. Şi, cu toate că este sălbatic şi puternic, dar, fiindcă îşi simte vina,
se teme chiar şi de lătratul unui căţeluş şi o ia la sănătoasa. Simţul vinei îl
face să se teamă chiar şi de lătratul unui câine mic şi neputincios. Acelaşi
lucru se întâmplă şi cu turcii. Şi aceştia îşi simt vina. Se tem, deoarece nu au
dreptate, iar în război morala decăzută şi vina sunt cei mai mari duşmani. El
chiar a spus că turcii, cu toate acestea, au puţine unităţi militare. Şi, în
final a adăugat: – Turcii poartă coliva (pentru
pomenire) în glugi.
Ostaşul grec, dacă se va feri puţin de hulire şi
amoralitate, nu se va teme de nimic. Îmi amintesc cum în anul 1940 gloanţele
goneau după hulitori şi amorali ca după şerpi: când vânătorul observă un şarpe,
neavând o ţintă mai bună, îl ocheşte fără de greş, pentru că acesta atrage
glontele.Astfel Turcia
va fi divizată într-un mod “nobil”.Fratele l-a întrebat pe Stareţ despre evenimentele din
Serbia şi, printre altele, acela a spus:- Europenii
acum, de dragul turcilor, fac independente regiunile populate de musulmani
(Bosnia şi Herţegovina). Dar văd că Turcia va fi divizată într-un mod nobil: se
vor răscula kurzii şi armenii şi europenii vor cere independenţa acestor
popoare. Îi vor zice atunci Turciei: v-am făcut un serviciu acolo, acum în
acelaşi mod trebuie să obţină independenţa kurzii şi armenii. Astfel Turcia va
fi împărţită într-un mod “nobil”.
Sfântul Arsenie le spunea credincioşilor din Farasa că şi-au pierdut patria, dar în curând o vor primi înapoi.
Un medic la întrebat pe Stareţ:- Părinte, vor mai fi războaie mari? – Ce întrebi
fiule? Nici nu- ţi închipui ce va fi Turcia se va
ruina “va veni timpul când o vor păţi. Kurzii şi armenii vor crea state proprii
şi vor primi independenţa. Alte popoare mici, deoarece nu respectă normele
internaţionale, vor fi asimiliate de cele mari într-un mod civilizat. Iar nouă,
elenilor, ni se va da Oraşul (Constantinopol) nu pentru că cineva ne va îndrăgi,
ci pentru că vom da dovadă de reţinere. Da, vom primi oraşul
înapoi.În timpul procesiunii
Drumului Crucii, Mijlocitoarea noastră, în 1992, sublocotenentul V.T. din
Ioanina ţinea umbrela deasupra icoanei Panaghiei. Când mergeam, eu eram în
dreapta lui, iar în stânga era Stareţul, care înntr-un moment dat i-a spus
ofiţerului:- Hai, roagă-te
binişor şi vei fi stegar când vom intra în Oraş (Constantinopol). Şi adresându-mi-se mie, a zis:
- Ai auzit ce
am spus?
- Da, Părinte,
am auzit. Amin, i-am răspuns.
Atunci el
a zâmbit şi a rostit obişnuitul său:
- A! (Bine,
anume aşa!)
Peste o zi am coborât în
chilia lui şi l-am întrebat referitor la Oraş. Şi el mi-a spus:
- Vom lua
Constantinopolul, însă nu noi. Noi, din cauza degradării tineretului, nu suntem
în stare să facem aceasta. Însă Dumnezeu va face astfel încât alţii vor cucerii
Oraşul şi ni-l vor da nouă, ca o soluţie e propriei lor
probleme.
Odată am coborât la Stareţ şi l-am gasit tulburat şi
indispus. M-a servit şi deodată mi-a zis:
- Au venit aici
nişte inşi care au început să spună ca va fi război, şi turcii vor intra în
Grecia şi ne vor alunga şase mile până la Corint (explicând greşit, cu cugetul
lor stricat, proorocia sfinţitului mucenic, prooroc şi întocmai cu apostolii
Cosma Etolul – 1714 -1779)
Atunci i-am
luat în primire şi le-am spus că duşmanul cel mai rău al elinilor e aceea că
nişte elini, asemeni vouă, trâmbiţează în toată lumea că, în caz de război,
turcii ne vor alunga până la Corint, deoarece, când va începe războiul, duhul
tuturor va fi înfrânt şi ostaşii de bună voie se vor retrage până la
Corint.
