Tag Archives: rugaciuni puternice

Mesajul celor şapte Sfinți de la Muntele Athos

Mesajul celor şapte Sfinți de la Muntele Athos:

Sfaturi utile și înțelepte ce au multă putere harică pentru a-i ajuta pe cei drept credincioși să treacă cu bine și nevătămați vremurile Apocalipsei pe care le trăim
„Dragi copii ai Tatălui Ceresc, după o adâncă chibzuință și o mare perioadă de rugă către Tatăl Nostru Ceresc și către Fiul Său Preasfânt, cu ajutorul și prin mijlocirea milenară a lacrimilor sfinte ale Preasfintei Fecioarei Maria, prin glasul fără număr al mulțimii și al îngerilor, vă aducem vouă, celor care trăiți în aceste timpuri binecuvântate, dar care totodată sunt și vremuri de mari încercări și sunt pline de mari daruri cerești pentru eternitate, câteva sfaturi care vă pot servi ca scut și pavăză împotriva oricărui rău. Prin puterea lor nebănuită, aceste sfaturi vor întări mult rugăciunea voastră anemică atunci când ea nu este rostită cu toată tăria gândului sau când nu are toată trezirea inimii în ea, fiind slăbită ca forță în felurite tulburări ale trupului, tocmai pentru că trebuie să știți că este necesar să deveniți fără pată pentru a intra în împărăția Tatălui prin ajutorul Fiului Său Iisus Hristos.
Aflați că orice viciu, orice gând rău, orice vorbă urâtă ce iese din voi și pe care le țineți cu bună-știință în mintea, în inima și în trupul vostru, hrănindu-le, vă vor duce pe mulți dintre voi la pierzanie în zilele luptei nevăzute din urmă și pentru aceasta trebuie neîntârziat să luați aminte și să renunțați încă de pe acum la toate viciile voastre, la toate vorbele urâte și la toate sentimentele rele care sălăjduiesc încă în voi cu acordul vostru, ce se realizează fie cu voia voastră, fie fără voia voastră, fiind pentru fiecare dintre voi porți prin care demonii intră în voi și în ființa voastră pentru ca, în felul acesta să-i hrăniți cu fiecare faptă rea, cu fiecare vorbă sau cugetare rea, închizând în felul acesta tot mai mult în voi înșivă poarta raiului. Acesta este sensul profund al îndemnului duhovnicesc milenar – pocăiți-vă și întorceți-vă cât mai repede către Tatăl Ceresc.
Trebuie să vă umpleți viața cu taina hristică a consacrării și a oferirii a tot ceea ce faceți bun, a tot ceea ce gândiți și trăiți doar în Dumnezeu, pentru Dumnezeu și către Dumnezeu Tatăl. Luați aminte, ca fiecare trebuie să spuneți așa: „Doamne Dumnezeule, Tată ceresc, Ție îți dăruiesc în totalitate această zi”. Dimineața când vă treziți, trebuie să faceți această acțiune, iar când veți vrea să înfăptuiți orice lucru important, rostiți aceasta chiar și pentru ceea ce urmează să mâncați; rostiți aceasta cu multă iubire, chiar și atunci când veți iubi, și veți încheia în felul acesta: „Facă-se voia Ta, atotputernică Tată Ceresc. Amin.”
Și dacă veți simți harul Dumnezeiesc coborând ca un răspuns asemeni unei adieri din creștet până în inimă, dacă nu până în tălpi, să știți că această faptă este primită de Tatăl Ceresc, și o veți putea face fiind protejați și ajutați de el, altfel nu! Dacă nu veți primi răspuns, aceasta nici pentru a treia oară, să vă păziți, pentru că acea faptă este pentru voi inoportună. În felul acesta, dragi purtători de lumină sfântă, dacă la început v-ați lepădat de orice viciu, de orice faptă rea și de orice vorbă rea, după ce ați primit harul Dumnezeiesc și discernământul divin al faptelor și integrărilor Dumnezeiești, vă vom trimite încă 3 arme de lumină inexpugnabile și de neînfrânt și provin din cerul ierarhiilor cerești.
Taina binecuvântării cu har divin este acum deschisă și de mare trebuință pentru fiecare creștin și iubitor de Dumnezeu. Cu ajutorul ei veți putea proteja, binecuvânta și umple, în felul acesta, de lumină divină toate faptele, gândurile și scopurile voastre cele bune și plăcute lui Dumnezeu. Pentru aceasta veți spune în inima voastră, dupa ce veți ridica mâna dreaptă la umărul vostru, cu degetele desfăcute: „Doamne Dumnezeule, Tată Ceresc, dacă este cu putință, binecuvântează această ființă, care are numele de ………. sau acest lucru, sau această faptă/mâncare, facă-se numai Voia Ta Atotputernică. Amin.”Și veți simți atunci, cum harul Dumenzeiesc va binecuvânta prin voi și vă va binecuvânta pe voi, prin trecerea Sa prin voi cu ușurință și umplere de o tainică bucurie, ce este luminoasă, a întregii voastre ființe, treptat, de la gât până la inimă și în tot corpul. Această mare taină euharistică vă va da vouă haine de înger de care atâta timp cât le veți purta și exersa mai multe ore pe zi, niciun demon nu se va mai putea atinge de voi pentru că lumina lor îi va îndepărta de voi. Fiți în felul acesta niște mesageri ai luminii Dumnezeiești și binecuvântați pe toți și toate în mod total în viața voatră.
Iar pentru a vă întări și pentru a vă curăți și mai mult, folosiți zilnic puterea cea tainică a aceleași lumini Dumnezeiești de care vă vorbeam mai sus, dar care este condensată în materie prin puterea luminii lumânărilor, ce va fi consacrată fie celor dragi, fie vouă personal. Începeți neîntârziat să vă hrăniți sufletul și spiritul cu lumina a măcar șapte lumânări pe zi. Lumina lumânărilor ce vor fi consacrate, vă va păzi și vă va trece pragul celor 3 zile de întuneric total pe care urmează să le trăiți.
Dacă toate acestea le veți face începând de acum și până atunci, iar după ce veți prinde mai mult curaj și multă lumină Dumnezeească interioară, să îndrăzniți fiecare, ca odată la lună să vă rugați o zi întreagă neîntrerupt lui Dumnezeu Tatăl, și singuri fiind, așa cum știți voi mai bine și mai cu putere, aceasta va fi o altă măsură a sfințeniei voastre și vă va ajuta să aveți o mare spălare a păcatelor voastre. Vă veți putea ruga în felul acesta: „O, Doamne Dumnezeule, s-a sfârșit cu toate amăgirile mele de până acum. Nu mai doresc să vorbesc cu nimeni altcineva acum, în afară de Tine. Știu că Tu ești acum singura mea comoară nepieritoare, caci, chiar și atunci când întreaga lume va dispare, eu voi rămâne în veșnicie doar cu Tine. Doamne Dumnezeule, Te implor cu umilință, dăruiește-mi Grația Ta Supremă. Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, binecuvantează-mă pe mine, cel care sunt copilul Tău.”
Noi îndrăznim să vă spunem toate acestea, dincolo de dogmele oricărei biserici lumești pentru că în aceste timpuri, tot ceea ce este închistat și aplicat fără înțelegere și fără HAR, nu vă va duce la Dumnezeul cel viu, dar fiecare dintre voi este liber să aleagă să se folosească sau să nu se folosească, adeseori cu mare siguranță, de aceste cinci mari ajutoare Dumnezeiești, pentru a putea deveni el însuși propriul sfânt, atunci când în jur nu se vor găsi alții mai sfinți ca el și va putea chiar să comunice în felul acesta direct, fără alt mijlocitor, cu grația cea plină de Har și de mântuire iubitoare a Tatălui Ceresc Dumnezeu și a fiului său Prea Sfânt Iisus Hristos.
Lumina Dumnezeiască ce va coborî atunci prin voi, vă va învăța și vă va proteja, și mai mult decât atât, vă va înălța mai bine ca orice vorbă omenească. Nu mai este timp să dăm explicații inutile, acum când ceasul pregătirii a trecut, și a venit ceasul faptei, la unele întrebări pe care sigur vi le veți pune despre cum se face că Sfinții părinți isihaşti de pe muntele Athos au dat lumii creștine aceste ajutoare pline de har și putere hristică. Și atâta vă mai spunem: practicați și treziți toate acestea în fiecare zi a vieții voastre, și vă veți convinge și singuri, pentru că Bunul Dumnezeu lucrează și veghează neîncetat pe copiii lui de lumină, căci un strop din acestă lumină ce este traită direct este mai mântuitoare și mai de ajutor vouă decât ani de gânduri, povețe și rugi fără de har. Toate acestea să vă fie de leac, de ajutor, să vă fie pavăză și mijloc de mântuire. Amin”
Acest text a apărut în cartea Profeții despre România, Editura Vision, 2010

RUGACIUNI PENTRU ORICE TREBUINTA.

