OAMENI SI DEMONI:Învatatura despre duhurile necurate

Învatatura despre duhurile necurate
dupa Sfânta Scriptura si Traditia patristica

Îngerii – crearea si menirea lor

Îngerii cazuti, sau altfel spus, duhurile cazute, demonii, dracii fac parte din semintia îngerilor si au
toate calitatile esentei îngeresti. De aceea înainte de a vorbi despre duhurile cazute, natura si însusirile lor,
ar trebui sa vorbim despre esenta originara a naturii îngeresti, motivele pentru care au fost creati si
menirea lor.
Potrivit definitiei date de Sfântul Atanasie cel Mare, „îngerii sunt fiinte vii, rationale, imateriale,
capabile sa cânte imnuri, nemuritori”.
Sfântul Ierarh Dimitrie al Rostovului spune ca „îngerii sunt facuti dupa chipul si asemanarea lui
Dumnezeu, asa cum mai târziu a fost creat si omul”. Potrivit Sfântului Ignatie Brianceaninov, chipul
dumnezeiesc la îngeri, ca si la om, consta în inteligenta din care se naste si în care este continut gândul, si din care emana duhul ce ajuta gândul si îl însufleteste. Acest chip, asemenea prototipului, este nevazut, cum nevazut este si la oameni. El conduce întreaga faptura a îngerului, ca si a omului. Îngerii sunt fapturi limitate în timp si spatiu si, prin urmare, au o înfatisare exterioara proprie.
Sfântul Grigorie Teologul, în cuvântul la Sfintele Pasti, spune despre motivele crearii îngerilor:
„Bunatatea dumnezeiasca nu s-a multumit sa se contemple pe Sine Însasi. Trebuia ca ea sa reverse si sa raspândeasca binele, ca mai multi sa aiba parte de el, si asta este propriu celei mai mari bunatati. El, mai
întâi, i-a zamislit pe îngeri si duhurile ceresti. Gândul era o fapta savârsita de Cuvânt, desavârsita de Duh.
În felul acesta au fost create luminile secunde, care slujeau pe cea dintâi lumina… Aidoma unei lumi
nesfârsite de cântareti de imnuri, ei înconjoara Cauza primara, sau fac mai mult, dupa a lor aptitudine,
decât sa cânte osanale, iradiind o lumina curata, de cele mai diferite culori, potrivit cu esenta sau cu cinul
lor”.
Potrivit Traditiei bisericesti, exprimata mai deslusit în lucrarea Sfântului Dionisie Areopagitul
Despre ierarhia cereasca, cetele îngeresti se împart în trei grupuri triadice. Prima grupare (ordin) este
alcatuita din: serafimi, heruvimi si tronuri. A doua triada este formata din: domnii, stapânii si puteri. În
sfârsit, a treia si cea din urma dintre ierarhiile ceresti este aceea a îngerilor, arhanghelilor si începatoriilor.
Toate cetele puterilor ceresti poarta numele comun de îngeri – potrivit cu esenta slujirii lor. Dumnezeu îsi dezvaluie vointa în fata îngerilor superiori, iar acestia, la rândul lor, consacra pe ceilalNi. În felul acesta, tainele Domnului urmeaza în ordine descendenta de la serafimi la îngeri, si fiecare ierarhie ulterioara este consacrata numai în acele cunostinte pe care este capabila sa le cuprinda la nivelul respectiv al dezvoltarii
sale spirituale.Însusi cuvântul înger, în traducere din greaca înseamna trimis, sol. Îngerii au capatat acest nume generic datorita caracterului slujirii lor, îndreptata de Atotmilostivul Dumnezeu catre mântuirea neamului omenesc. Tocmai acest lucru ni-l marturiseste Apostolul Pavel, zicând: Îngerii nu sunt, oare, toti duhur slujitoare, trimise sa slujeasca pentru cei ce vor mosteni mântuirea? (Evr. 1, 14). Dupa parerea Sfântului Grigorie Teologul, „… fiind slujitori ai vointei lui Dumnezeu, ei, nu numai prin facultatea fireasca, dar si în virtutea harului lor îmbelsugat, zboara ca gândul peste tot, si pretutindeni sunt alaturi de fiecare – atât
datorita iutimii cu care îsi îndeplinesc slujirea, cât si datorita subtilitatii esentei lor.”
De altfel, dupa cum arata Sfântul Ignatie Brianceaninov, slujirea îngerilor nu consta numai în unica lucrare de a ajuta la mântuirea neamului omenesc, dar tocmai datorita acestei slujbe ei si-au capatat numele printre oameni, si acest nume le-a fost dat, în Sfânta Scriptura, de Sfântul Duh. În Sfânta Scriptura nu este aratat exact timpul crearii îngerilor, potrivit însa învataturii primite de Sfânta Biserica, crearea îngerilor a precedat crearea lumii materiale si a omului.