Totodată, chiar
dacă ar fi adevărat, despre aceasta nu ar trebui să se vorbească. Cu atât mai
mult când nu e adevărat. Şi iarăşi vă repet: nu vorbiţi nicăieri despre aceasta,
pentru că veţi face un rău mai mare decât multe divizii
turceşti.Le-am spus
aceasta şi ei mi-au cerut să le explic, cu toate că niciodată n-am vrut să
vorbesc despre proorociri, că acele şase mile despre care
vorbeşte Sfântul Cosma sunt şase mile pe întinderea mării. Această temă care, în
ultimul timp, este mărul discordiei între noi şi Turcia va constitui motivul din
cauza căruia ne vom “încăreia”. Însă
ei nu vor intra în Grecia: vor înainta numai aceste şase mile şi, conform
proorociilor, asupra lor va veni o urgie dinspre nord şi “nu va rămâne nimic în
picioare”. O treime de turci va fi ucisă, o treime se va încreştina, iar
ceilalţi vor pleca în adâncul Asiei. Turcii nu ne vor face nici un rău. Vor
nimici doar unele lucruri fără de importanţă şi mânia Domnului va veni peste ei
Am auzit ce au spus ei şi m-am indispus. Nu puteam să cred că înşişi grecii, răspândind asemenea lucruri în timp de pace, le vor face turcilor un serviciu atât de mare. De asemenea, au început să mă convingă că spusele Sfântului Cosma – ” va veni atunci când vor veni împreună două pascalii “, acum, când Învierea a coincis cu Bunavestire şi iarna a trecut asemeni verii – înseamnă că turcii vor năvăli asupra Eladei
(Greciei)
Nu toti, părinte, am devenit prooroci şi cu mintea noastră explicăm lucrurile cum ne
vine. Şi aici am fost nevoit să le spun că Sfântul Cosma, spunând “va
veni atunci”, nu îi avea în vedere pe turci. Subînţelegea că atunci va veni
libertatea pentru oamenii din ţările nordice. Şi, într-adevăr, anul
acesta, după atâţia ani, s-au deschis frontierele şi ei pot comunica liberi cu
patria lor.
Părinte am văzut că aceşti oameni aduc mari daune, explicând lucrurile cu mintea lor săracă. Şi, mai mult decât atât, transmit şi altora scornirile lor.
Astăzi a citi proorociile e ca şi cum ai citi un ziar – într-atât de limpede e scris totul. Cugetul îmi spune că se vor desfăşura multe
evenimente: ruşii vor ocupa Turcia, iar Turcia va dispărea de pe hartă, pentru
că o treime de turci se vor creştina, o treime va pieri şi o treime va lua calea
Mesopotamiei. Orientul Mijlociu va deveni arenă a unor războaie cu participarea ruşilor. Mult sânge se va varsa. Chiar şi chinezii vor trece râul
Eufrat cu o armată de 200.000.000 şi vor ajunge până la Ierusalim. Drept semn
caracteristic al apropierii acestor evenimente va servi distrugerea moscheii lui
Omar, deoarece nimicirea ei va însemna începutul lucrărilor de reconstrire a
templului lui Solomon, care s-a aflat exact pe acel loc. La Constantinopol va fi un mare război între ruşi şi europeni şi se va vărsa mult sânge. Grecia, în acest război, nu va fi pe primele roluri, însă ei i se va da Constantinopolul nu pentru că ruşii vor avea
un respect adânc faţă de noi, ci pentru că nu se va găsi o soluţie mai bună;
totodată, ei nu vor fi forţaţi de circumstanţe grele. Oraşul va fi dat armatei
greceşti, înainte va aceasta să reuşească să ajungă acolo. Evreii,
având puterea şi ajutorul conducerii europene, se vor obrăznici, îşi vor arăta
neruşinarea şi mândria şi vor face tot posibilul pentru a conduce Europa. Atunci
şi două treimi din evrei se vor creştina.
Din păcate, astăzi, în teologie îşi croiesc drum oameni care nu au nimic în comun cu
Biserica, care filozofează absolut lumeşte, spun diferite lucruri ciudate şi
săvârşesc acţiuni nepermise cu scopul de a îndepărta, prin poziţia lor,
creştinii de la credinţa.Astfel au procedat şi ruşii cand vroiau să introducă comunismul în ţara lor. Iată ce
făceau ei. Unii preoţi şi teologi nedrepţi, după ce au intrat în partidul lor -
şi “erau deja una cu el” – au început să învinuiască Biserica şi permanent să
vorbească împotriva ei. În felul acesta
otrăveau poporul, căci el nu putea să înţeleagă rolul acestor teologi. Apoi luau
unul dintre preoţii lor credincioşi, foarte gras din cauza vreunei boli, găseau
vreun băieţel cerşetor, îi puneau alături pe un afiş şi scriau sub imagine:
“Iată cum trăieşte
Biserica şi cât de nenorocit e poporul”. De asemenea, puneau fotografia
reşedinţei patriarhului, aşternută cu covoare, bogat mobilată ş. a. m. d.,
alături de baraca vreunui cerşetor (asemeni ţiganilor noştri) şi spuneau: “Vedeţi luxul popilor
şi mizeria cetăţeanului rus”. Astfel, puţin câte puţin, le-a
reuşit să otrăvească poporul şi să-l îndepărteze de la menirea sa. Şi după ce
poporul s-a devorat unul pe altul, au intrat aceia şi, după cum ştim, au împins
Rusia cu 500 de ani în urmă şi au lăsat-o pe jumătate moartă, ucigând milioane
de creştini ruşi.