Rugaciune pentru bolnavul care nu poate dormi.

Doamne miluieste.

Dumnezeule cel mare si laudat, necuprins de gand si de cuvant, care ai zidit pe om cu mana Ta, tarana luand din pamant, si cu chipul Tau l-ai cinstit pe el; Iisuse Hristoase, numele cel preadorit, impreuna cu Parintele Tau cel fara de inceput si cu Preasfantul si Bunul si de viata Faca­torul Tau Duh, arata-Te la robul Tau (N) si-l cerce­teaza, in suflet si in trup, fiind rugat de preamarita stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria; de sfintele puteri ceresti fara de trup; de cinstitul, maritul, proorocul, inaintemergatorul si Botezatorul Ioan; de sfintii, maritii si intru tot laudatii Apostoli; de cei intre sfinti parintii nostri si dascali ai lumii: Vasile cel Mare, Grigore de Dumnezeu cuvantatorul si Ioan Gura de Aur; de Atanasie, de Chiril, de Nicolae cel din Mira, de Spiridon, facatorul de minuni, si de toti sfintii ierarhi; de sfantul apostol intaiul mucenic si arhidiacon Stefan; de sfintii, maritii si marii mucenici Gheorghe, purtatorul de biruinta, Dimitrie, izvoratorul de mir, Teodor Tiron si Teodor Stratilat si de toti sfintii mucenici; de preacuviosii si de Dumnezeu purtatorii parintii nostri Antonie, Eftimie, Sava cel sfintit, Teodosie incepatorul vietii de obste, Onufrie, Arsenie, Atanasie cel din Aton, si de toti preacuviosii parinti; de sfintii si tamaduitorii fara de arginti Cosma si Damian, Chir si Ioan, Pantelimon si Ermolae, Samson si Diomid, Mochie si Anichit, Talaleu si Trifon si de Sfantul (N), a carui pomenire savarsim si de toti sfintii Tai.

Si da robului Tau (N) somn de odihna, somn trupesc, de sanatate, de mantuire si de viata, tarie sufletului si trupului. Si precum oarecand ai cercetat pe Abimeleh, robul Tau, la via Agripei, si i-ai dat lui somn mangaietor, ca sa nu vada caderea Ierusalimului, si l-ai adormit pe el cu somn intaritor si iarasi l-ai sculat intr-o clipa devreme spre slava bunatatii Tale; inca si pe sfintii Tai, maritii sapte tineri, i-ai aratat vestitori marturiei aratarii Tale in zilele lui Deciu imparatul si prigonitorul, pe care i-ai adormit in pestera trei sute saptezeci si doi de ani si ca niste prunci ce se incalzesc la sanul maicii lor n-au suferit nici o stricaciune, spre lauda si slava iubirii Tale de oameni si spre aratarea si adeverirea nasterii noastre celei de a doua si a invierii tuturor; insuti dar, Iubitorule de oameni imparate, vino si acum, cu pogorarea Sfantului Tau Duh, si cerce­teaza pe robul Tau (N), si-i daruieste sanatate, tarie si buna vartute prin bunatatea Ta, pentru ca de la Tine este toata darea cea buna si tot darul cel desavarsit.

Ca Tu esti doctorul sufletelor si al trupurilor noas­tre, si Tie slava si multumire si inchinaciune inaltam, impreuna si Parintelui Tau celui fara de inceput si Preasfantului si Bunului si de viata Facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciune la timp de boala

Sfanta mare mucenita a lui Hristos, Filoftee, ne rugam tie cu genunchii plecati si cu lacrimi fierbinti. Adu-ti aminte de neputinta firii omenesti, care cuprinde si impresoara pe tot muritorul, de la nastere, intocmai ca mrejele paianjenului. Intru aceste mreji fiind cazuti si noi, smeritii, si neputand scapa de ele fara ajutorul lui Dumnezeu, te rugam pe tine sa ne fii mijlocitoare catre Dansul. Ca El insusi te-a preamarit si te-a trimis in aceasta tara, ca s-o aperi si s-o pazesti de toate rautatile.

Asa, Sfanta mare mucenita a lui Hristos, Filoftee, milostiveste-te spre lacrimile batranilor, spre suspinele maicilor, spre cererile pruncilor si spre noi, care cadem cu genunchii plecati si cerem, prin rugaciunile tale cele sfinte, ajutor si mantuire din supararile ce ne cuprind. Caci stim, Sfanta mucenita, ca pentru pacatele noastre patimim acestea toate, adica: boli, saracire, prigoniri de la vrajmasi, neploaie la vreme si alte asemenea rele. Pentru aceasta cadem la milostivirea ta, ca sa nu patimeasca si cei nevinovati din pricina noastra. Fie-ti mila si roaga-te lui Dumnezeu pentru noi, ca sa strigam tie: bucura-te, fecioara, mare mucenita Filoftee. Amin.

 

Rugaciune pentru deochi

Rugaciune pentru dureri de cap

Domnului sa ne rugam

Stapane, Dumnezeul nostru, imparatul veacu­rilor, Cel atotputernic si atottiitor, Care faci pe toate si insuti le schimbi cu voia Ta; Cel ce cuptorul cel de sapte ori incins si vapaia cea dm Babilon le-ai prefacut in roua si pe sfintii trei tineri neatinsi i-ai pazit; Doctorul si tamaduitorul sufletelor noas­tre, mantuirea celor ce nadajduiesc in Tine, Tie ne rugam si cu umilinta cerem: departeaza, inlatura, izgoneste toata lucrarea diavoleasca, toata calea si toata vrajmasia satanei, privirea cea rea, nesatioasa si pizmasa a ochilor celor facatori de rele a oame­nilor pizmasi, de la robul Tau (N).

Si fie ca, din fru­musete sau pentru putere, ori din intamplare sau din pizma si rautate, i-a venit lui aceasta neputinta, insuti, Iubitorule de oameni Stapane, tinde mana Ta cea tare si bratul Tau cel atotputernic si inalt si cerceteaza aceasta zidire a Ta si-i trimite inger de pace, stapanitor si pazitor sufletului si trupului, care sa goneasca si sa starpeasca de la ea tot sfatul rau, toata pizma si deochiul facator de stricaciune al oamenilor rai, ca, izbavita fiind cu puterea Ta, sa-Ti cante Tie cu multumire: Domnul este ajutorul meu, si nu ma voi teme de ce-mi va face mie omul; si iarasi: nu-mi va fi frica de rele, pentru ca Tu cu mine esti; ca Tu esti Domnul puterii mele, Cel tare si stapanitor, Domnul pacii, Parintele veacului ce va sa fie.

Asa, Doamne Dumnezeul nostru, milostiveste-Te spre robul Tau si izbaveste-l de toata stricaciunea si supararea ce i s-a facut din pizma. Pentru rugaciu­nile preabinecuvantatei stapanei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu rugaciunile arhanghelilor celor cu chip de lumina; ale cinstitului, maritului proorocului, Inaintemergatorului si Boteza­torului Ioan; ale sfintei si marii mucenite Marina; ale sfantului Stelian; ale preacuvioasei maicii noastre Parascheva cea noua; ale sfantului sfintitului mucenic Elefterie si ale sfantului (N), a carui pomenire savarsim, si ale tuturor sfintilor Tai.

Ca Tu esti doctorul sufletelor si al trupurilor noas­tre, Hristoase, Dumnezeul nostru, si Tie slava inal­tam si Celui fara de inceput al Tau Parinte si Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Si stropeste pe bolnav cu apa sfintita, daca a facut mai intai sfestania, sau cu aghiazma de la Boboteaza. Apoi preotul pune mana pe capul celui bolnav, zicand aceasta:

Rugaciune

Harul Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cel dat Sfintilor Sai Ucenici si Apostoli, – zicand: Pe bolnavi mainile veti pune si bine le va fi, si printr-insii este dat si noua nevrednicilor slu­jitorilor Sai, acest har, prin mine smeritul si nevred­nicul preot, sa te tamaduiasca pe tine, fiule si fratele nostru cel duhovnicesc de toata boala si neputinta sufleteasca si trupeasca ce te-a cuprins, si sa te daruiasca Bisericii Sale intreg, cinstit, sanatos, indelun­gat in zile, bine umbland si facand poruncile lui Dumnezeu, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!