Diavolul, duhurile necurate si cauzele caderii lor

Atât timp cât diavolul era înger luminos si sfânt, el îsi avea salasul în cer. În cer însa, s-a întâmplat o
schimbare nefericita, si un grup numeros de îngeri s-a departat de ceata sfânta a ostilor ceresti,
transformându-se într-o haita de demoni odiosi, avându-l în frunte pe heruvimul cazut. Multi dintre îngerii superiori, începatorii, stapânii, stapânitori (cf. Efes. 6, 12) au fost atrasi în aceasta cadere. Iata ce spune în aceasta privinta Sfântul Chiril din Ierusalim: „Asadar, întâiul vinovat de pacat si întemeietor al rautatilor este diavolul. Nu eu sunt cel care vorbeste asta, ci Dumnezeu a zis: …pentru ca de la început diavolul pacatuieste (Ioan, 3, 8). Mai înaintea lui nimeni nu pacatuise. A pacatuit el, însa, nu pentru ca asa i-ar fi fost firea, sau ca ar fi primit înclinatia spre pacat; în felul acesta vina pacatului ar fi cazut asupra Celui Care l-a facut astfel. Dimpotriva, fiind creat desavârsit si bun, el însusi, din propria voinNa, s-a facut diavol (diavol în traducere înseamna amagitor). Fiind arhanghel, dupa aceea a fost supranumit, pentru clevetire, diavol; fiind un bun slujitor a lui Dumnezeu, a devenit satana în tot sensul acestui cuvânt, pentru ca satana înseamna vrajmas. Si aceasta nu e învatatura mea, ci e a proorocului Iezechiel, purtatorul de duh. El, compunând o cântare de jale despre satana zice: Tu erai pecetea desavârsirii, deplinatatea întelepciunii si cununa frumusetii. Tu te aflai în Eden, în gradina lui Dumnezeu (Iez. 28, 12-13). Si peste
câteva cuvinte adauga: Fost-ai fara prihana în caile tale din ziua facerii tale si pâna s-a încuibat în tine
nelegiuirea (Iez. 28, 15). E foarte bine spus: „s-a încuibat în tine nelegiuirea”, raul nu Ni-a fost dat
dinafara, ci tu însuti l-ai zamislit. În cuvintele urmatoare proorocul a aratat si motivul: Din pricina
frumusetii tale s-a îngâmfat inima ta, si pentru trufia ta ti-ai pierdut înNelepciunea. De aceea te-am
aruncat la pamânt (Iez. 28, 17). Asemeni acestora spune si Domnul Iisus Hristos în Evanghelie: Am vazut pe satana ca un fulger cazând din cer (Lc. 10, 18). Astfel, este de fata acordul dintre Vechiul si Noul
Testament. Diavolul a cazut, atragând pe multi cu el în caderea sa. El îi umple de pacate pe cei care i se
supun. De la el se trag preacurvia, desfrânarea si tot ce este rau. Prin el protoparintele nostru Adam a fost
alungat, schimbând raiul, care de la sine dadea roade minunate, pe pamântul care rodea spini”.
Dupa caderea duhurilor necurate din cer pe pamânt sau în vazduh, pentru ei a devenit inaccesibila
lumea locuitorilor cerului, din care pricina toata rea-voinNa lor a fost îndreptata în chip deosebit asupra
pamântului ce le era la îndemâna, pentru a semana între oameni raul. În acest fel, raul este o necesitate
vitala a demonilor, care nu se gândesc la nimic altceva decât la rau, nu-si gasesc astâmparul sau placerea decât în lucrarea lor pagubitoare. Ei dispretuiesc sentimentul binelui, ca si Împaratia lui Dumnezeu.
Potrivit învataturii Sfântului Ignatie Brianceaninov, „…duhurile necurate au cazut de la înaltimea
demnitatii spirituale; ele au cazut în placerea trupeasca mai mult decât oamenii. Oamenii au posibilitatea sa treaca de la placerea trupeasca la cea sufleteasca; duhurile necurate sunt lipsite de aceasta posibilitate.
Oamenii nu cad prada unei ispite atât de puternice a placerii senzuale, pentru ca la ei binele firesc nu a
fost nimicit, ca la duhuri, prin cadere.
La oameni, binele este amestecat cu raul si de aceea devine netrebuincios; la duhurile necurate
precumpaneste si actioneaza doar raul. Placerea senzitiva în tagma duhurilor rele si-a gasit o dezvoltare absoluta, deplina, cum alta nu mai poate fi. Pacatul lor cel mai mare este ura neînfrânata fata de Dumnezeu, exprimata printr-o strasnica si neîncetata hulire a Lui. Ei s-au trufit în faNa lui Dumnezeu Însusi; ei au transformat ascultarea fata de Dumnezeu, fireasca fapturilor vii, într-o împotrivire neîncetata, într-o vrajba de neîmpacat. De aceea caderea lor este atât de adânca, si plaga mortii vesnice, de care sunt atacati, este incurabila. O patima esentiala a lor este trufia; ei sunt preaplini de o nemaipomenita si neroada vanitate; îsi gasesc placerea în toate felurile de pacat, se complac mereu în rele, trecând de la un pacat la altul. Ei se complac în iubirea de arginti, si în ghiftuire, si în desfrâu. Neavând posibilitatea de a savârsi pacatele trupesti cu trupul, ei le savârsesc cu închipuirea si cu simturile; ei au obisnuit esenta lor
imateriala cu viciile firesti ale carnii; ei si-au dezvoltat viciile nefiresti lor mult mai mult decât acestea pot fi dezvoltate la oameni.
Duhurile necurate, continând în sine principiul tuturor relelor, cauta sa-i atraga pe oameni în toate pacatele cu scopul si dorinta de a-i duce la pierzanie. Ei ne atrag pe noi în felurite placeri ale trupului,
lacomie, goana dupa slava, înfatisându-ne cu farmec ispititor obiectele acestor patimi”.
Demonii nu îi pot face nimic Creatorului, Carele, fiind Dumnezeul Atotputernic, este inaccesibil oricarei influente din partea fapturii. De aceea ei si-au îndreptat toata rautatea asupra omului, care
reprezinta chipul lui Dumnezeu, si, stiind ca Dumnezeu Îsi iubeste creatura, cauta sa faca rau cât mai mult obiectului iubirii Sale.