Ei vor face multe intrigi, dar, prin prigoana care va
urma, creştinismul se va uni cu desăvârşire. Însă nu aşa cum vor cei care prin
uneltiri organizează unirea mondială a Bisericilor, vrând să aibă în frunte o
singură conducere religioasă. Se va uni, pentru că, în situaţia creată, se va
face despărţirea oilor de capre. Fiecare oaie se va strădui să fie alături de o
altă oaie şi atunci se va realiza în faptă zicerea “o turmă şi un păstor”. Înţelegi? Vedem că într-o anumită
măsură aceasta deja se realizează: creştinii au început să simtă că se află într-o
atmosferă nesănătoasă, se străduiesc să evite situaţiile critice şi vin cu miile
la mănăstiri şi biserici. În curând
veţi vedea că în oraş există două feluri de oameni: cei care vor duce o viaţă
desfrânată, departe de Hristos, şi restul, care vor veni la privegheri şi în
locurile de închinare. Nu va exista ca acum, o pătură
medie.
Să pătrundem în
duhul Scripturii
În vara anului 1987 l-am întrebat pe
Stareţ despre viitorul război mondial numit “Armaghedon”, despre care vorbesc
Scripturile. Cu ardoare părintească mi-a comunicat
diverse informaţi. Şi chiar a dorit să-mi descopere nişte semne anumite care ne
vor convinge că într-adevăr facem parte din generaţia
Armaghedonului.
Aşadar, el a spus:
“Când veţi auzi că apele Eufratului sunt îngrădite de turci în susul lor cu un baraj şi sunt
folosite pentru irigare, să ştiţi atunci că deja suntem în proces de pregătire a
acelui mare război şi astfel se deschide drumul pentru armata de două sute
milioane de oameni a răsăritului, precum spune Apocalipsa. Printre
pregătiri va şi aceasta: va trebui să sece
râul Eufrat ca să poată trece o armată numeroasă. La o adică, zâmbi Stareţul, dacă două sute de milioane de chinezi, ajungând
aici, vor bea câte o cană de apă, îl vor usca pe loc! Mi s-a spus că
armata Chinei numără acum două sute de milioane de ostaşi, adică acel număr
concret despre care scrie Sfântul Ioan în Apocalipă. Chinezii pregătesc chiar şi
un drum pe care îl numesc “miracolul
epocii”, cu lăţimea unui
rând de o mie de ostaşi aliniaţi. Acest drum deja e construit până la hotarele
Indiei. E nevoie, de
fapt, de multă atenţie şi luciditate ca să deosebim semnele vremurilor, căci
într-un fel sau altul, se întâmplă că cei care nu se îngrijesc de curăţenia
inimilor lor să nu le deosebească şi să greşească. Să presupunem că cineva ştie că, pentru venirea
unei armate multimilionare, trebuie să se usuce râul Eufrat. Dacă însă va
aştepta o minune: de exemplu, să apară o crăpătura care să înghită toată apa, va
greşi, pentru că nu s-a îngrijit ca, prin curăţenia inimii sale, să “pătrundă în spiritul” Scripturii.
Cam aşa a fost şi în cazul Cernobâlului. Sfântul
Ioan Teologul, în Apocalipă, spune că a văzut o stea care cade din cer otrăvind
apele şi oamenii. Cei care mai aşteaptă să cadă din cer o stea se află în
rătăcire şi nu-şi dau seama că aceasta deja s-a întâmplat. În Rusia cuvântul
Cernobâl are semnificaţia de pelin şi noi observăm că s-a produs o mare pagubă cu timpul se va amplifica şi mai mult”.
=======================================================
Criza mondială control mondial?