Rugaciune impotriva farmecelor si bantuirii duhurilor rele

Doamne, viforul necazurilor se ridica asupra mea si duhurile necurate nu-mi dau pace, dar intru Tine imi pun toata nadejdea si pazei Tale ma incredintez intreg (intreaga), ca Tu cunosti pricina raului care ma bantuie si esti dezlegarea tuturor legaturilor necurate. La Tine toti perii capului meu sunt numarati.

De Tine toti demonii stiu si se cutremura. Deci pe Tine Te rog, Doamne, Atotputernicule, sa indepartezi de la mine orice duh necurat si orice rau pierzator de suflet, scotandu-ma pe mine biruitor peste toata facatura diavoleasca, sub acoperamantul dreptei Tale si intru crucea Ta cea atotizbavitoare.

Ca Tu esti intarirea si scaparea noastra in veci, Hristoase Dumnezeule, si Tie slava Iti inaltam: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Amin.

Rugaciunea credinciosilor ce se casatoresc

Stapane, Doamne, Dumnezeul nostru, sfintitorul nuntii celei de taina si preacurate, pazitorul nestricaciunii si chivernisitorul cel bun al celor lumesti, Cel ce dintru inceput ai zidit pe om si l-ai pus, ca pe un imparat, peste fapturile Tale si ai zis: Nu este bine sa fie omul singur pe pamant, sa-i facem ajutor,- pentru aceasta ai randuit sa lase omul pe tatal sau si pe mama sa si sa se uneasca cu sotia sa (sotul sau) si sa fie amandoi un trup, iar pe cei ce Dumnezeu i-a impreunat, omul sa nu-i desparta. Insuti, Stapane, trimite darul Tau cel ceresc peste mine nevrednicul robul Tau (roaba Ta) si binecuvinteaza casatoria pe care astazi o intemeiem inaintea fetei Tale. Curateste toate pacatele mele, iarta-mi toate faradelegile, dezleaga-mi toate gresalele cele de voie si cele fara de voie,- uneste gandurile, cugetele si inimile noastre in dragoste nefatarnica si in credinta nestramutata, indrepteaza-ne pasii pe caile Tale, pentru ca pururea sa implinim voia Ta cea sfanta. Umple casa noastra de toate bunatatile, daruieste-ne copii buni si ne invredniceste ca impreuna sa petrecem vietuire fara prihana, sa sporim in tot lucrul bun si bineplacut Tie, sa plinim cu inima curata poruncile Tale si sa laudam si sa preamarim preacinstitul si de mare cuviinta numele Tau: al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Molitfele Sfantului Vasile cel Mare

Dumnezeul dumnezeilor si Domnul domnilor, facatorul cetelor celor de foc si lucratorul puterilor celor fara de trup, mesterul celor ceresti si al celor pamantesti, pe Care nimeni dintre oameni nu L-a vazut, nici poate sa-L vada; de Care se teme si se cutremura toata faptura; Cel ce a aruncat din cer pe capetenia ingerilor, care din trufie si-a incordat grumazul oarecand si s-a lepadat de slujba sa prin neascultare, si pe ingerii cei impreuna cu dansul potrivnici, care s-au facut diavoli, i-a aruncat in intunericul cel adanc al iadului, fa ca blestemul acesta, ce se face in numele Tau cel infricosator, sa fie spre ingrozirea acestui povatuitor al vicleniei si a tuturor taberelor lui, care au cazut impreuna cu el din lumina cea de sus, si pune-l pe fuga; si-i porunceste lui si; diavolilor lui sa se departeze cu totul, ca sa nu faca nici o vatamare acestui suflet pecetluit; ci acesti pecetluiti sa ia taria puterii ca sa calce peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasului. Ca se lauda si se cinsteste si de toata suflarea cu frica se slaveste preasfant numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii  vecilor. Amin.    

Rugaciune pentru casa suparata de duhuri rele

Se face mai intai sfintirea cea mica a apei
Domnului sa ne rugam. Doamne miluieste !
Doamne, Dumnezeul mantuirii noastre, Fiul Dumnezeului celui viu, Care Te porti pe heruvimi; Cel ce esti mai presus decat toata incepatoria si stapania si puterea si domnia; Tu, cel mare si infricosator peste toti care sunt imprejurul Tau; Cel ce ai asezat cerul deasupra noastra si ai facut pa­mantul cu taria Ta si ai indreptat lumea cu intelep­ciunea  Ta; Care cutremuri din temelie cele de sub cer, incat si stalpii lor se clatina; Cel ce zici soarelui si nu rasare, ascunzandu-se dupa stele; Care ame­ninti marea si o usuci pe ea; a Carui manie topeste stapaniile si puterile, si din pricina Caruia pietrele s-au sfaramat; Care ai zdrobit portile cele de arama si zavoarele cele de fier le-ai rupt, pe cel tare l-ai legat si pe slujitorii lui i-ai risipit; pe tiran cu crucea Ta l-ai doborat si pe balaur cu undita intruparii Tale l-ai prins si cu lanturi l-ai legat in intunericul iadului.
Tu, Doamne, intarirea celor ce-si pun nadejdea  in Tine, zidul cel tare al celor ce si-au pus increderea in Tine, departeaza, izgoneste si imprastie toata lucra­rea diavoleasca, toata navalirea satanei, toata ban-tuiala puterii celei potrivnice de la casa aceasta si de la cei ce locuiesc in ea, care poarta semnul crucii Tale celei biruitoare si infricosatoare impotriva demo­nilor, si care cheama numele Tau cel sfant.
Asa, Doamne, Care ai izgonit legiunea de demoni si ai poruncit duhului celui surd si mut si necurat sa iasa din omul cel cuprins de el si sa nu se mai in­toarca; Cel ce ai nimicit toata tabara vrajmasilor nostri cei nevazuti, iar credinciosilor ce Te cunosc pe Tine le-ai zis: iata, va dau voua putere sa calcati peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasului, insuti, Stapane, pazeste pe toti care sunt in casa aceasta de toata vatamarea si ispita, izbavindu-i de frica de noapte, de sageata ce zboara ziua, de lucrul ce umbla in intuneric, de intalnirea cu demonul de amiaza, pentru ca robii Tai si roabele Tale si pruncii, indulcindu-se de ajutorul Tau si cu tabara ingereasca fiind paziti, toti ca unul, intr-un gand, cu credinta sa cante: Domnul este ajutorul meu si nu ma voi teme de ce-mi va face mie omul. Si iarasi: nu ma voi teme de rau, pentru ca Tu cu mine esti.
Caci Tu esti, Dumnezeule, intarirea mea, Stapanitor tare, Domn al pacii, Tata al veacului ce va sa fie, si imparatia Ta este imparatia vesnica. Ca a Ta, a Unuia, este imparatia si puterea si slava, impreuna cu Parintele Tau cel fara de inceput si cu Preasfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 

Rugaciune pentru cel ispitit de vrajmas

 

Suflet necajit vine catre Tine, Stapane Sfinte, si cu lacrimi vorbeste cu Tine, pentru pierzatorul vraj­mas, si cu toata smerenia cade rugandu-se Tie pentru potrivnicul care il necajeste pe el. Deci de vreme ce cu nerusinare vine catre Tine, auzi-l pe el degrab; si fiindca a alergat cu dorire catre Tine, cu osardie cerceteaza-l pe dansul. De il vei trece cu vederea pe el cand se necajit, a pierit; de vei zabovi a-l auzi pe el, fiind tinut, a lipsit. Iar daca il vei cerceta pe el pentru indurarile Tale, se afla; iar daca vei cauta spre dansul, se mantuieste; daca il vei auzi pe el, se imputerniceste. Ravneste pentru dan­sul, ca logodnica a Ta este; fiindca si cel ce l-a logodit pe dansul Tie este Pavel Apostolul, care a zis ca fara de moarte ravnitor esti (v. II Corinteni 11:2). Sa nu il treci pe el cu vederea ca sa nu socoteasca vrajmasul ca i-ai dat lui carte de despartire si l-ai alungat pe dansul de la Tine.