Aspectul exterior, structura corporala si însusirile duhurilor necurate

Sfântul Macarie cel Mare spune ca îngerii au chip si înfatisare, la fel cum sufletul are chip si înfatisare proprie, si ca acest chip, aspect exterior – sunt chipul si înfatisarea omului exterior în trupul sau.
Acelasi preacuvios observa ca îngerii si sufletele, desi foarte fine în esenta lor, cu toata aceasta finete alor, sunt totusi trupuri. Potrivit Sfântului Ignatie Brianceaninov, „…acestea sunt niste corpuri subtile, eterice, pe când, dimpotriva, corpurile noastre pamântesti sunt foarte materiale si grosiere… Îngerii,
aidoma sufletului, au: membre, cap, ochi, gura, degete, mâini, picioare, par – într-un cuvânt, o asemanare deplina a omului vizibil în trupul sau. Frumusetea virtutii si harul dumnezeiesc straluceste pe figurile sfintilor îngeri; o rautate disperata constituie caracterul îngerilor cazuti; fetele lor seamana cu fetele hidoase ale celor mai ticalosi si mai criminali dintre oameni”. Demonii s-au desfigurat prin distrugerea în ei însisi a binelui, prin zamislirea si dezvoltarea în ei a rautatii. Aceasta a lasat amprente si asupra aspectului lor exterior. De aceea, Scriptura îi supranumeste fiare, iar pe principalul dintre ei – balaurul cel mare (cf. Apoc. 12, 9). Sa nu dai fiarelor sufletul ce Te lauda pe Tine (Ps. 73, 20). Chipul lor firesc este cumplit si urâcios, asa l-a vazut Iov pe diavol ca un monstru hidos, descriindu-l prin forta cuvântului artistic. Sfânta Scriptura arata ca demonii au aceleasi simturi pe care le are omul: vaz, auz, miros, simtul tactil; ea le atribuie capacitatea de a vorbi; duhurilor necurate le atribuie metehnele oamenilor rai, mutenia si surzenia. Însusi Iisus Hristos l-a numit pe unul din demoni surd si mut. Duh mut si surd, îti poruncesc!
Iesi din el si sa nu mai intri în el! (Marcu 9, 25), si duhul surd care nu auzea glasul Sfintilor Apostoli si nu se supunea poruncii lor, a auzit glasul Domnului, si tot atunci, Nipând si scuturând cu mare putere copilul, a îndeplinit voia Domnului. Cu ocazia tamaduirii altui bolnav stapânit de drac, Evanghelia spune ca acest drac era mut (cf. Luca 11, 14).
Materialitatea din care sunt plasmuite duhurile este mult mai subNire decât materialitatea trupului
omenesc, si tocmai din aceasta pricina, dupa parerea Sfântului Ignatie Brianceaninov, duhurile, în actiunile lor, sunt mult mai nestingherite, mult mai dezvoltate în capacitatile lor, decât oamenii.” În
Faptele Sfintilor Apostoli se arata ca Duhul Domnului a rapit pe Filip si l-a dus în Azot (Fapte 8, 39-40).
În Cartea proorocului Daniel citim cum îngerul l-a adus pe proorocul Avacum dintr-un loc îndepartat, ca acesta sa îi dea hrana proorocului Daniel, aruncat în groapa cu lei (cf. Dan. 4).
Nu numai îngerii, ci si demonii au capacitatea de a se deplasa rapid în spatiu. Demonii au si posibilitatea de a teleporta atât materia pamânteasca bruta, cât si oamenii. În Evanghelia dupa Matei citim
ca diavolul, ispitindu-L pe Domnul Iisus Hristos, L-a dus în sfânta cetate si L-a pus pe aripa templului,
dupa aceea L-a dus pe un munte foarte înalt (cf. Mt. 4, 1-11). În Viata Sfântului Ioan, arhiepiscopul Novgorodului, se descrie calatoria pe care el a facut-o calare pe un drac de la Novgorod la Ierusalim si înapoi. Si toata aceasta calatorie a fost facuta dupa miezul noptii, durând doua-trei ore. E o dovada ca viteza de miscare a duhurilor necurate, desi mare, nu e nicidecum nemarginita.
Demonii, asemenea îngerilor, au asijderea capacitatea sa faca schimbari uimitoare în natura vizibila. În cartea lui Iov citim cum, sub actiunea diavolului, focul, ivit privirii oamenilor, ca dezlantuit din cer, a aprins si a ars turmele de oi ce-i apartineau lui Iov, împreuna cu pastorii. Tot aici aflam ca în urma unor manipulari ale duhului necurat a venit un vânt mare, si s-a prabusit casa în care se adunasera fiii si fiicele lui Iov, si ei au murit (cf. Iov 1, 13-19). În Cartea lui Tobit se scrie despre un demon pe nume Asmodeu, care i-a ucis pe cei sapte barbati cu care fusese maritata rând pe rând Sara, fiica lui Raguel (cf. Tob. 3, 8).
Actiunea duhurilor asupra materiei prin intermediul unei substante necunoscuta noua, ca si multe alte
însusiri ale îngerilor, sunt descrise în urmatoarea istorisire a Sfintei Scripturi. Îngerul s-a aratat viitorului judecator izraelit, Ghedeon si, când acesta i-a pregatit darul, Îngerul Domnului, întinzându-si vârful toiagului ce-l avea în mâna, s-a atins de carne si de azime; si a iesit foc din piatra si a mistuit carnea sibazimile; si îngerul Domnului s-a facut nevazut de la ochiul lui (Jud. 6, 21).
Dupa cum vedem în toate cele descrise mai sus, duhurile imateriale, create dintr-o substanta mai subtila decât omul, au fost înzestrate de la început cu forte care le îngaduie sa exercite o influenta
puternica asupra lumii materiale; în afara de aceasta, ele au cunostinte incomparabil mai mari despre organizarea si legile universului, stapânesc mijloace care le fac în stare sa înfrunte legile lumii vizibile.

Unde salasluiesc duhurile necurate?