|
|
Criza mondială,
control mondial? (Partea II) Iar în acest sistem de
distracţii televizorul îşi are locul său de onoare, privilegiat. Cea mai mare parte a timpului liber el o „înghite”, acest idol al civilizaţiei contemporane. Iar eu aş zice că e un tiran înfricoşător şi un despot care ţine sub dominaţia sa cea mai mare parte a omenirii, aflată într-o robie nemaivăzută, pentru că robii îşi simt situaţia înjositoare în care au nimerit, căci au ajuns la aceasta fiind forţaţi. Iar aceasta e o robie benevolă şi, la prima vedere, chiar plăcută. Şi doar roadele amare ale desacralizării, ale cruzimii şi desfrâului dovedesc că şi în acest caz, ca în orice altă robie, de câştigat are doar stăpânul. Iar coarnele stăpânului se iţesc de după ecran. De aceea, în acest sistem de pregătire a oamenilor pentru venirea lui antihrist, televizorului îi este destinat rolul nu doar de mâncător al timpului liber – rolul său distructiv e mult mai mare. Se uită omul la ştiri, chiar şi ortodoxul, şi i se pare că lucrul acesta e necesar şi util sau, în orice caz, nedăunător. Numai ca propriu-zis ştirile ocupă puţin loc, iar restul e ocupat de analiza celor întâmplate, adică o anumită viziune asupra lucrurilor, care trebuie să i se inducă consumatorului tele-produsului. Numele celor ce comandă aceste opinii, a celor ce comandă informaţia servită, nici nu trebuie numite – şi aşa este clar. De aceea, sub acţiunea programelor TV, omul îşi pierde capacitatea de a gândi independent şi de a recepta maxim conştient evenimentele ce au loc şi, în sfârşit, să-şi creeze propria concepţie despre lume. Începusem a vorbi despre carenţele actualei comunicări dintre oameni. Rădăcinile acestor slăbiciuni sunt de căutat în lipsa unei gândiri individuale şi a deprinderii de a medita asupra celor ce se întâmplă, în corelaţie cu modul propriu de a vedea lumea. Aceasta nu e nicidecum o îndreptăţire pentru căutările „individului” actual, nu. Am mai spus că în bucătăria mamei întotdeauna se afla cineva. Seara, după cină, se punea un samovar enorm şi, împreună cu toţi cei care rămâneau peste noapte, ne aşezam să bem ceai. Începeau discuţiile. Cât de interesant era! Câte aveam de învăţat din povestirile acelor oameni simpli. Tata ironiza pe seama plăcerii noastre de a ne petrece serile la bucătărie, considerând că un om instruit nu are ce învăţa de la nişte oameni cu puţină ştiinţă de carte. Dar, petrecând câteva seri cu noi, şi-a schimbat părerea. Oamenii care veneau la noi erau cu toţii ortodocşi şi cunoşteau lumea nu din comunicatele crainicilor de televiziune. Ei povesteau despre evenimente, fapte din viaţă, la care fuseseră martori ei înşişi sau despre care auziseră din gura oamenilor care au fost de faţă. În toate acele întâmplări căutam partea moralizatoare, ceea ce s-a întâmplat şi ca acţiune a Providenţei Divine, şi ca manifestare a liberei voinţe a omului. În acele judecăţi se manifesta varietatea gândurilor omeneşti, diferenţele în concepţiile despre lume. Oamenii, pe atunci, ştiau nu doar să vorbească, ci şi să asculte şi, în general, le plăcea mai mult să asculte decât să vorbească. Cu toate că, am să mă repet, toţi cei prezenţi aveau ceva de povestit. Am să mă îndepărtez de subiect, dar este interesant faptul că aceşti oameni simpli, cu toată aparenta bunăstare din imperiu, încă de pe atunci vedeau că se apropie dezastrul. Şi aceasta nu doar ca o urmare a comunicării lor cu stareţii de la Optina şi de la Kiev şi a ascultării predicilor dreptului Ioan din Kronstadt, ci şi ca urmare a deprinderii de a observa cele ce se întâmplă şi a trage concluzii nu reieşind din abundenţa materială a celor din jur, ci în baza păstrării duhovniciei în societate. Împuţinarea credinţei îi ducea pe aceşti oameni cu gândul că se apropie o nenorocire de neocolit. Mă voi întoarce la această comunicare „de bucătărie”, dar acum vreau să vorbesc despre viaţa noastră. Da, comunicarea actuală, la nivelul aceleia de atunci, e imposibilă. Chiar şi atunci când oamenii se adună împreună la o masă, îi deosebeşte, întâi de toate, atitudinea lor faţă de credinţă. Cum a spus înţeleptul David: „Zis-a cel nebun în inima sa: nu este Dumnezeu!” Însăşi negarea existenţei lui Dumnezeu e şi nebunie, şi un drum sigur către nebunie. Şi aceasta nu e nebunia acelor păgâni pe care îi