Cearta-ma pe mine, Stapane, pentru indurarile Tale, si sa nu ma dai pe mine in mainile pierzatorului. Caci iata am adunat gandurile mele dinspre toate parti­le, si nu aflu a se pomeni vreun bine inaintea Ta, decat nu­mai aceasta, ca afara de Tine pe altul nu stiu. Latime ne­masurata este darul tamaduirilor Tale; si tuturor celor ce vin catre Tine le da tamaduire. Pentru ca si ranile mele ade­seori se tamaduiesc cu indurarile Tale si iarasi putrezesc pentru a mea lenevire. Acum am uitat pe Doctorul intru sanatatea mea, si m-a uitat pe mine Doctorul intru boala mea. Ca osteneala iti dau Tie pacatele mele, cunosc; si ca miluit fiind Te intarit pe Tine, nu-mi e necunoscut; si ca ma suferi pe mine pentru milosardia Ta, nu uit; fiindca si mai­ca cea milosarda fiind lepadata de pruncul sau, nu sufera sa-l treaca cu vederea pe el, ca se biruieste de indurarile sale. Deci daca aceea intr-acest chip este, cu cat mai vartos milostivirea Ta? Iata dar, Stapane, si indurarile pasarii se varsa peste puii sai, si in fiecare ceas ii cerceteaza pe ei si mancare le aduce lor, si se osteneste ca sa-i hraneasca pe ei; ca se biruieste de indurari. Si daca cele necuvantatoare asa de milosarde sunt, cu atat mai mult darul Tau, de mii de ori mai mult biruindu-se de indurarile, va milui pe cei ce vin catre dansul si il cauta pe el intru adevar. Iata ia­rasi izvorul plin este de ape izvorand neincetat, si da cu in­destulare tuturor celor ce vin catre dansul, si nu are trebuinta de laude omenesti; caci nu este lauda lui a da in dar bautura, ci a Te slavi pe Tine printr-insul. Fiindca prea ara­tat este ca pentru facerea de bine a Darului Tau da acela bautura. Caci iata a istorisit izvorul noianul cel nemarginit al indurarilor Tale. Cu indestulare hranesti puterile ceresti si toata suflarea cea de pe pamint o iconomisesti, nelipsit fiind de laude si de slava a toata zidirea. Slavit esti intru fi­inta maririi Tale si intru marea cuviinta a slavei Tale. Dra­gostea Ta dorind mantuirea noastra, se pleaca pe Sine catre noi, ca slavoslovind-o noi pe dansa sa ne mantuim intru dansa printr-insa. Caci incredintat sunt, ca insasi dragostea Da­rului Tau ne sprijineste si primeste pe cel ce vine catre dan­sa. Si mai inainte cunoscator fiind, o, Stapane, vezi de s-a dezbracat el desavarsit de lume. Mai inainte de a ajunge el la usa, ii deschizi lui; mai inainte de a cadea el inainte-Ti, ii intinzi lui mana; mai inainte de a izvori el lacrimi, versi peste dansul indurarile Tale; mai inainte de a-si marturisi el datoriile sale, ii dai iertarea. Nu invinuiesti; nu ii zici un­de a cheltuit anii, cum a trecut vremea; nu cauti suma zapisului pacatelor lui; nu pomenesti intaratarea lenevirii lui; nu defaimi lepadarea facerilor Tale de bine, ci smerenia, si plansul, si asezarea inimii mai inainte vazand-o, strigi: “Scoateti haina cea dintai si il imbracati pe el; jertfiti vitelul cel gras spre odihna si veselie” (Luca 15, 22). Se aduna ingerii si se veselesc pentru aflarea fiului celui pierdut si pentru intoarcerea mostenitorului celui amagit; si ca pe un negutator ce a venit intru ale sale cu multa bogatie, asa primeste Darul Tau pe pacatosul ce se apropie din tot sufletul; caci doreste sa vada lacrimile si inseteaza sa vada pocain­ta si se bucura pentru sarguinta celor ce se sarguiesc sa se pocaiasca.

Deci arata si intru mine multa milosardia Ta si slobozeste-ma din stramtorarea pierzatorului; caci ranindu-ma, sta batjocorindu-ma. Si precum pe mare s-au apropiat ucenicii si Te-au desteptat pe Tine, si prin glasul cel binecuvintat al gurii Tale a incetat furtuna vantului si s-a ali­nat viforul valurilor, auzi lacrimile mele, ca ziua si noaptea Te desteapta pe Tine. Doisprezece ani locuind doctorii langa cea bolnava, nu au putut sa-i tamaduiasca curgerea sangelui, ci mai multa durere ii dadeau decat tamaduire; si cate aceia nu au putut, Tu ai dat; si in cate aceia au fost biruiti, tu le-ai insanatosit si fara de osteneala ai daruit tamaduirea. Caci na­dajduind a se tainui de Tine, pe ascuns s-a apropiat de poa­la hainelor Tale. S-a apropiat, nu s-a atins de Sfantul Tau Trup, si imbracamintea Ta tamaduire i-a dat ei, si izbavire fara de vatamare de multi doctori (v. Matei 9:20). Izbaveste si sufletul meu cel necajit de rusinea si ocara vrajmasului ca­re ma necajeste pe mine, Milosarde Doctore; arata-Ti in ma­dularele mele multa Ta intelepciune; si neintinate fa ranile mele, si pune in ele podoaba faptelor bune, si propovaduias-ca-se Darul Tau, ca el pe mine m-a izbavit.

Mielule cel fara de pacate, Care Te-ai junghiat pen­tru mantuirea a toata lumea si ai impacat cerul si pamantul, sa nu ma lepezi pe mine, caci fara de rusine m-am apro­piat de Tine, si sa nu imi spui mie: “Ce ai suferit pentru Mine?” In ziua cea infricosata si strasnica vei zice noua pacatosilor: “Stiti ce am suferit pentru voi? Nevazut fiind, vazut am fost de voi; fara de moarte fiind, pentru voi am fost osandit; fara de pa­cate fiind, pentru voi am fost palmuit; si asa rastignindu-ma nu M-am maniat; batjocorit fiind, nu am blestemat. Eu, Stapanul, mai presus fiind de toate pacatele si vinovatiile, pentru voi am suferit acestea; voi, vinovatii, pentru Mine ce ati suferit?” Pen­tru aceasta nu are cineva din noi dare de raspuns.

AduTi aminte, Doamne, ca acestea toate Le-ai su­ferit pentru noi, pentru milosardia Ta si pentru bu­natatea si dreptatea Ta, si nu pentru ispravile noastre; caci precum atunci cand ai fost vandut pentru noi, Sfant erai si Nepacatos, si acum Acelasi esti, Stapane, caci nu s-a schim­bat milosardia Dumnezeirii Tale, pe care o ai din fire; iar noi si atunci eram necredinciosi si rai si vicleni, si acum suntem pacatosi si neputinciosi. Deci darul pe care ni l-ai daruit pentru milosardia Ta, sa nu il iei pe el de la noi; caci daca atunci pentru dragostea noastra ne-ai izbavit pe noi, iar acum fiindca am gresit, pentru aceasta Te-ai maniat si Ti-ai luat mana Ta de pe noi? Cu cuviinta am zis Sfant, caci pentru dreptatea noastra atunci ne-ai izbavit pe noi, si acum inca, caci am gresit, Te-ai departat de la noi. insa, precum mai inainte am spus, noi si atunci pagani eram si acum paca­tosi; deci daruirea pe care ne-ai daruit-o noua pentru iubirea Ta de oameni, pana in sfarsit arat-o spre noi.

Eu, suflet necajit fiind, iara si iara strig catre Tine, Sta­pane, si a ma apropia la Tine pentru vrajmasul meu ma silesc: Vezi, Stapane, si fii mie scapare, si cearta pe ispititorii sai, ca in tot ceasul ma impresoara pe mine si nu pricep, ma fu­ra pe mine si nu cunosc, ma raspandesc pe mine si nu ma umi­lesc; ma impiedica pe mine ca sa Te rog pe Tine, caci cunosc ca de voi striga catre Tine cu lacrimi si cu suspin, nu ma vei lasa. Vai mie, ce fel de impotriva luptatori am in lupta! Fericit sunt, ce fel de izbavitor am si datator de plata pentru nevointa! Vasiliscul, fiara, cumplita este intru amandoua, in vedere si in amaraciune, si balaurul acesta in amandoua acestea ale lui mai rau este: in lupta si in nerusinare. Putere sfanta, ce ai inghitit toiegele cele prefacute in balauri, cearta si pe balaurul acesta, ca fara de sfiala se apropie de mine, si prin nerusinarea luptei lui, comoara lucreaza celor ce sufera, si scarba pe care o aduc ingrozirile lui, fericire are ascunsa; caci bucuria veacului aces­tuia este amestecata cu mahnire; iar scarba si stramtorarea, bucu­rie si viata vesnica prilejuiesc.