Potrivit învataturii Bisericii Ortodoxe, duhurile au locurile lor de sedere, salasurile lor,
corespunzatoare esentei lor si calitatilor însusite în mod samavolnic.
Locul de salasluire al demonilor este spatiul de sub cer, adica vazduhul, suprafaNa pamântului, si
genunea sau iadul. Potrivit Sfântului Ignatie Brianceaninov, „… întinderea dintre cer si pamânt, tot abisul pe care îl vedem cu ochiul, vazduhul, pamântul, servesc drept salas pentru duhurile necurate, alungate din
cer. În cartea lui Iov satana este înfatisat ca ratacind pe întinderea nemarginita a pamântului; el cutreiera
pamântul, dând târcoale pe el, chinuit de o ura neîncetata fata de neamul omenesc (Iov 1, 7). Sfântul
Apostolul Pavel îi numeste pe demoni duhurile rautatii care sunt în vazduhuri (Efes. 6, 12), iar pe capetenia lor – stapânitorul vazduhului (cf. Efes. 2, 2). Astfel, îngerii izgoniti din cer sunt raspândiNi în
mare numar în vazduhurile pamântului”.
Prezenta demonilor pe pamânt este aratata clar în istorisirile evanghelice, în care sunt descrise diferitele lor fapte si nelegiuiri. Ei reprezinta sursa diferitelor boli si suferinte, pot intra în oameni si
animale pentru a-i chinui (cf. Lc. 8, 33; Lc. 13, 16 s.a.). Demonii traiesc si în apa, asta vadindu-se din învatatura Bisericii Ortodoxe care, în rugaciunile sale de sfintire a apei, Îl roaga pe Dumnezeu sa curete apa de posibila prezenta acolo a duhurilor necurate.
Vorbind despre locurile propriu-zise ale raiului si iadului, socotim potrivit sa facem cunoscut punctul de vedere al ascetului american Serafim Roze. Dupa parerea lui, „aceste locuri se gasesc în afara coordonatelor sistemului nostru spatio-temporal; aeronava nu zboara nevazuta prin rai, iar un satelit al pamântului prin al treilea cer, si cu ajutorul forajului nu poti ajunge pâna la sufletele care asteapta în iad Judecata de Apoi. Ele nu sunt acolo, ci într-un spatiu de alta natura, care începe nemijlocit aici, dar se
întinde ca si cum în alta dimensiune”. Aceasta teza corespunde întocmai raspunsului Sfântului Ioan Gura de Aur privitor la locul de aflare a raiului si iadului: „Dupa parerea mea, el este undeva în afara acestei
lumi”, spune Sfântul în discutiile pe marginea Epistolei Sfântului Apostolul Pavel catre Romani (31, 3-4).
În timpurile noastre resedinta diavolului, capetenia demonilor, este iadul sau, altfel zis, genunea,
tartarul, infernul, viscerele pamântului. Sfântul prooroc Isaia a prevestit acest salas duhului necurat: Si acum, tu te cobori în iad, în cele mai de jos ale adâncului (Isaia 4, 15). S-au împlinit cele prezise
stapânitorului vazduhului, prin autoritatea si puterea lui Iisus Hristos. Domnul l-a legat pe satana pentru
toata întinderea timpului dintre cele doua veniri ale Sale si, cum e spus în Apocalipsa, l-a aruncat în adânc si l-a închis si a pecetluit deasupra lui (Apoc. 20, 3). Înainte de cea de a doua venire a Domnului,
satana va fi dezlegat din închisoarea lui; si va iesi sa amageasca neamurile, care sunt în cele patru unghiuri ale Pamântului (Apoc. 20, 7). Din Vietile sfintilor se vadeste, de asemenea, ca mai-marele
duhurilor întunericului, satana, se gaseste în iad, iar la suprafata pamântului si în vazduh uneltesc dracii diriguiti de stapânii lor, adica de duhurile necurate din clanurile superioare. Demonii coboara în iad pentru
a primi noi porunci si instructiuni de la satana, îl informeaza asupra celor savârsite de ei si asupra a tot ce se face la suprafata pamântului. Tot în iad, potrivit învataturii Bisericii, se afla sufletele pacatosilor, pe care demonii le supun unor chinuri îngrozitoare. Ceea ce e în deplin acord cu spusele lui Hristos: Ducetiva de la Mine, blestematilor, în focul cel vesnic, care este pregatit diavolului si îngerilor lui (Mt. 25, 41).