luminau Apostolii şi Sfinţii Părinţi din primele veacuri ale creştinătăţii. Despre păgânii de astăzi, Apostolul a spus că „nu vor primi învăţătura sănătoasă, dar după poftele lor îşi vor alege învăţători care le vor mângâia auzul, şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi vor crede basmelor”. Ce fel de comunicare poate avea loc în asemenea condiţii?! Oamenilor le place să vorbească, dar nu să asculte, să dea învăţături, dar nu să înveţe. Ce-i adună pe toţi la aceeaşi masă? Băuturile ameţitoare, mâncarea abundentă, adică ceea ce se află pe masă şi nu cei adunaţi în jurul mesei. Nimic folositor pentru suflet nu se poate ivi în acest mediu, pentru că despre Dumnezeu, după cum ne învaţă sfinţii, nu se vorbeşte cu burta plină, iar cu capul ameţit – cu atât mai puţin! Şi încă un mare rău ce vine de la televizor şi, din păcate, nu ultimul. Acest rău constă în subminarea autorităţii Bisericii. Subminarea sistematică şi diabolic-vicleană e în toate: în batjoco¬rirea clerului, a obiceiurilor ortodoxe, în contrapunerea creştinis¬mului cu ocultismul, cu păgânismul, cu toate. Totul e îmbibat cu ură faţă de Adevăr. Nu va trece încă mult timp şi producătorii de televiziune vor începe să-şi bată joc pe faţă de Hristos, de sfinţi. De o ură mare vor fi pătrunse emisiunile despre Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, totul va fi plin cu otrava răutăţii infernale. Abia acoperit cu vălul umorului, al comediei, „iadul atotrâzător” va duce lucrarea de luare în derâdere a tot ce este dumnezeiesc, duhovnicesc la bun sfârşit. Iar sfârşitul va fi acela că va apărea acela care va încerca să ia locul lui Dumnezeu. Şi va intra în acelaşi moment în toate casele. Cum, cum poate intra un om dintr-odată în toate casele? Noi spunem că aceasta e una dintre calităţile lui Dumnezeu – omniprezenţa, căci îngerii se deplasează în spaţiu şi există în timp. Iar Biserica învaţă că antihristul va intra dintr-odată în toate casele şi aici parcă am avea de-a face cu o contradicţie. Dar nu, Biserica, Sfânta, Soborniceasca şi Apostoleasca este vasul adevărului, al adevărului Divin. Ca să mimeze omni¬prezenţa, antihristul va intra în toate casele în acelaşi timp cu ajutorul televizorului. Fiecare om îl va primi în locuinţa sa şi-l va primi de bunăvoie! Şi-l va primi, îl va primi, pentru că a vrut să fie pregătit de aceasta şi s-a pregătit cum trebuie, pentru că n-a acceptat învăţătura Păstorului cel Bun de a fugi în pustie, nu îi e pe plac – se plictiseşte de uscăciune, şi mai ales încă în pustie! CUM VA FI PRIMIT (…) Eh, raţiunea DE LA IMBUIBARE LA Şi peste toate acestea MIRAJUL BUNASTARII SE Antihristul va apărea SUPUNEREA FATA DE „Iertaţi-mă, părinte Prot. Victor
Mihalachi Preluat de pe www.razbointrucuvant.ro Vedenia profetică a Sfântului Ioan de Kronştadt asupra vremurilor de pe urmăEu, mult păcătosul Ioan din Kronştadt, scriu aceasta descoperire cerească văzută de mine şi vă spun adevărul, tot ce-am auzit şi am văzut într-o vedenie ce mi s-a arătat într-o noapte de ianuarie, în 1901. Mă înfior de cele văzute, când mă gândesc ce va fi cu lumea cea păcătoasă. Mânia lui Dumnezeu ne va lovi în curând, pe neaşteptate, pentru ticăloșia noastră. Scriu şi-mi tremura mâinile, şi lacrimile-mi curg pe obraz. Doamne, dă-mi tărie şi putere, dă-mi adevărul Tău şi voinţa Ta de la început până la sfârșit, ca să descriu tot ce-am văzut! Aceasta vedenie a fost așa: după rugăciunea de seara m-am culcat să mă odihnesc puțin de oboselile mele. În chilie era semiîntuneric, în faţa icoanei Maicii Domnului ardea candela. Nu trecu nici jumătate de ceas şi am auzit un zgomot ușor. Cineva s-a atins de umărul meu şi o voce blândă mi-a zis încetișor: „Scoală-te, robul lui Dumnezeu, şi să mergem cu voia lui Dumnezeu!”. M-am ridicat şi am văzut lângă mine un minunat stareț, cu pletele albe, într-o mantie neagră, cu toiagul în mână; m-a privit binevoitor, iar eu de frică mai n-am căzut jos; mâinile şi picioarele începură să-mi tremure, voiam să spun ceva, dar limba nu mi se supunea. Stareţul m-a însemnat cu semnul crucii, şi mi s-a făcut ușor şi vesel pe suflet. După aceea mi-am făcut eu singur semnul crucii. Mi-a arătat apoi, cu toiagul, spre peretele de la asfințit. M-am uitat într-acolo. Stareţul a desenat pe perete următoarele cifre: 1913, 1914, 1917, 1924, 1934. Apoi, dintr-odată, peretele a dispărut, iar eu l-am urmat pe Stareţ, mergând peste un câmp verde. Şi am văzut o mulțime mare de cruci de lemn, mii de cruci pe morminte: cruci mari de lemn, de lut, şi de aur. L-am întrebat pe Stareţ: „Ale cui sunt aceste cruci?”