Totdeauna am fost neputincios, si sunt neputincios, Stapane, si neincetat ma cerceteaza pe mine Darul Tau si ma vindeca pe mine; si in fiecare ceas am lepadat plata tamaduirilor lui si o lepad. Fiindca nepretuite sunt ta­maduirile Darului Tau si in dar pe ele le dai, si fiindca prin lacrimi le daruiesti pe ele, daruieste-mi si mie, prin lacrimi­le mele, tamaduirile sufletului meu.

Prea aratat este tuturor ca veacul acesta se aseamana luptei, si balaurul cel tare cu toti se lupta impotriva.

De unii se biruieste si se calca, iar pe altii ii biruieste si ii calca; de unii se surpa si se batjocoreste, iar pe altii el ii surpa si ii batjocoreste; unii, prin lupta lui se incununeaza, iar altii prin lupta lui se bimiesc; unii, prin amaraciunea lui, dulceata vietii celei vesnice o dobandesc, iar altii, prin dulceata lui si molesirea, amaraciunea muncii celei vesni­ce o afla; unii, prin neaverea cea desavarsita a lor, cu lesnire il supun pe dansul, iar pe altii, pentru infasurarea cu lucrurile cele pamantesti, el ii supune; si celor ce doresc pe Dumnezeu din tot sufletul, razboiul lui ca o nimica este; iar celor ce doresc lumea, greu este si nesuferit.

Fericiti sunt cei ce pe Dumnezeu au iubit si pentru dragostea Lui au defaimat pe toate. Fericiti sunt cei ce lacrimeaza ziua si noaptea, ca sa se izbaveasca de mania ce va sa fie. Fericiti sunt cei ce s-au smerit pe sine de buna voie, ca acolo se vor inalta. Fericiti cei infranati, ca desfatarea Raiului pe dansii ii asteapta. Fericiti cei ce si-au chinuit trupurile lor in privegheri si in nevointa, ca bucuria raiului le este lor gatita. Fericiti cei ce s-au facut de buna voie biserica a Sfantului Duh, ca acestia vor sedea de-a dreapta. Fericiti cei ce au castigat dragostea lui Dumnezeu in sufletele lor, ca acestia se vor chema iubitori de Hristos. Fericiti cei ce s-au rastignit pe sine, ca intru Dumnezeu s-a facut cugetarea lor ziua si noaptea. Fericiti cei ce si-au in­cins mijloacele lor cu adevarul si si-au gatit candelele lor, si asteapta pe Mirele lor cand se va intoarce de la nunti. Fericit cel ce a castigat ochilor celor intelegatori privirea bunatatilor celor ce vor sa fie si a muncii celei vesnice, si s-a sarguit a se osteni ca sa dobandeasca vesnicele bunatati. Fericit cel ce are inaintea ochilor neincetat acel infricosat ceas si s-a silit a bine placea pana este vreme. Fericit cel ce s-a facut pe pamant nepatimas ca un inger, ca impreuna cu ingerii sa se bucure in ziua aceea.

Deci sa ne sarguim, fratilor, cele de sus a le vedea, cele de sus a le intelege, cele de sus a le gandi, cele de sus a le socoti, cele de sus a le pomeni, cele de sus a le castiga, cele de sus a le pricepe, cele de sus a le grai, cele de sus a le face, cele de sus a le negutatori; cu totul la cele de sus a ne indrepta si a nu inclina spre cele de jos, unde sunt dulcetile si poftele veacului acestuia desert si purtator de moarte, ci bine este totdeauna a cauta cu ochiul inimii, ca sa nu cada ceva in lumina ochiului, sau gand rau si viclean, sau altceva din cele ce nu plac Stapanului Dumnezeu, si sa intunece mintea; ci auzi tu, cel ce citesti, pentru sine-mi zic, avem ce sa gandim totdeauna, avem pe ingeri, avem pe Ar­hangheli, avem pe Puteri, avem slavele Domniilor, avem pe Heruvimi, avem pe Serafimi, avem pe insine, avem pe Dum­nezeu Stapanul tuturor, numele cel bun si sfant, avem pe Proo­roci, avem pe Apostoli, avem Sfintele Evanghelii, cuvintele Domnului, avem pe Mucenici, avem pe toti Sfintii, avem pe Marturisitori, avem pe Sfintii Parinti, pe Patriarhi, avem pe Pastori, avem pe Preoti, avem cerurile si toate cele din ele.

Acestea si intru acestea gandeste si vei fi fiu al Stapa­nului Dumnezeu, cu Darul si cu iubirea de oameni a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Caruia sla­va si stapanirea, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin

 

Rugaciune pentru vrajmasi

 

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel unul nascut din Tatal, mai inainte de veci, Carele de buna voie ai primit moartea pe cruce pentru mantuirea neamului omenesc si ca un mielusel fara de glas impotriva celui ce-l injunghie, asa nu Ti-ai deschis gura,- caci pe cruce fiind rastignit intre cei doi talhari si batjocoririle de la cei potrivnici primind, spre cer Ti-ai ridicat ochii si cu bunatate Te-ai rugat: “Parinte! iarta-le lor, ca nu stiu ce fac”. Tu Doamne, ne-ai invatat sa nu stam impotriva celui rau si ai zis: “De te va lovi cineva peste obrazul cel drept, intoarce-i si pe cel stang”. Asemenea Tu ne-ai poruncit zicand: “Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blesteama, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc, ca sa fiti fii ai Parintelui vostru cel din ceruri, caci El rasare soarele Sau peste cei buni si peste cei rai, si ploua peste cei drepti si peste cei nedrepti”.

Tu insuti intru tot bunule imparate, cauta la mine nevrednicul robul Tau, si da-mi tarie, ca sa nu ma manii impotriva vrajmasului meu si sa nu-i intorc lui loviturile cu razbunare, caci “numai al Meu este a razbuna”, graieste Domnul,- iar noua, fapturilor celor dupa chipul si asemanarea Ta, ne-ai poruncit Tu insuti “ca sa nu apuna soarele peste mania voastra”, si daruri la sfintele Tale altare sa nu aducem pana nu ne vom fi impacat mai intai cu cei in neintelegeri cu noi!Tu deci, Care in luminoasa si sfanta rugaciune “Tatal nostru” ne inveti sa ne rugam, zicand: “Si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”, ajuta-mi mie, Doamne, ca, potrivit cuvintelor Tale, sa rasplatesc cu bine celor ce ma urasc, celor ce ma vatama si celor ce ma prigonesc. Da-le, Doamne, pacea Ta, lumineaza-le mintea, ca sa Te cunoasca pe Tine si poruncile Tale, curateste-le inima si o mladie, ca sa-si vada gresalele si sa se caiasca de nedreptatile lor! Nu-ilasapeei, Doamne, in ratacire si in pacat! Trimite-le lor binecuvantarea Ta, ca sa se intoarca si sa se mantuiasca si sa fie vii intru imparatia Ta! Iar mie, Stapane, daruieste-mi duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei, pentru ca in pace si cu bucurie sa graiesc catre Tine unele ca acestea:” larta-ne noua gresalele, precum si noi iertam gresitilor nostri
 

Rugaciune pentru potolirea stihiilor

 