Modalitatile de influenta a
duhurilor necurate asupra oamenilor

Dupa cum s-a aratat mai sus, demonii si-au dezlantuit toata mânia asupra omului, care este chipul
lui Dumnezeu. Toate eforturile lor sunt îndreptate spre a duce la pierzanie cât mai multe suflete omenesti. „Diavolul te încearca de peste tot – spune Sfântul Grigorie Teologul – te pândeste unde sa-Ni faca vreo
pacoste, unde sa-Ni gaseasca partea slaba, neaparata si expusa pentru lovitura; cu cât e mai mare neprihanirea pe care o vede, cu atât mai mult cauta s-o pângareasca. Duhul necurat se poate înfatisa sub
chip prefacut, întinzând ba o cursa, ba alta; el reprezinta fie adâncul întunericului (raul evident), fie ca se transforma într-un înger luminos (se mascheaza sub chipul binelui si cucereste mintile zâmbind prefacut),
din care pricina trebuie sa fim deosebit de atenti, pentru ca în loc de lumina sa nu ne întâlnim cu
moartea”. Sfântul Apostolul Pavel ne previne, de asemenea, ca e nevoie de o mare atentie si vigilenNa:
…deoarece însusi satana se preface în înger al luminii. Nu este deci lucru mare daca si slujitorii lui iau
chip de slujitori ai dreptatii al caror sfârsit va fi dupa faptele lor (II Cor. 11, 14-15).
În lupta cu omul, duhurile necurate încearca sa influenteze trupul, sau sfera imaginara, senzitiva si
volitiva. Despre caracterul influentei asupra trupului omului am vorbit deja în sectiunea a treia a
prezentului capitol, în care am aratat limpede ca demonii pot sa ucida pe oameni, sa abata asupra lor boli si sa intre în ei (adica sa le stapâneasca trupul). Acest din urma aspect îl vom examina aici mai pe larg.
Demonii intra înauntrul corpului omenesc cu toata esenta lor volatila, asa cum ar intra aerul. O descriere amanuntita a acestui fapt o gasim la Motovilov, într-o marturie din care aflam cum duhul
necurat a pus stapânire pe trupul lui, chinuindu-l timp de multi ani.Demonul, intrând în om, nu se amesteca cu sufletul, ci traieste în trup, posedându-i în chip fortat sufletul si trupul. Potrivit Sfântului Ignatie Brianceaninov, „gazele au o însusire de elasticitate deosebit de dezvoltata, adica însusirea de a cuprinde un volum de diferite proportii; este evident ca si demonii au aceasta calitate, datorita careia pot încapea în numar mare într-un singur om (cf. Luca 8, 30). Intrând în
om, potrivit marturisirii Sfântului Ioan Casian, „dracii întuneca rau simturile rationale ale sufletului; (asta se întâmpla) asemeni simptomelor pe care omul le sufera din pricina vinului, a febrei sau a unui frig peste masura de mare”. Demonul însa nu-si poate face adapost în sufletul nostru. „Duhurile necurate, spune acelasi sfânt, nu patrund în trupurile celor posedati de ele altfel decât punând mai întâi stapânire pe mintea si gândurile lor. Despuindu-le mintea de vesmântul temerii de Dumnezeu, aducerii aminte de Dumnezeu,
duhurile necurate se napustesc asupra oamenilor, ca asupra unor neaparati si lipsiti de ajutorul lui Dumnezeu si de aceea usor de cucerit, si, în cele din urma, se încuibeaza în ei, ca si cum acestia li s-ar da
în posesie”. Despre aceleasi lucruri vorbeste si Sfântul Grigorie Teologul: „Diavolul nu poate pune
stapânire pe noi în întregime prin nici un fel de mijloace; daca stapâneste puternic pe unii, este pentru ca acestia s-au lasat stapâniti de buna voie, fara sa se împotriveasca (cf. Iac. 4, 7)”. În felul acesta se poate trage concluzia ca instalarea directa a duhului necurat în om se produce numai cu slobozenie speciala de la Dumnezeu, constituind adesea o urmare a vietii desfrânate si usuratice a celui pacatos.
De remarcat însa, ca mai des se întâlneste nu instalarea diavolului în om, nu îndracirea, ci posedarea omului prin subordonarea sufletului sau vointei demonice. Drept un exemplu caracteristic în acest sens ne poate servi Iuda. Cuvintele din Evanghelie „a intrat satana în Iuda” nu vor fi înNelese asa ca Iuda s-ar fi îndracit în sensul deplin al acestui cuvânt. Sfântul Apostolul Ioan Teologul spune ca satana a patruns mai întâi în sufletul ucenicului datorita lacomiei de bani a acestuia (cf. Ioan 12, 6), dupa aceea a pus stapânire
pe inima lui (cf. Ioan 13, 2) si, în cele din urma, a intrat cu desavârsire în el (cf. Ioan 13, 27). Avem de
fata un exemplu graitor de posedare treptata de catre demon a sufletului celui pacatos datorita poftei
mereu crescânde pentru înavutire a acestuia din urma.Una din principalele modalitati de influenta a duhurilor necurate asupra oamenilor este înrâurirea mintii lor prin sugerarea diferitelor gânduri pacatoase. Fiind inaccesibili pentru simturile fizice ale omului, demonii, actionând asupra mintii lui, îi insufla diferite idei, pe care individul, netraind o viata neprihanita, le ia drept idei proprii. Si daca le primeste, le accepta, devine astfel un promotor al relei vointe straine, care încetul cu încetul îl domina în întregime. „Nu arareori, spune Sfântul Antonie cel
Mare, duhurile necurate, fiind ele însele invizibile, se înfatiseaza drept interlocutori evlaviosi, pentru a-i
însela prin asemanarea chipului si a-i atrage pe cei ademeniti dupa voia lor”. Demonii, stiind ca oamenii
iubesc adevarul, îmbraca masca dreptatii si, în felul acesta, toarna otrava în discipolii lor. Asa cândva
diavolul a înselat-o pe Eva, vorbindu-i cuvinte ce nu erau ale lui, ci ca si cum ar fi repetat cuvintele lui
Dumnezeu, însa denaturându-le sensul (cf. Facerea 3, 1).
Asa a ademenit el pe sotia lui Iov, învaNând-o sa-si iubeasca fara masura barbatul, respectiv sa