. El mi-a răspuns cu blândețe: „Ale celor care au pătimit pentru credința în Hristos şi pentru cuvântul lui Dumnezeu au fost uciși şi au devenit mucenici!” Şi iarăși am mers mai departe. Deodată am văzut un râu plin cu sânge, şi l-am întrebat pe Stareţ: „Ce sânge este acesta? Atât de mult s-a vărsat!”. Stareţul a privit în jur, zicând: „Acesta este sângele dreptmăritorilor creștini!”. Mi-a arătat apoi spre un nor, şi am văzut mai multe sfeșnice albe arzând, care începură sa cadă la pământ, unele după altele, cu zecile, cu sutele. Şi căzând la pământ, se stingeau, prefăcându-se în praf şi cenușa. După aceea Stareţul mi-a zis: „Vino şi vezi!” Şi am văzut pe nori șapte sfeșnice arzând. Şi am întrebat: „Ce înseamnă aceste sfeșnice căzătoare?”. „Aşa vor cădea în erezie Bisericile Domnului, iar cele șapte sfeșnice de pe nori sunt cele Șapte Biserici Apostolești şi Sobornicești, care vor rămâne până la sfârșitul lumii”. Stareţul mi-a arătat apoi în sus, şi atunci am văzut şi am auzit cântarea îngerilor. Ei cântau: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu!” Mulțime multă de norod înainta cu lumânări în mâini, cu feţe radioase şi vesele. Erau acolo arhierei, monahi, monahii, şi un mare număr de mireni, tineri, adolescenți şi chiar copii. L-am întrebat pe minunatul Stareţ: „Aceștia cine sunt?”. „Aceștia toți au pătimit pentru Sfânta, Soborniceasca şi Apostoleasca Biserica şi pentru sfintele icoane!”. L-am întrebat pe Marele Stareţ, dacă pot sa mă alătur şi eu la aceasta procesiune? Stareţul a răspuns: „E prea devreme pentru tine, mai răbda, nu este binecuvântare de la Domnul!” Şi am văzut iar un sobor de prunci, care au pătimit pentru Hristos din pricina lui Irod regele şi au primit cununi de la împăratul Ceresc. Şi iarăși am mers mai departe şi am intrat într-o biserica impunătoare. Am vrut sa-mi fac cruce, dar Stareţul m-a oprit: „Nu se poate! Aici e urâciunea pustiirii!”. Această biserică era tare mohorâtă. Pe masa din altar – stea peste stea; în jur ardeau lumânări de smoală care trosneau ca vreascurile; potirul era plin cu ceva rău mirositor; prescurile – însemnate cu stele; în fata prestolului stătea un preot cu faţa cătrănita, iar sub prestol – o femeie, roșie toata, cu stea în frunte, striga de răsuna biserica: „Slo-o-bo-o-dă-ă!” (Sunt liberă!). Doamne ferește, ce grozăvie! Oamenii aceia începură să alerge ca niște smintiți în jurul prestolului, să ţipe, să şuiere, să bată din palme şi sa cânte cântece dezmățate. şi deodată a străfulgerat, s-a auzit bubuitul unui tunet năprasnic, pământul s-a cutremurat, şi biserica s-a prăbușit: şi femeia, şi oamenii aceia, şi preotul – s-au prăvălit cu toții în adâncul beznei – în abis. Doamne ferește şi apăra, ce grozăvie! Am privit înapoi. Stareţul se uita la ceva, m-am uitat şi eu. „Părinte, spune-mi, ce este cu aceasta înfricoșătoare biserică?” – «Aceștia-s „cetățenii cosmosului”, ereticii, cei ce au părăsit sfânta şi soborniceasca Biserică şi au primit inovațiile, care sunt lipsite de harul lui Dumnezeu; în astfel de biserică nu se postește şi nu poți sa te împărtășești!» M-am înfricoșat, zicând: „Doamne, vai nouă, ticăloșilor – moarte!”. Stareţul m-a liniștit însă, spunându-mi: „Nu te scârbi, ci roagă-te!” Şi iată, am văzut o mulțime de oameni care se târau chinuiți de o sete cumplită, iar în frunte aveau stele. Când ne-au zărit, au început să strige: „Sfinți părinți, rugați-vă pentru noi. Atât de greu ne este, însă nu putem să ne rugăm. Taţii şi mamele noastre nu ne-au învățat Legea lui Dumnezeu. N-avem nici numele lui Hristos, n-am primit Sfântul Mir, nici pe Duhul Sfânt, iar semnul crucii l-am refuzat!”. şi au început sa plângă. L-am urmat pe Stareţul care mi-a făcut semn cu mâna: „Vino şi vezi!” Şi am văzut o grămada de trupuri neînsuflețite, mânjite cu sânge. M-am speriat foarte şi l-am întrebat pe Stareţ: „Ale cui sunt trupurile acestea?”