(la vreme de traznete, fulgere, grindina sau cutremur)Doamne, Dumnezeule, Cel ce de bunavoia Ta ai adus toate dintru nefiinta intru fiinta, si cu puterea Ta pastrezi faptura, chivernisind lumea cu purtarea Ta de grija,- Tu, Care din patru stihii ai asezat faptura si cu patru vremi ai incununat curgerea anului, fii binecuvantat! Ca de Tine se cutremura toate puterile ingeresti, pe Tine Te lauda soarele, pe Tine Te slaveste luna, Tie se cuceresc stelele, pe Tine Te asculta lumina, de Tine se ingrozesc adancurile, Tie slujesc izvoarele, Tu ai intins cerul ca un cort, Tu ai intarit pamantul pe ape, Tu ai ingradit marea cu nisip, Tu spre suflare ai varsat vazduhul. Cel ce-Ti faci din nori caruta si umbli pe aripile vantului,- Cel ce cauti spre pamant si-l faci de se cutremura,-Cel ce Te atingi de munti, si ei fumega.Tu esti Cel ce odinioara intr-un nor gros, inconjurat de fulgere si tunet, Te-ai aratat lui Moise pe muntele Sinai,- Tu, in vremea lui Avraam si a lui Lot, ai trimis din cer ploaie de foc si pucioasa si, pentru faradelegile lor nenumarate, cetatile Sodoma si Qomora le-ai stricat. Marturisesc dar atotputernicia Ta si, cu umilinta plecandu-mi genunchii, indraznesc a Te ruga: Indura-Te de noi, pacatosii si nevrednicii, si nu lasa ca, pentru faradelegile noastre cele mari, zidirea si fapturile Tale sa fie inghitite de pieire! Toate vietatile asteapta de la Tine sa le dai hrana la buna vreme,-dandu-le Tu lor, vor aduna,- deschizand Tu mana Ta, toate se vor umple de bunatati,-dar intorcandu-Ti Tu fata, toate se vor tulbura si se vor sfarsi si in tarana lor se vor intoarce.Asa, Doamne, milostiveste-Te spre noi si fa ca aratarea puterilor Tale nesfarsite sa nu ne fie noua spre osanda si pieire, ci spre indreptare si zidire, ca sa cunoastem ca Tu esti singur Dumnezeu adevarat, mult-milostiv si mult-indurat. Da-ne asadar sa pastram pururea neschimbata aceasta cunoastere,- intareste-ne vointa de a pazi in toata vremea poruncile Tale. Toarna, Bunule, in inimile noastre, simtirea dumnezeiasca a dragostei fratesti catre toti semenii nostri, pentru ca, iubindu-ne cu adevarat unii pe altii, toti sa Te marturisim pe Tine, Dumnezeu Cel intreit in fete. Ca a ta este stapanirea si imparatia si puterea si slava : a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

CANON DE  RUGACIUNE SI IERTARE  CATRE SFANTA TREIME

Prea Sfanta Treime, sufletul meu striga la Tine sa ma ajuti in a invata sa iert si sa primesc iertarea fara de care nu vom intra in iubire. Doar Tu vezi cat ma mint atunci cand spun ca am iertat si ca iubesc cu adevarat. Dar atata timp cat tin minte raul nu fac decat sa ma amagesc. Prea Sfanta Treime primeste rugaciunea ea si slava Tie pentru toate.

Condacul 1

Prea Sfanta Treime, de toti slavita, sufletul meu se zbate sa invete iertarea dar nu gaseste calea, ma complic in vorbe si ma ratacesc in fapte, departandu-ma de calea simpla a invataturilor Tale. Te rog pe Tine, da-mi ajutor si spor in a ierta si a fi iertat. Prea Sfanta Treime, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 1

Tata, Fiule si Sfantule Duh, Treime Sfanta, mult am gresit in fata Ta si a creatiei Tale. Imi pare rau acum si cer iertare in fata Ta, a Cerurilor, a oamenilor, in fata a toata Creatia Ta si te rog ajuta-ma la iertarea mea.

Treime Sfanta, cer iertare pentru toate faptele mele rele,

Treime Sfanta, cer iertare pentru toate gandurile mele rele,

Treime Sfanta, cer iertare pentru toate cuvintele mele rele,

Treime Sfanta, cer iertare pentru tot ce am gresit crezand ca fac bine,

Treime Sfanta, cer iertare pentru toate ce nu le-am luat in seama,

Treime Sfanta, cer iertare pentru tot ce nu am invatat in viata,

Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 2

Prea Sfanta Treime si mult dorita, in fiecare zi iti marturisesc cate am gresit dar las nemarturisite greseli pe care nu le vad. Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate. Cu gura spun ca am iertat dar sufletul isi aduce mereu aminte raul. Doamne, strig din toata fiinta mea : Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 2

In fata Ta nu pot minti, Tu stii tot ce fac si ce inca nu am facut, de Tine nu ma pot ascunde, Treime Sfanta, Dumnezeul meu cel bun, ajuta-ma sa ma regasesc caci de mine ma ascund mintindu-ma. Treime Sfanta, asculta rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Treime Sfanta, cer iertare de la flori,

Treime Sfanta, cer iertare de la pomi,

Treime Sfanta, cer iertare de la iarba,

Treime Sfanta, cer iertare de la plante,

Treime Sfanta, cer iertare de la seminte si roade,

Treime Sfanta, cer iertare de la firul de nisip,

Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 3

In fata ta, Dumnezeul meu in Treime Slavit, recunosc ca neiertarea de sine cea mai grea, ca de nu voi intelege sa ma iert pe mine cum voi putea ierta pe cei ce mi-au gresit si sa accept ca am fost iertat? Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 3

De mici invatatm lucruri neimportante, cum sa reusim in viata, cum sa devenim conducatori, cum sa ajungem primii. Si asa ajungem primii in pacate. Cat de tarziu aflam ca Dumnezeu e iubire si iertare.

Treime sfanta, cer iertare de la soare,

Treime sfanta, cer iertare de la luna si stele,

Treime sfanta, cer iertare de la vant,

Treime sfanta, cer iertare de la foc si apa,

Treime sfanta, cer iertare de la ploaie si ninsoare,

Treime sfanta, cer iertare de la val si izvoare,

Treime sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 4

Treime Sfanta, in acest ceas tarziu al vietii mele imi doresc sa aflu cu sufletul adevarul Tau. Pana acum am invatat adevarurile acestei lumi care sunt minciuna inaintea ta. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Treime Sfanta, cer iertare de la mama,

Treime Sfanta, cer iertare de la tata,

Treime Sfanta, cer iertare de la frati,

Treime Sfanta, cer iertare de la nasi,

Treime Sfanta, cer iertare de la copii,

Treime Sfanta, cer iertare de la toti oamenii de pe pamant,

Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 5

Treime Sfanta, tu m-ai invatat prin sfintii Tai ca  a ierta e dovada iubirii din fiecare. De am putea acum sa recunoastem cat de putin iubim. Cer ajutorul tau pentru toti oamenii de pe pamant si printre ei sa fiu si eu.

Icosul 5

Doamne, tu stii ce imi doresc dar nu ma pot opri sa cer intelepciune pentru a vedea ce imi lipseste, pentru a intelege iertarea cea din adancul inimii si nu cea din minte. Treime Sfanta, primeste rugaciunea measi slava Tie pentru toate.

Treime Sfanta, cer iertare de la animale,

Treime Sfanta, cer iertare de la animale,

Treime Sfanta, cer iertare de la pasari,

Treime Sfanta, cer iertare de la toate vietatile pamantului,

Treime Sfanta, cer iertare de la bunele pierdute,

Treime Sfanta, cer iertare pentru toate relele nestiute,

Treime Sfanta, cer iertare de la toata Creatia Ta,

Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 6

Atata de mult am gresit ca nu imi pot socoti greselile, dar cu voia Ta, Treime Sfanta, in fiecare zi, in minte mi se vor dezvalui, voi cere iertare si voi ierta. Ajuta-ma prin ingeri si Arhangheli sa am putere in rugaciune de iertare.

Icosul 6

Sufletul meu iti canta Tie, se roaga, iti plange caci ce e mai bun in viata mea decat vorbirea cu Tine? Si in aceste clipe imi dau seama cat de frumoasa e Creatia Ta si cat ma iubesti pe mine “omul”. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Treime Sfanta, cer iertare pentru tot ce am gresit,

Treime Sfanta, cer iertare pentru tot ce rau am vorbit,

Treime Sfanta, cer iertare pentru tot ce am invatat gresit,

Treime Sfanta, cer iertare pentru tot ce am inteles gresit,

Treime Sfanta, cer iertare pentru putina mea credinta,

Treime Sfanta, cer iertare pentru putina mea iubire,

Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 7

Treime Sfanta, iti multumesc pentru toate binecuvantarile si bucuriile din viata mea, pentru sanatate, pentru bunastare dar te rog sa ma ajuti sa inteleg mai mult si sa pot ierta ca sa fiu iertat. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 7

Viata mea a fost plina de urcusuri si caderi, dar in fiecare clipa mi-ai trimis ajutor pe ai tai ingeri pazitori, arhangheli vindecatori, puteri ceresti, sfinti si sfinte dar eu orb fiind nu i-am vazut, surd fiind nu i-am auzit, si cu inima mea impietrita nu i-am simtit. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Treime Sfanta, cer iertare de la Ingeri,

