Despre divort

Motive de divort acceptate de Biserica Ortodoxa

Motivele de divort admise de legile de stat si cele admise de legile bisericesti s-au deosebit si se deosebesc si ca numar si dupa greutatea pe care le-o acorda o legislatie sau alta. Numarul acestor motive a fost foarte mare si uneori s-a mers la specificarea in amanunt a motivelor de divort, att prin legile de stat, ct si prin cele bisericesti.

Legislatia Bisericii ca si practica vietii bisericesti n-a stabilit niciodata o lista determinata sau precisa de motive de divort. Ea s-a orientat in aprecierea motivelor de divort in primul rnd dupa normele sale cu caracter religios si apoi dupa normele stabilite de Stat in diverse epoci, pentru admiterea divortului.

Mai inti, Biserica a admis divortul pentru un singur motiv si anume pentru acela pe care il socoteste ca atare si Mntuitorul insusi: si anume adulterul. În cazul acestuia, despartirea casatoriei nu intmpina nici un fel de greutate sau impotrivire din partea autoritatii bisericesti. În cazul altor motive insa, care puteau fi orict de grave, Biserica s-a impotrivit intotdeauna divortului, tinnd la trainicia casatoriei, dupa cuvntul Domnului ca: ceea ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta (Mat. 19, 6), si dupa cunoscutele rostiri ale Sf. Ap. Pavel: legatu-te-ai cu femeia, nu cauta despartirea (I Cor. 7, 27) si apoi: celor casatoriti, nu eu, ci Dumnezeu le porunceste: femeia sa nu se desparta de barbat (I Cor. 7, 10).

Cu toate acestea, Biserica avnd misiunea ducerii la indeplinire a scopului sau si avnd si puterea de a rndui astfel de mijloace sau norme prin care ori sa serveasca mai bine statornicirea unei bune rnduieli in viata Bisericii, ori sa evite tulburarea si pagubirea acesteia, a gasit necesar ca si in materie de divort poate stabili o serie de norme noi in scopul de a evita unele consecinte grave in cazul mentinerii casatoriilor care nu-si mai pot atinge scopul si care primejduiesc de-a dreptul att viata fizica, ct si cea morala si religioasa a sotilor, a unei familii, sau chiar a mai multor familii, influentnd in chip negativ si societatea bisericeasca pe o raza destul de intinsa. De aceea pornind de la constatarea ca divortul se admite de catre Mntuitorul numai pentru un act grav care a fost asimilat in efectele sale cu moartea morala si socotind ca mai exista si multe acte care pot provoca moartea morala a unuia dintre soti, precum si unele care pot provoca moartea religioasa, iar altele moartea civila a unuia dintre soti, cu efectele lor negative asupra intregii familii si asupra obstei bisericesti in genere, pe cale practica ca si prin anumite hotarri, unele originare chiar din epoca apostolica, s-a admis pronuntarea divortului bisericesc pentru mai multe categorii de motive asimilate cu moartea, adica socotite ca ele produc efecte asemanatoare cu moartea fizica, desi nu identice cu aceasta si ca precum prin aceea inceteaza legatura casatoriei, tot asa si acestea pot impune in unele cazuri incetarea legaturii matrimoniale.

Urmnd acest mod de a privi lucrurile, motivele de divort admise de Biserica pot fi grupate in urmatoarele patru categorii: motive care provoaca moartea religioasa; motive care provoaca moartea morala; motive care provoaca moartea fizica partiala; si motive care provoaca moartea civila.

Motivele din prima categorie, adica acelea care provoaca moartea religioasa sunt urmatoarele: apostazia, erezia si tinerea la botez a propriului fiu.

Motivele care provoaca moartea morala sunt urmatoarele: alienatia incurabila, crima, avortul, atentatul la viata sotului, osnda grava din partea duhovnicului care se da pentru pacate foarte grele, cum sunt cele strigatoare la cer, adulterul, boala venerica, silirea la acte imorale, refuzul convietuirii conjugale, si parasirea domiciliului.

Motivele care provoaca moartea fizica partiala sunt: neputinta indeplinirii indatoririlor conjugale sau impotenta, boala grava incurabila si contagioasa (lepra etc.).

Motivele mai importante care provoaca moartea civila sunt: declararea unui sot ca disparut, anularea unei casatorii prin hotarre judecatoreasca, calugarirea si alegerea de episcop.
Pentru aprecierea motivelor de divort si pentru admiterea lor si deci pentru pronuntarea divortului in viata de stat au competenta instantele judecatoresti. În tara noastra aceasta competenta o au judecatoriile si tribunalele judetene.

În Biserica noastra, de la incetarea competentei instantelor bisericesti pentru chestiuni matrimoniale, desfacerea legaturii de taina sau divortul bisericesc se pronunta prin hotarrea episcopului eparhiot, pe baza cererii celor interesati, insotita de actul doveditor al obtinerii divortului civil, in conformitate cu art. 90 lit. 1 din Statutul de organizare al Bisericii Ortodoxe Romane din 1949.