. „Acestea-s trupurile celor din cinul monahicesc, care au refuzat să primească pecetea antihristică şi au suferit pentru credința lui Hristos, pentru Biserica apostolească. Pentru asta s-au învrednicit de sfârșit mucenicesc, murind pentru Hristos. Roagă-te pentru robii lui Dumnezeu!”. Deodată Stareţul s-a întors spre nord, făcându-mi semn cu mâna. M-am uitat şi am văzut un palat împărătesc. În jurul lui alergau câini, fiare turbate şi scorpioni ce se cățărau, zbierau, îşi înfigeau colții. L-am văzut pe ţar, șezând pe tron. Cu fata palida, plină de bărbăţie, citea rugăciunea lui Iisus. Deodată, a căzut mort. Coroana-i s-a rostogolit de pe cap. Unsul lui Dumnezeu a fost călcat în picioare de fiare. M-am îngrozit şi am plâns amarnic. Stareţul mi-a pus mâna pe umărul drept: îl văd pe Nicolai II în lințoliu alb. Pe cap – o cunună de rămurele înfrunzite; cu faţa palidă, însângerata, la gât purta o cruce de aur. Șoptea încetișor o rugăciune, apoi mi-a zis cu lacrimi în ochi: „Părinte Ioane, roagă-te pentru mine. Spune-le tuturor pravoslavnicilor creștini, că am murit curajos, ca un ţar – mucenic pentru credința lui Hristos şi Biserica Dreptmăritoare. Spune-le păstorilor apostolești să slujească o panahidă frățeasca pentru mine, păcătosul. Să nu căutați mormântul meu!”. Apoi totul a dispărut în ceaţă. Am plâns mult şi m-am rugat pentru ţarul mucenic. De frică îmi tremurau mâinile şi picioarele. Stareţul a rostit: „Voia lui Dumnezeu! Roagă-te şi spune-le la toți să se roage! Vino şi vezi!” Şi iată, am văzut zăcând o sumedenie de oameni morți de foame, unii rodeau iarba şi verdeața. Cadavrele altora erau sfâșiate de câini şi o duhoare cumplită umplea tot locul. Doamne, nu mai au oamenii credință! Din gura lor ies cuvinte de hulă, pentru asta vine mânia lui Dumnezeu! Şi iată, am văzut o movilă înaltă de cărţi şi printre ele se târau niște viermi ce răspândeau o duhoare insuportabilă. L-am întrebat pe Stareţ, ce fel de cărţi erau acelea? – „Cărți ateiste, hulitoare de Dumnezeu, care-i vor sminti pe toți creștinii prin învăţături străine!” Dar, îndată ce Stareţul s-a atins cu toiagul de cărţi, ele s-au aprins şi vântul a împrăștiat cenușa. După aceasta m-am uitat şi am văzut o biserică. Pe jos, de jur împrejur se tăvăleau vrafuri de pomelnice. M-am aplecat, vrând să le citesc, Stareţul însă mi-a zis: „Aceste pomelnice zac de mulți ani şi preoții le-au uitat: nu le citesc, nu au timp, iar cei răposați roagă să fie pomeniți!”. Am întrebat: „Şi atunci, când vor fi pomeniți?”. Stareţul a răspuns: „Îngerii se roagă pentru ei!”. Am pornit mai departe, şi Stareţul mergea așa de repede, încât de-abia reușeam să mă ţin după el. „Vino şi vezi!” – a spus Stareţul. Şi am văzut o masă mare de oameni, gonită din urmă de niște draci urâcioși, care-i băteau cu pari, cu furci şi cu căngi. L-am întrebat pe Stareţ: „Aceștia cine sunt?”. Stareţul a răspuns: „Aceștia-s cei ce s-au lepădat de sfânta credință şi de Biserica Apostolească şi Sobornicească şi au schimbat credința”. Erau acolo preoți, monahi şi monahii, mireni, care au nesocotit Taina cununiei, bețivi, hulitori de Dumnezeu, clevetitori. Feţele lor erau strașnice, iar din gură ieșea o duhoare respingătoare. Lovindu-i fără milă, demonii îi mânau într-o prăpastie îngrozitoare, din care izbucneau flăcări sulfuroase cu miros greu. M-am înspăimântat foarte şi mi-am făcut semnul crucii: „Izbăvește-ne, Doamne, de o așa soartă!”. Şi iată, am văzut o mulțime de oameni, tineri şi bătrâni, îmbrăcați în straie ciudate, cărând o stea imensă în cinci colţuri; la fiecare colţ atârnau câte doisprezece draci; în centru, satana însuși sta proțăpit cu niște coarne zdravene, cu căpăţâna de paie, iar din gură îi curgeau balele veninoase peste norod, de-a valma cu cuvintele: „Sculați voi cei pecetluiți cu blestemul…” Imediat s-a prezentat un cârd de draci, punându-le la toți pecețile: pe frunte şi la mâna dreaptă. L-am întrebat pe Stareţ: „Asta ce înseamnă?”. - „Acestea-s pecețile antihristului”. Mi-am făcut semnul crucii şi l-am urmat pe Stareţ. Deodată el s-a oprit, arătând cu mâna spre răsărit. şi iată, am văzut un sobor mare de oameni cu chipurile vesele, cu cruci în mâna, pretutindeni – lumânări aprinse; în mijloc se afla un prestol înalt, alb ca zăpada: pe prestol – Crucea şi Evanghelia, deasupra prestolului, în aer – o coroana împărăteasca de aur. Pe coroana era scris cu litere aurite: „Pentru puţină vreme”, în jurul prestolului stăteau patriarhii, episcopii, preoții, monahii, monahiile, mirenii. Toți cântau: „Slavă lui Dumnezeu în ceruri şi pe pământ pace!”