huleasca pe Dumnezeu: Blesteama pe Dumnezeu si mori! (Iov 2, 9), i-a spus ea, încredintata ca pentru
hulirea lui Dumnezeu omul este de îndata predat mortii, sfârsindu-i-se astfel grelele chinuri pamântesti.
Asa a ispitit diavolul si i-a înselat pe toti oamenii, denaturând esenta lucrurilor si împingându-i pe toti în prapastia raului.
Ar trebui remarcat însa ca, în lupta pe care o duc împotriva omului, demonii nu cunosc asezarea
inimii noastre, nu ne pot citi gândurile, dar ca ei intuiesc – dupa cuvintele pe care le rostim în discutie,
dupa gesturile omului în timpul convorbirilor, dupa felul cum „se ridica, sade, merge, priveste – potrivit
parerii lui Evagrie monahul, starea noastra launtrica, pentru ca în timpul rugaciunii sa ne întunece mintea
cu gânduri necurate, corespunzatoare înclinatiei slabiciunii noastre”. Iata însa ce ne spune despre aceasta
Sfântul Isidor Pelusiotul: „Diavolul nu stie care ne sunt gândurile, pentru ca asta Nine exclusiv de puterea lui Dumnezeu; însa ne ghiceste gândurile dupa miscarile corpului. Vede el, de pilda, ca cineva priveste patimas, savurând frumuseNea cuiva? Profitând de înclinatia lui, de îndata îi face acestui om pofta de preacurvie. Vede pe cineva stapânit de slabiciunea ghiftuirii? Tot atunci îl face sa-si închipuie placerile pe care i le-ar aduce plinul pântecului si îl împinge sa-si faca pofta. Alteori îl încurajeaza spre tâlharie si nedreapta capatuiala”.
Hristos Dumnezeul nostru, Carele este întemeietorul virtutii, egaleaza puterile celor ce se bat si
îmblânzeste mânia înversunata a duhurilor necurate, care, fara îngaduinta Domnului, nu pot ispiti
oamenii, asa cum se vede asta în viaNa lui Iov. De unii singuri dracii nu sunt în putere nici macar sa intre
într-o turma de porci, dar Dumnezeu nu le îngaduie sa-l încerce pe om pâna peste puterile sale. Ci în
aceasta lupta îi da credinciosului forte care îl ajuta sa biruie.
Duhurile necurate mai pot ataca, în afara gândurilor, partea senzoriala si volitiva a sufletului
omului. Iata ce scrie despre acestea preacuviosul Nil Sinaitul: „Când demonul cel zavistnic nu izbuteste sa
puna în miscare mintea, el actioneaza atunci asupra sângelui si umorilor, pentru ca prin ele sa aprinda în
minte imaginaNia si sa o umple cu închipuiri”. Actionând asupra trupului, demonul rascoleste în om
senzualitatea, furia, mânia s.a.m.d. Aceasta se vede bine din exemplul Sfintei Iustina, careia necuratul,
trimis de un vrajitor, îi dezlantuie simtul senzualitatii si voluptatii, dar este alungat prin rugaciunea sfintei.
Actionând asupra sferei volitive a sufletului omenesc, demonul încearca sa-l lipseasca pe om de
puteri, energie, de capacitatea pentru actiuni ferme si pentru orice activitate în genere, dar iarasi, datorita
rugaciunii, se retrage, învins de puterea lui Hristos.
Evagrie monahul scrie ca dracii difera unii de altii dupa gradul de rautate si putere, îndeplinind
diferite slujbe. O confirma si Sfântul Ioan Casian, spunând ca „unii din ei se desfata în vicii murdare si
obscene, unora le place sa Îl huleasca pe Dumnezeu, unii se dedau mâniei si furiei, unii se consoleaza cu
tristetea, altii cu trufia si orgoliul – si fiecare ataca inimile oamenilor cu rautatea cu care se desfata ei însisi- însa nu toti deodata atâta slabiciunea omului, ci rând pe rând, dupa cum se potrivesc vremea, locul si accesibilitatea celui supus ispitei”. Acelasi cuvios marturiseste despre „razboiul” nevazut pentru suflete:
„cele mai bicisnice duhuri se napustesc asupra celor neîncercati si neputinciosi, iar când aceste duhuri
pierd, în locul lor sunt trimise altele mai puternice”, asta însa se întâmpla pe masura cresterii puterilor
duhovnicesti ale ostasului lui Hristos.
Asadar, dupa cum vedem, demonii sunt într-un anumit fel „specializati”: traind în rele, au o anumita
libertate, pentru ca pot, din mai multe rele, sa-si aleaga unul, cel mai placut lor. Aceasta e patima cu care traiesc, încercând s-o aprinda omului, capatând acces astfel la sufletul si trupul lui. În afara de aceasta,este posibil sa se presupuna ca dracii se pot alimenta si îsi pot reface vigoarea pe seama energiei omului,energie eliminata de el în procesul desfatarii vicioase. Daca, potrivit Sfântului Ioan Damaschin, îngerii„contempla pe Dumnezeu, atât cât e posibil pentru ei, si asta este hrana lor”, demonii, pentru care contemplarea este imposibila, pesemne ca pot capata energia în mod indirect, prin intermediul omului, adaptând energetica acestuia pentru alimentarea lor. În acest scop ei trebuie mai întâi sa-l faca pe om asemenea lor, astfel capatând acces la sufletul lui. Un om patimas si desfrânat reprezinta o sursa nutritiva excelenta pentru duhurile necurate. Aprinzând în om energia patimilor, care îi devoreaza fortele vitale,demonul se alimenteaza si se fortifica în acest domeniu. În afara de aceasta, stapânind un pacatos, duhul necurat îi foloseste trupul ca instrument pentru o mai mare realizare a patimii sale. Iata, deci, înca o pricina pentru care dracii se lipesc de omul lasciv si desfrânat literalmente din toate partile.
Se cuvine de remarcat, totodata, ca duhurile necurate îi pot înzestra pe oamenii care îi slujesc cu un
fel de energie demonica deosebita, care le da posibilitatea executantilor supusi vointei fortei raului sa trudeasca neostenit pe tarâmul înmultirii pacatului. În virtutea însa a esenNei lor destructive, demonii,lipsiti de capacitatea de a crea, îsi nimicesc în cele din urma si proprii discipoli.