Treime Sfanta, cer iertare de la Arhangheli,

Treime Sfanta, cer iertare de la Sfinti si Sfinte,

Treime Sfanta, cer iertare de la toate Puterile Ceresti,

Treime Sfanta, cer iertare de la Heruvimi si Serafimi,

Treime Sfanta, cer iertare de la toti slujitorii Tai,

Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 8

Treime Sfanta, natura e supusa Tie, in afara de mine “omul” totul te asculta si lucreaza dupa legea Ta. Eu “omul”, avand liberul arbitru ma pierd tot mai mult din neam in neam. Acum in aceasta clipa, cu liberul meu arbitru, aleg sa Te iubesc si sa-Ti slujesc. Treime Sfanta primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 8

Treime Sfanta, iti multumesc pentru ca, desi gresesc in fiecare zi Tu ai grija de mine si ma aperi neincetat, calauzindu-mi pasii catre lumina. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Treime Sfanta, cer iertare de la Lumina,

Treime Sfanta, cer iertare de la Vointa,

Treime Sfanta, cer iertare de la Intuitie,

Treime Sfanta, cer iertare de la Memorie,

Treime Sfanta, cer iertare de la Credinta,

Treime Sfanta, cer iertare de la Bunastare,

Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 9

Treime Sfanta, oricat de multa rugaciune Ti-as aduce nu-Ti pot multumi pentru toate bucuriile din viata. Acum imi doresc sa iert si sa iubesc, iubindu-te cu toata fiinta mea voi iubi intreaga Creatia Ta. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 9

Treime Sfanta, de-am intelege toti ca iubirea e raspunsul la tot, am iesi in lumina, cu inimile pline de bucurie si am trai in armonie. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Treime Sfanta, cer iertare pentru vorbirea mea cea goala,

Treime Sfanta, cer iertare pentru nepasare,

Treime Sfanta, cer iertare pentru cat am mintit,

Treime Sfanta, cer iertare pentru suparare,

Treime Sfanta, cer iertare pentru cat am risipit,

Treime Sfanta, cer iertare pentru cat am lenevit,

Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 10

Sfanta Treime, in fiecare dimineata deschid ochii inimii spre Tine si Te rog sa ai grija de noi, sa calauzesti pasii nostrii pe drumul de lumina, ca sa ajungem toti la Tine. Treime Sfanta primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 10

Treime Sfanta, avem nevoie in fiecare clipa in timpurile de acum sa intelegem iertarea, sa invatatam stiinta Ta vazuta si nevazuta si cu intelepciune venita de la Tine sa facem pe pamant Rai.

Treime Sfanta, cer iertare pentru atata neiubire,

Treime Sfanta, cer iertare pentru atata rautate,

Treime Sfanta, cer iertare pentru atata invidie,

Treime Sfanta, cer iertare pentru atata gelozie,

Treime Sfanta, cer iertare pentru atata nepasare,

Treime Sfanta, cer iertare pentru atata suferinta,

Treime Sfanta , primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 11

Treime Sfanta, sper cu ajutorul tau sa iert tot ce m-a suparat, din adancul inimii sa scot tot ce-i intuneric si sa pun in loc iubire si lumina venite de la Tine, lumina si iubirea ce mi le-ai dat de la inceput prin botez dar le-am pierdut pe drumul vietii. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 11

Sfanta Treime, de as intelege mai bine iubirea de Dumnezeu as fi mai curat, nu as mai gresi si rataci prin viata. E de ajuns sa tin prima Ta lege caci in ea sunt cuprinse toate celelalte.

Treime Sfanta, iert tot ce s-a gresit fata de mine,

Treime Sfanta, iert barbatii,

Treime Sfanta, iert femeile,

Treime Sfanta, iert copiii,

Treime Sfanta, iert prietenii si rudele,

Treime Sfanta, iert pe cunoscuti si necunoscuti,

Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 12

Treime Sfanta, Tu vi la fiecare dintre noi la timpul potrivit ca sa ne arati ca suntem intorsi cu spatele la Tine, noi crezand ca stam la picioarele Tale. Alunga ceata inimilor noastre si fa sa vedem unde ne aflam cu adevarat fiecare. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 12

Treime Sfanta, Tu ai creat Universul si tot ce misca, in toate e scanteie divina. Toata Creatia Te asculta, eu “omul” nu. Oare ce imi lipseste sa inteleg frumusetea iubirii Tale?

Treime Sfanta, cer iertare de la Univers,

Treime Sfanta, cer iertare de la Pamant,

Treime Sfanta, cer iertare de la munti,

Treime Sfanta, cer iertare de la ape,

Treime Sfanta, cer iertare de la soare,

Treime Sfanta, cer iertare din adancul meu la toate,

Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 13

Treime Sfanta, in fiecare zi imi cer iertare de la zidirea Ta si atunci, cand Pacea cea mai presus de cuvinte va umple inima mea voi sti ca primul pas e facut si il voi face pe al doilea, sa incep a iubi.

Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate (de 3 ori si apot Icosul 1 si Condacul 1)

Rugaciune

Inima mea rosteste cuvinte mici si umile, cerand iertare de la toti din cer si de pe pamant, pentru greselile stiute si nestiute. Nu am scuze pentru cate am gresit dar cu tot sufletul meu imi doresc sa iert si sa fiu iertat si sa nu mai gresesc, sa ma umplu de Iubire si Lumina pentru intreaga Ta zidire.

AMIN

==============================================

Moliftele Sfantului Vasile

ATENTIE MARE ACESTEA SE CITESC NUMAI DE PREOTI NU DE CATRE  CREDINCIOSI!!!

MOLITFELE

(adica blestemele Marelui Vasilie pentru cei ce patimesc dela diavoli si pentru toata neputinta, care se citesc numai de catre preot, in ziua Sfantului Vasilie, la slujbele de obste randuite, sau la orice alta neputinta grava). 

Rugaciunea (1)
Domnului sa ne rugam.

Dumnezeul dumnezeilor si Domnul domnilor, facatorul cetelor celor de foc si lucratorul puterilor celor fara de trup, mesterul celor ceresti si al celor pamantesti, pe carele nimenea dintre oameni nu L-a vazut, nici poate sa-L vada; de care se teme si se cutremura toata faptura; carele a aruncat din cer pe capetenia lngerilor, care din trufie si-a incordat grumazul oarecand si s-a lepadat de slujba sa prin neascultare; si pe ingerii cei dimpreuna cu dansul protivnici, facuti diavoli i-a aruncat in intunerecul cel adanc al iadului, fa, ca blestemul acesta ce se face in numele Tau cel infricosat, sa fie spre ingrozirea acestui povatuitor al vicleniei si tuturor taberilor lui, ce au cazut dimpreuna cu dansul din lumina cea de sus, si pune-I pe fuga; si-i porunceste lui si diavolilor lui sa se departeze cu totul, ca sa nu faca nicio vatamare acestui suflet pecetluit; ci acesti pecetluiti sa ia tiria puterii ca sa calce peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrijmasului.

Ca se lauda si se mareste si de toata suflarea cu frica se slaveste Prea Sfant numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea (2)
Domnului sa ne rugam.

Blestemu-te pe tine, incepatorul rautitilor si al hulei, capetenia impotrivirii si urzitorul vicleniei.

Blestemu-te pe tine cel aruncat din lumina cea de sus si surpat pentru mandrie in intunericul adancului.

Blestemu-te pe tine si pe toati puterea cea cazuta ce a urmat vointa tale. Blestemu-te pe tine duh necurat, cu Dumnezeu Savaot si cu toata oastea ingerilor lui Dumnezeu, cu Adonai cu Eloi, Dumnezeul cel Atotputernic; iesi si te departeaza dela robul lui Dumnezeu (N).

Blestemu-te pe tine cu Dumnezeu, carele prin cuvant toate le-a zidit; si cu Domnul nostru lisus Hristos, Fiul Lui cel unul nascut, carele mai nainte de veci negrait si fara de patima s’a nascut dintr’lnsul; cu cel ce a facut faptura vazuta si nevazuta si a zidit pe om dupa chipul Sau, si mai innainte prin legea firii I-a invatat acestea, si cu priveghere ingereasca I-a pazit.; cu cel ce a innecat pacatul cu ape de sus si a desfacut adancurile de sub cer si a pierdut pe uriasii cei necucernici, si turnul faradelegilor la sfaramat si pamantul Sodomei si al Gomorei cu foc si cu pucioasa Ia ars, intru a carui marturie fumega fum nestins; cu cela ce marea cu toiagul a despartit si pe popor I-a trecut cu picioare neudate, iar pe tiranul Faraon si oastea cea impotrivitoare lui Dumnezeu, tabara paganatatii, sub valuri in veci a innecat-o.