. De bucurie mi-am făcut semnul crucii, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru toate! Deodată Stareţul a făcut un semn cu crucea în sus de trei ori şi am văzut o grămadă de cadavre zăcând în sânge omenesc, iar pe deasupra zburau îngerii, luând sufletele celor uciși pentru cuvântul lui Dumnezeu şi cântând: „Aliluia!” Mă uitam şi plângeam amarnic. Stareţul m-a luat de mână, poruncindu-mi să nu plâng: „Voia lui Dumnezeu! Domnul nostru Iisus Hristos a pătimit, vărsându-si preacuratul Său sânge pentru noi. Aşa şi cei ce nu vor primi pecetea antihristului – toți își vor vărsa sângele, dobândind mucenicia şi luând cununa cerească!”. Stareţul s-a rugat mai apoi pentru robii lui Dumnezeu şi a arătat spre răsărit. Se împliniră cuvintele Proorocului Daniel despre „urâciunea pustiirii”. Şi iată, am văzut desluşit cupola templului de la Ierusalim. Sus, pe cupola, era înfiptă steaua. În interiorul templului se înghesuiau milioane de noroade, şi încă alții mai încercau să pătrundă înăuntru. Am vrut să-mi fac semnul crucii, dar Stareţul m-a oprit, zicând: „Aici este urâciunea pustiirii!”. Am intrat şi noi în templu. Era plin de lume: am văzut tronul, peste tot ardeau lumânări de seu; pe tron sta imperatorul în porfiră de culoare stacojie; pe cap avea coroană de aur cu stea. L-am întrebat pe Stareţ: „Cine este acesta?”. El a răspuns: „Antihristul!”. De statură înaltă, cu ochii ca jăratecul, cu sprâncenele negre, având cioc, fioros la faţă, viclean, perfid, strașnic. Sta cocoțat pe tron cu mâinile întinse spre popor, iar la degete avea gheare ca de tigru şi răcnea: „Eu sunt imperatorul şi dumnezeul şi stăpânitorul. Cine nu va primi pecetea mea, aceluia, moarte!”. Toți au căzut la pământ şi i s-au închinat, iar el a început să le pună peceți pe frunte şi pe mâini, ca să primească pâine şi să nu moara de foame şi sete. Între timp, slugile antihristului au adus câțiva oameni cu mâinile legate, ca să-i silească să i se închine. Dar ei au zis: „Noi suntem creștini, şi credem în Domnul nostru Iisus Hristos!”. Antihristul într-o clipă le-a tăiat capetele şi s-a vărsat sânge creștinesc. După aceea au adus un tânăr la tronul antihristului, ca să i se închine lui, dar tânărul a strigat cu glas tare: „Eu sunt creștin, cred în Domnul nostru Iisus Hristos, iar tu ești trimisul şi sluga satanei!”. – „La moarte!” – a răcnit antihrist. Iar cei ce primiseră pecetea, cădeau la pământ şi se închinau lui. Deodată s-a auzit un tunet, au strălucit mii de fulgere, lovind cu săgeți de foc în slujitorii antihristului. O săgeată uriașă a strălucit fulgerător şi o vâlvătaie de foc a căzut drept în capul antihristului, coroana s-a făcut țăndări: milioane de pasări zburau sfâșiindu-i pe slujitorii antihristului cu ciocurile lor. Am simțit cum Stareţul m-a luat de mână şi am mers mai departe. şi am văzut iar mult sânge creștinesc. Atunci mi-am amintit de cuvintele sfântului Ioan Teologul din Apocalipsă: „Şi va fi sânge… până la zăbalele cailor!”. Doamne Dumnezeule, mântuiește-mă! Şi am văzut îngerii zburând şi cântând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu!”. Stareţul a privit înapoi şi a zis: „Nu te mâhni, sfârșitul lumii este aproape! Roagă-te lui Dumnezeu. Domnul este milostiv cu robii Săi”. Timpul era pe sfârșite. Stareţul a arătat spre răsărit, apoi a căzut în genunchi, rugându-se: m-am rugat şi eu cu el. După aceea Stareţul începu să se desprindă cu repeziciune de la pământ, înălțându-se spre cer: de-abia atunci mi-am amintit că nu ştiam cum îl cheamă, şi am strigat: „Părinte, care îți este numele?”. – „Serafim de Sarov!”, răspunse blând Stareţul: „Să scrii tot ce-ai văzut pentru creștinii pravoslavnici!” Deodată, deasupra capului a răsunat parcă un clopot imens şi, auzindu-i dangătul, m-am trezit „Doamne, blagoslovește şi ajută-mă pentru rugăciunile Marelui Stareţ! Tu mi-ai descoperit această vedenie cerească mie, păcătosului Tău rob Ioan, arhiereul din Kronştadt! 1901″. Preluat şi diortosit de pe: Istoria secretă ===================================================================DESPRE
|
Pingback: Evitaţi al III-lea Război Mondial ~ Discurs către umanitate | OasteaDigitală