De ce demonii au nevoie de jertfe,
esenta idolatriei

Un alt fel de sursa de hrana a demonilor sunt jertfirile. Iata ce spune în legatura cu aceasta Sfântul
Vasile cel Mare: „Demonii, ca fiind cazuNi prada voluptatii si patimilor, se delecteaza si se hranesc cu
ofrande. În timp ce jertfele ard în foc, sângele lor se transforma, prin ardere, în vapori, si,
descompunându-se în felul acesta în particule fine, se preface într-o stare ce corespunde esentei
demonilor. Ei se hranesc cu emanatii, desigur nu asa, ca si cum le-ar mânca, sau si-ar umple cu ele
pântecele, ci asemeni unor animale, stridii si altor fapturi de acest gen, care primesc hrana cu întreaga lor fiinta. Din aceasta pricina demonii devoreaza cu lacomie gazele ce se produc în urma arderii jertfelor, si inhaleaza fumul aromatelor aprinse, ca substanNe pe care si le-au adaptat pentru hrana”.
Prin aceasta se explica, de altfel, cultul jertfirilor în fata statuilor idolilor la popoarele pagâne, dupa
cum considera acelasi cuvios al lui Dumnezeu”. „…Toti idolii, la care se închina pagânii, sunt înconjurati si însotiti de prezenta unor demoni, care îsi gasesc placerea în jertfele necurate. Pe lânga macelarii, acolo unde este aruncat sângele alterat si închegat, se aciueaza câinii, lacomi dupa astfel de hrana: la fel si demonii, robi ai lacomiei, cautând placere în miasmele si putrefacNia sângelui jertfelor arse, dau târcoale jerfelnicelor si statuilor consacrate lor însile. Se prea poate sa se alimenteze din asta chiar corpurile lor,
alcatuite din aer si foc, sau din amestecul acestor stihii”.Continutul istorisirii pe care o gasim în Cartea Regilor vadeste clar puterea demonilor asupra
statuilor închinate lor (cf. I Reg. 5, 2-3). Filistenii au luat chivotul lui Dumnezeu si l-au pus în templul
dumnezeului lor Dagon. A doua zi dimineata, au gasit pe Dagon întins cu fata la pamânt. Sculptura
vizibila pentru toata lumea era Dagon; cel rasturnat cu fata la pamânt era demonul, aruncat jos de slava lui Dumnezeu. Tocmai el a cazut cu fata la Pamânt, doborând si rasturnând obiectul vizibil.
De aceea, cei care întrebuinttaza ca hrana jertfele pregatite idolilor sunt consideraNi participanti la
masa demonilor (cf. I Cor. 10, 21). Când se aduce jertfa unui idol, o parte a acesteia este destinata
demonului prezent aici, deoarece demonii îsi însusesc o anumita parte si din sângele prefacut în aer (gaze), si din fumul grasimii, si din alte prinoase. Si de aceea, cel care bea din paharul umplut pentru
jertfire bea din paharul demonului (cf. I Cor. 10, 21).
Dupa cum vedem din cele expuse mai sus, printul veacului acestuia a cucerit oamenii nu numai în
mod nevazut, prin îmboldirile sale, ci a si intrat în contact evident cu ei, transmitând preziceri prin idoli.În aceasta l-au ajutat raufacatorii înveterati, cum au fost cunoscuNi în istorie Ianie si Zamurie si alti magi,preoti pagâni, astrologi si vrajitori. Ratacirea oamenilor era menrinuta datorita vrajilor si prezicerilor demonice. Stapâniile razvratite si dusmanoase fac cu placere si graba asemenea slujbe, pentru a înmult nuumarul partasilor pieirii lor. Mai mult, pentru minunile false, pe care le creau ele, oamenii le aduceau jertfe, atât de placute demonilor, si le ofereau onoruri dumnezeiesti, magulind astfel orgoliul satanic.

De ce majoritatea oamenilor nu vad duhurile
si nu simt influenta acestora asupra lor

Adam si Eva, pâna a fi fost alungati din cer, se aflau în comuniune cu îngerii luminii. Caderea pe
pamânt ne-a facut incapabili sa-i vedem pe îngeri; lumea duhurilor s-a deschis însa în fata acelor sfinti
care au atins cea mai mare desavârsire si pe care demonii nu-i puteau amagi (Sfântul Antonie cel Mare,
Sfântul Macarie cel Mare s.a). Asadar, pentru ca oamenii sa-i poata vedea pe îngeri, trebuie sa se schimbe ei însisi.
Cu îngaduinta deosebita a lui Dumnezeu au vazut îngeri si oameni, care au trait o viaNa destul de
ordinara si chiar vicioasa, ca de pilda, falsul prooroc Valaam. Cât priveste regula generala, Sfintii Parinti
sunt unanimi în parerea ca, pentru un om nepregatit este foarte primejdios si pagubitor sa vada draci. Iata
ce scrie în acest sens, talmacind Psalmul 41, Sfântul Ioan Gura de Aur: „Câti demoni umbla prin acest
vazduh? Daca Dumnezeu n-ar face decât sa le îngaduie sa ne arate chipul lor cumplit si respingator, neam iesi din minti”. Corpul nostru material grosolan ne serveste drept un fel de paravan salvator, pazindune de vederea directa a demonilor, care i-ar aduce la nebunie pe toti cei care îi vad. În acelasi timp trebuie sa spunem ca prezicatorii, vrajitorii, magii, intrând în mod constient în contact cu necuratul, îsi scoteau de pe ei acest val salvator si îi vedeau aievea pe demoni. Practicarea sistemului yoga si a altor religii orientale, care au o orientare demonica, te face de asemenea sa vezi duhurile necurate.
Vladica Inochentie, arhiepiscopul Chersonului, da un raspuns foarte bun la întrebarea: „De ce multi
oameni nu simt influenta demonilor?” Iata cum ne învata el: „Pentru a simti asupra ta atingerea duhului
întunericului trebuie sa fii tu însuti luminos, iar pacatosul înseamna întuneric. Pe o haina alba, curata, si o mica pata se arunca în ochi, iar pe o haina neagra nu vei observa nici cele mai mari pete negre. Într-un suflet luminos si neprihanit, un singur gând oarecare, trimis de diavol, de îndata produce jena, greutate si durere sufleteasca, pe când în sufletul pacatosului, întunecat si pângarit, chiar prezenNa lui este imperceptibila. Însusi duhul raului cauta, prin toate chipurile, sa se faca cât mai putin perceptibil: caci ce câstig ar avea sa bata la ochi? Sa se faca simtit direct? Asta ar însemna sa faca oamenii sa fuga de el. Si iata ca demonul, dominând tiranic asupra pacatosului, cauta, totodata, sa-l tina în iluzia ca acesta ar actiona el însusi si ca ar fi absolut liber în toate”.