În legatura cu modul in care se pronunta divortul si cu formele care trebuiesc indeplinite pentru obtinerea lui, s-a pus mai demult in discutie necesitatea revenirii la unele rnduieli care au fost abandonate pe nesimtite si in speta necesitatea revenirii la pronuntarea divortului printr-un act al episcopului care sa insemneze de fapt dezlegarea legaturii de taina dintre persoanele care cer sa fie despartite, pentru ca fara o astfel de dezlegare, divortul bisericesc nu are dect caracterul unei ingaduinte sau tolerante a separarii conjugale a celor ce divorteaza, iar nicidecum caracterul de act prin care casatoria existenta anterior in chip deplin, si legal si religios inceteaza sa mai existe de la data pronuntarii divortului. (Dreptul Canonic Ortodox)

DIVORTUL – MOARTEA ÎN VIATA

Divortul este definit drept cadere din har. Problema divortului dintre soti nu a constituit la noi, pna in prezent, o preocupare speciala de teologie morala, fiind mai mult un subiect de drept bisericesc. Nedesfacerea casatoriei, privita dintr-o perspectiva care exclude un caracter strict utilitar, atrnnd de legea iubirii, nu e un simplu precept evanghelic, pe care Biserica sa-l transforme intr-o norma juridica, ci un principiu care depaseste formalismul legii, pentru a patrunde in zona Împaratiei lui Dumnezeu. Dupa cum se stie, singura exceptie admisa in Evanghelie pentru desfacerea casatoriei este “pacatul adulterului”. Prin urmare, adulterul este mentionat ca o dovada a faptului ca nu a fost realizata casatoria, ca legea Împaratiei lui Dumnezeu nu a fost implinita. Dragostea si adulterul se exclud reciproc, de aceea si Taina Casatoriei e incompatibila cu infidelitatea conjugala. Temeiul iubirii este credinta. Biserica nu “dezleaga” casatoria, de vreme ce comuniunea in iubire nici nu exista, fie ca nu a avut niciodata loc, fie ca nu mai are loc. Biserica constata caderea din har a unor soti ce s-au casatorit.

Adulterul distruge esenta tainica a casatoriei, el devine semnul evident al faptului ca din casatorie a disparut iubirea, ca viata conjugala si-a pierdut sfintenia. Întruct iubirea dintre soti este materia Tainei Casatoriei, intr-o novela a Împaratului Iustinian se afirma ca “o casatorie nu este reala dect prin iubire” (Nov. 74). “Divortul nu este dect o constatare a absentei, a disparitiei, a distrugerii iubirii si prin urmare simpla declaratie a neexistentei casatoriei”. Dar aceasta afirmatie nu contrazice ideea nedesfacerii casatoriei, asa cum este conceputa in Ortodoxie.
Viata crestina este o realitate teandrica, ea are un aspect divin, dar totodata are si un aspect omenesc, social-religios, intruct se afla aici pe pamnt. Elementul organizatoric comun sau elementul juridic propriu-zis nu lipseste cu desavrsire din normele religioase si etice, care reglementeaza existenta si activitatea Bisericii. Mntuitorul n-a inzestrat Biserica cu norme de drept, dar nici n-a exclus omenescul din buna rnduiala ce trebuie observata in viata crestina. Dreptul nu intra in continutul specific al Revelatiei nou-testamentare, insa o oarecare prezenta a normei de natura juridica aflam si in religia crestina, chiar de cnd ea este organizata in chip social. Numai in sensul conformitatii cu norma canonica, pacatul adulterului, la care se refera Mntuitorul la Matei XIX, 9, devine “un caz de divort”, in intelesul juridic actual al cuvntului. Astfel, nici legea bisericeasca sau canonica nu trebuie desconsiderata, abrogarea ei sub pretextul ca iubirea trebuie sa se infaptuiasca de la sine, ar constitui si acest lucru o ipocrizie. Ceea ce dobndim din lucrarea harului e, desigur, mai presus dect ceea ce primim prin dispozitia legii. Dar pentru aceasta, o realitate superioara nu trebuie sa nimiceasca una inferioara. Pe aceasta linie, Biserica Ortodoxa si-a stabilit atitudinea sa canonica fata de divort:
“Legatura de casatorie intre doua persoane incheiata legal se poate desface numai prin moarte sau printr-un astfel de motiv care prin sine insusi este mai puternic dect ideea Bisericii despre indisolubilitatea casatoriei si care distruge baza ei morala si religioasa si care, de asemenea, este moarte, numai ca in alta forma”.

Adulterul este moartea morala. Prin acest pacat, casatoria intra in disolutia ei interioara. În suportarea poverii pe care i-o procura partea ce a comis sperjurul, sotul nevinovat ajunge in situatia de a indura un adevarat martiriu, devenind o victima a unei casatorii nefericite. Desi adesea mai putin remarcate, casatoria nefericita prezinta si alte victime, tot att de grave: copiii care sufera si a caror educatie e mai mult dect compromisa.
Pacatul se opune harului si dragostei deopotriva

Venirea in lume a Mntuitorului a pus intr-o noua lumina valoarea omului si a deschis un drum nou pentru nimicirea raului, drum care consta intr-o raspundere vie a omului pentru semenul sau, mai ales cnd acesta este un sot, intr-o dorinta aprinsa pentru salvarea sufletului lui, cu orice pret ar fi platita. Iubirea face ca iertarea sa nu fie o simpla trecere cu vederea si o nesocotire a greselii pe care a savrsit-o un sot, ci sa fie o iertare creatoare. Pacatul se opune harului si dragostei deopotriva. La temelia desfiintarii lui, impreuna cu puterea cunoasterii tainelor sfinte, se afla nimicirea egocentrismului. Dumnezeu comunica harul iertarii acolo unde este prezenta iubirea. (Din „Adevarul si frumusetea casatoriei”, Pr.

Prof. Dr. Ilie Moldovan)
sursa

http://www.crestinortodox.ro/morala/motive-divort-acceptate-biserica-ortodoxa-70818.html

About these ads

2 responses to “Despre divort

  1. julieta mocanas

    cum este considerata violenta fizica? Este un motiv pentru divort?

    • pentru divort poate fi orice motiv si ca sforai de exemplu.Daca este sa ascultam ce spun sfinti parinti si cele 7 sinoade ortodoxe singurul motiv de despartire acceptat este preacurvia.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s