Te blestem cu cel care, la plinirea vremii, din Fecioara Curata negrait s-a intrupat si pecetile curatiei intregi le-a pazit; carele a binevoit sa spele prin Botez intinaciunea noastra cea veche, cu care noi prin neascultare ne spurcasem.

Blestemu-te pe tine cu cela ce s’a botezat in lordan si ne-a dat noua prin apa, si prin har, chipul nestricaciunii; de carele ingerii si toate puterile ceresti s’au mirat, vazand pe Dumnezeu cel intrupat smerindu-se, cand Tatal cel fara de inceput a descoperit nasterea cea fara de inceput a Fiului, si cand pogorlrea Sfantului Duh a marturisit unimea Treimii.

Blestemu-te pe tine cu Cela ce a certat vantul si a linistit viforul marii; carele a isgonit cetele diavolilor; carele prin tina a dat vedere ochilor lipsiti de lumina ai celui orb din nastere si a innoit zidirea cea veche a neamului nostru; si celor muti le-a dat grai; cel ce a curatit ranele leprosilor si pe morti din gropa i-a inviat; cel ce pana la ingropare cu oamenii a vorbit si iadut prin inviere I-a pradat; si toata omenirea a intocmit-o s-a nu mai fie cucerita de moarte.

Blestemu-te pe tine cu Dumnezeu Atottiitorul, Carele a insufletit pe oameni cu glas de Dumnezeu insuflat si dimpreuna cu Apostolii a lucrat si toata lumea.a umplut-o de dreapta credinta.

Teme-te, fugi, pleaca, departeaza-te diavole necurate si spurcate, cel de sub pamant, din adanc, inselatorule, fara de chip, cel vazut pentru nerusinare, nevazut pentru fatarie, oriunde esti sau unde mergi, de esti insusi Veelzevuv sau cela ce scuturi, de te arati ca sarpele sau ca fiara, sau ca aburul, sau ca fumul; ori ca barbat, ori ca femeie, ori ca jiganie, ori ca pasare, sau vorbitor noaptea, sau surd, sau mut, sau care navalesti infricosind, sau sfasii, sau uneltesti rele, in somn greu, sau intru boala, sau in neputinta sau pornesti spre ras, sau aduci lacrimi de desmierdari; ori esti desfranat, ori rau mirositor, ori poftitor, ori facator de desfatare, ori fermecator, ori indemnator spre dragoste necurata, ori ghicitor in stele, ori sezi in casa, ori esti fara de rusine, ori iubitor de vrajba, ori fara de astampar; sau te schimbi cu luna, sau te intorci dupa un oarecare timp, sau vii dimineata, sau la amiaza, sau la miezul noptii, sau in orice vreme, sau la revarsatul zorilor, sau din intamplare te-ai intalnit, sau de cineva esti trimis, sau ai navalit fara de veste; sau esti din mare, sau din rau, sau din pamant, sau din fantana, sau din daramaturi, sau din groapa, sau din balta, sau din trestie, sau din noroae, sau din orice fel de materie, sau de pe uscat, sau din necuratie; sau din lunca, sau din padure, sau din copaci, sau din pasare, sau din tunet, sau din acoperamantul biii, sau din scaldatoare de ape, sau din mormant idolesc; sau de unde stim sau de unde nu stim, sau cunoscut ori necunoscut, sau din vreun loc nebanuit; piei si te departeaza, rusineaza-te de chipul cel zidit si infrumusetat de mana lui Dumnezeu.

Teme-te de asemanarea lui Dumnezeu celui intrupat, si sa nu te ascunzi in robul lui Dumnezeu (N); ca toiag de fier si cuptor de foc si iadul si scrisnirea dintilor te asteapta ca rasplatire pentru neascultare.

Teme-te, taci, fugi, sa nu te intorci, nici sa te ascunzi cu vre-o alta viclenie de duhuri necurate; ci du-te in pamant fara de apa, pustiu, nelucrat, unde om nu locueste, ci il cerceteaza singur Dumnezeu cela ce leaga pe toti care vatama si uneltesc asupra chipului Sau; cela ce in lanturi te-a aruncat in intunerecul iadului, pentru noaptea si ziua cea lungata, pe tine diavole, ispititorul si aflatorul tuturor rautatilor.

Ca mare este frica de Dumnezeu, si mare este marirea (slava) Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si sin vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea (3)
Domnului sa ne rugam.

Dumnezeul cerurilor, Dumnezeul luminilor, Dumnezeul ingerilor celor de sub taria Ta, Dumnezeul arhanghelilor celor de sub stapanirea Ta, Dumnezeul slavitelor domnii, Dumnezeul sfintilor, Tatal Domnului nostru Iisus Hristos; cela ce ai deslegat sufletele cele legate cu moartea, si prin unul nascut Fiul Tau ai luminat Pe omul cel patruns de intunerec; cela ce ai slabit durerile noastre si toata greutatea ai usurat-o si toata nalucirea vrajmasului dela noi ai departat-o; si Tu, Fiule si Cuvantut lui Dumnezeu, carele cu moartea Ta ne-ai facut pe noi nemuritori, si ne-ai slavit cu slava Ta; cela ce cu invierea Ta ne-ai daruit noua sa ne ridicam dela oameni la Dumnezeu, si ai purtat pe crucea Ta toata sarcina pacatelor noastre; cela ce ai luat asupra-Ti sfarimarea noastra si ai tamaduit-o, Doamne; carele ne-ai facut noua cale la ceruri si stricaciunea intru nestricaciune ai prefacut-o, auzi-ma pe mine, care cu dragoste si cu frica strig catre Tine, cel de a caruia frica se topesc muntii, suspinand, dimpreuna cu taria de sub cer; de a caruia putere duhurile necuvantatoare ale stihiilor se cutremura, pazind hotarele lor; de a caruia porunca focul rasplatirii nu va trece hotarele ce i s’au pus, ci suspinand asteapta porunca Ta; de a carui frica toata faptura se chinueste oftand cu suspinuri negraite, si avand porunca s-a astepte vremea sa; de care toata firea cea protivnica a fugit si oastea vrijmasului s’a domolitg diavolut a cazut, sarpele s’a calcat, si balaurut s’a strivit; prin care neamurile ce te-au marturisit s’au luminat si s’au intarit intru Tine, Doamne; prin carele viata s’a aratat, nadejdea s’a intemeiat, credinta s’a intarit, Evanghelia s’a propovaduit, prin carele omul cel pamantesc s’a innoit intru Tine. Caci cine este ca Tine Dumnezeule cel Atotputernic..?

Pentru aceasta Te rugam pe Tine, Dumnezeule al Parintilor si Doamne al milei, cela ce esti mai innainte de veci si mai pre sus de fire, primeste pe acesta ce a venit la Tine pentru numele Tau Cel sfant, si al iubitului Tau Fiu, Iisus, Hristos, si al Sfantului si Prea Puternicului si de viata Facatorului Tau Duh,

Izgoneste din sufletul lui toata neputinta, tot duhult necurat, scuturator, de sub pamant, din foc, imputit, poftitor, iubitor de aur, iubitor de argint, turbat, desfranat, tot diavolul necurat, intunecat, fara de chip, fara de rusine.

Asa, Dumnezeule, departeaza dela robul Tau (N) toata lucrarea diavolului, toata vraja, toata fermecatura, slujirea idoleasca, cautarea in stele, vraja cu mort, vraia cu pasare, patima desfatarii, iubirea trupeasca, iubirea de argint, betia, desfranarea, nerusinarea, mania, iubirea de cearta, neastamparul, si tot cugetul viclean.

Asa, Doamne Dumnezeul nostru, insufla intr-Insul Duhul Tau cel pasnic, ca pazit fiind de el, sa faca roduri de credinta,de fapte bune, de intelepciune, de curatie, de infranare, de dragoste, de bunatate, de nadeide, de blandete, de indelunga rabdare, de ingaduinta, de smerenie, de pricepere.

Ca acesta se marturiseste a fi robul Tau, intru numele lui Iisus Hristos, Domnul nostru, crezand in Treimea cea de o fiinta si marturisind-o impreuna cu Ingerii, Arhangheiii, Domniiie cele marite (slavite) si cu toata oastea cereasca. Pazeste impreuna cu dansul si inimiile noastre, ca puternic esti, Doamne, si Tie marire (slava) innaltam impreuna cu unul nascut Fiul Tau si cu Prea Sfantut si Bunul si de viata Facatorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 ==================================================================