Modalitatile de influenta a oamenilor
asupra duhurilor necurate

Comuniunea cu Hristos îi izbaveste pe cei credinciosi de robia diavolului, numai în cazul, însa, în
care credinta lor este desavârsita; dar fiindca nu toata lumea atinge desavârsirea, puterea diavolului în
lume continua sa-i domine pe cei nedesavârsiti pe masura patimilor lor, ca si pe cei fara de credinta în
Hristos. În felul acesta numai credinciosilor le este harazita posibilitatea de a se izbavi de puterea
diavolului, ca urmare a patimirii pe cruce a Mântuitorului. Aceasta posibilitate se realizeaza pe masura credintei si perfectiunii morale a omului. Iata de ce, desi biruinta lui Hristos asupra prinNului lumii s-a savârsit de fapt prin moartea si Învierea lui Hristos, Biserica lui Hristos, în dezvoltarea ei treptata de-a lungul timpului în lume, continua sa fie o Biserica Luptatoare si va continua sa fie astfel pâna la sfârsitul lumii si Judecata de Apoi.
Prin harul Domnului nostru Iisus Hristos, noi îl putem birui pe diavol. Influenta lui asupra
oamenilor este slabita, mai ales asupra celor care se rastignesc în Hristos „cu patimile si pacatele lor”.
Numai prin intermediul pacatului si slabiciunilor dracii se lipesc de suflet, si atâta timp cât el este în
pacat, este orbit de ei. Sfântul Grigorie de Nissa spune: „…când fiinta noastra a cazut în pacat, Dumnezeu n-a lasat caderea noastra fara Providenta Sa, ci în ajutorul vietii fiecaruia pune un înger, din cei care au primit forma nemateriala, iar, pe de alta parte, corupatorul firii încearca sa faca acelasi lucru prin mijlocirea unui oarecare demon viclean si pagubitor, care ar dauna vietii omenesti. Omul însa, aflându-se între înger si demon, prin el însusi îl face pe unul mai puternic decât celalalt, alegându-si prin libera vointa un învatator din doi. Îngerul cel bun îti îndreapta gândurile catre fapte virtuoase, iar celalalt îti arata placerile materiale, din care nu exista nici o nadejde de mai bine”.
Dupa cum vedem din afirmatiile acestui Sfânt Parinte, întotdeauna însusi omul este acela care, în
cele din urma, face alegerea binelui si raului. Si atunci când crestinul trece de partea îngerului luminii, cu harul Domnului îl înfrunta usor pe duhul necurat. Sfintii Parinti si învatatori ai Bisericii ne arata urmatoarele mijloace de lupta împotriva diavolului: credinta, Cuvântul lui Dumnezeu, smerenia, privegherea, rugaciunea, semnul Crucii. Fiecare crestin poate folosi aceste mijloace în lupta cu demonii; exista însa si altele, la care se poate apela prin mijlocirea slujitorilor altarului: e vorba de spovedanie si de împartasirea cu Sfintele Taine ale lui Hristos si de moliftele rostite asupra celor care sufera din pricina duhurilor necurate. „Când crestinii, rugându-se, rezista cu barbatie ispitelor, se caiesc pentru pacatele facute, rabda cu blândete jignirile, staruie în rugaciuni, marturiseste Cuviosul Ioan din Carnaf, dracii se chinuiesc, se framânta si plâng, oamenilor însa, nu le este dat sa vada asta, ca sa nu se semeteasca.
Rugaciunea, care face ca harul Sfântului Duh sa se reverse asupra omului, unindu-l cu Dumnezeu, îi arde pe draci si acestia, nesuferind focul haric, fug cu vaiete, îndepartându-se de cei ce se roaga. Iata de ce, ori de câte ori necuratul încearca sa ne ispiteasca, trebuie sa îngenunchem pentru rugaciune, care ne aduce ajutorul lui Dumnezeu si cu care suntem de nebiruit”.
Asa cum duhurile au influenta asupra materiei, la fel si materia are influenta asupra duhurilor.
Astfel, duhurile necurate se vor chinui vesnic în focul iadului, în foc material. În Cartea lui Tobit gasim o
redare clara a influenNei chiar a materiei pamântesti asupra duhurilor. Iar acesta, mergând, si-a adus
aminte de cuvintele lui Rafael, si a luat catuia si a pus inima si ficatul pestelui si a afumat. Si simNind
demonul mirosul acesta, a fugit în partile de sus ale Egiptului, si îngerul l-a legat (Tob. 8, 2-3). În
practica bisericeasca este cunoscut efectul tamâii de a îndeparta duhurile rele. Este remarcat de asemeni
efectul similar al sfintelor moaste, icoanelor facatoare de minuni si chiar al vesmintelor sfintilor, a caror prezenta n-o suporta duhurile necurate. Toate acestea datorita puterii binefacatoare pe care o emana obiectele amintite si care frige pe demoni.
E cunoscut faptul ca sfintii pustnici capatau putere asupra duhurilor necurate înca din viata
pamânteasca. Astfel, în descrierile Vietilor Sfântului Andrei, Sfinte Mucenite Iuliana si Sfântului Antonie
cel Mare, citim cum ei ar fi batut chiar pe demoni. În istoria Vietii Cuviosului Ioan, arhiepiscopul
Novgorodului, se relateaza cum el l-a silit pe demon sa-l duca pâna la Ierusalim pentru a se închina
Sfântului Mormânt si înapoi. Vietile sfintilor abunda în marturii despre biruinta omului înduhovnicit asupra duhurilor necurate.

fragmente din:

Parintele Rodion
OAMENI SI DEMONI
Carte tiparita cu binecuvântarea
Prea SfinNitului Parinte GALACTION,
Episcopul Alexandriei si Teleormanului
Editura Cartea Ortodoxa
EDITURA EGUMENITA

About these ads

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s